ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un cameraman Al Jazeera a fost ucis în Gaza în urma unui atac israelian cu dronă asupra unei școli unde se aflau refugiați. Ulterior Armata Israeliană (IDF) a blocat accesul salvărilor la locul bombardamentului, în ciuda apelurilor presei că un ziarist se află rănit în școală. Cameramanul Samer Abu Daqqa a murit din cauza rănilor, după ce a fost lăsat să sângereze timp de 5 ore în zona școlii Farhana din Khan Younis. În acest moment are loc înmormântarea lui, în Gaza, transmite Al Jazeera (FOTO).

Un alt fotoreporter, de la agenția turcă Anadolu, a fost lovit în cap cu bocancii de poliția israeliană până când a fost spitalizat. VIDEO cu AVERTISMENT în baza materialului. Circa 90 de lucrători mass media, dintre care 66 ziariști, au fost uciși până acum în conflictul din Gaza, dintre care 59 de palestinieni, 3 libanezi și 4 israelieni.

Vedeți și Israelienii și-au ucis trei ostatici eliberați de Hamas. Păreau ”amenințători”

De la începutul ofensivei israeliene în Gaza, aproximativ 1200 de israelieni și 18.800 de palestinieni au fost uciși, dintre care peste 5000 de copii, numărul răniților depășind 50.000, potrivit autorităților palestiniene și ale Națiunilor Unite. Aproximativ 7.780 de palestinieni sunt în continuare dați dispăruți și se presupune că sunt morți sub dărâmăturile propriilor case în urma conflictului ajuns în a 71-a zi. Circa 4420 bărbați sunt arestați, potrivit Anadolu.

Comparativ, în ziua 661 a războiului din Ucraina se raportează circa 10.000 de civili uciși, inclusiv aproximativ 560 de copii și peste 18.500 au fost răniți, potrivit Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina (HRMMU). 

De remarcat în cazul masacrului din Gaza tăcerea intelectualilor care condamnă pe toate vocile „măcelul din Ucraina”. Oare de ce?

Lăsat să moară

Cameramanul Al Jazeera ucis vineri a fost lovit de atacul cu dronă chiar în timp ce relata despre un posibil masacru comis de IDF la o altă școală folosită ca adăpost pentru refugiații din sudul Fâșiei Gaza, a anunțat postul arab de televiziune. Potrivit relatărilor neconfirmate, soldații israelieni ar fi ucis femeile și copii refugiați în școala respectivă și ar fi arestat bărbații.

Cameramanul Samer Abu Daqqa, în vârstă de 45 de ani, nu a reușit să ajungă în siguranță sau să primească tratament medical după ce a fost rănit în atacul asupra școlii Farhana din Khan Younis și a murit din cauza rănilor înainte ca ambulanțele să poată ajunge în zonă, a precizat Al Jazeera, citată de Jerusalem Post.

„În urma rănii lui Samer, acesta a fost lăsat să sângereze până la moarte timp de peste cinci ore, în timp ce forțele israeliene au împiedicat ambulanțele și salvatorii să ajungă la el, refuzându-i tratamentul de urgență atât de necesar”, a declarat Al Jazeera într-un comunicat.

Trei salvatori din Gaza au fost, de asemenea, uciși în atacul asupra școlii, a declarat Departamentul de Apărare Civilă, parte a Ministerului de Interne controlat de Hamas.

Corespondentul-șef al Al Jazeera, Wael al-Dahdouh, a fost rănit la mână în atac, dar a reușit să ajungă la un spital din apropiere pentru a-și trata rănile, a mai precizat Al Jazeera.

Dahdouh, corespondent în Gaza, era foarte cunoscut de telespectatorii din Orientul Mijlociu după ce a aflat luna trecută, în timpul unei transmisiuni emoționante în direct, că soția, fiul, fiica și nepotul său au fost uciși în urma unui atac aerian israelian.

Bilanț negru

Cele două luni de război din Gaza au adus un tribut greu pentru presă: 90 de lucrători mass-media, între care 66 de jurnaliști, au fost uciși, a declarat vineri Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ). LISTA LOR pe 15 decembrie 2023:

CPJ a cerut autorităților internaționale să „desfășoare o anchetă independentă asupra atacului pentru a-i trage la răspundere pe făptași”.

Întrebat despre uciderea lui Samer Abu Daqqa, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, a declarat reporterilor: „Încă nu avem indicii că israelienii se îndreaptă în mod deliberat împotriva jurnaliștilor care acoperă acest război”.

Vedeți și Israelienii au tras cu tancul în jurnaliști și au ucis un reporter Reuters. ”Cerem Israelului explicații”

Călcat pe cap

Într-o filmare din Ierusalimul de Est ocupat, un alt jurnalist, fotoreporter la agenția turcă Anadolu, este aruncat la pământ de poliția israeliană după care este lovit în cap cu bocancii până i se sparge țeasta. După violențele extreme complet nejustificate a fost spitalizat. Israelienii au anunțat că vor declanșa o anchetă.

VIDEO X CU AVERTISMENT

VIDEO 2:

VIDEO 3 Restricționat pentru scenele violente, disponibil doar pe YouTube cu consimțământ: