Pe buza Războiului Mondial: Gavrilo Princip s-a așezat din nou la pândă

Niciodată în ultimii 80 de ani – nici măcar în timpul crizei rachetelor cubaneze - lumea nu a fost mai aproape de o conflagrație planetară ca astăzi.
Suntem informați că regimul Netanyahu este decis să reacționeze tăios la orice tentativă a Teheranului de a se răzbuna după atacul israelian asupra consulatului iranian din Damasc.
Pe fondul creșterii exponențiale a tensiunilor în Orientul Mijlociu, Israelul este îngrijorat de posibilul răspuns al Iranului, după atacul din 1 aprilie în care a fost ucis generalul Mohamed Reza Zahedi, figură importantă a brigăzilor iraniene Al Quds și singurul membru ne-libanez din Consiliul Shura, de conducere a Hezbollah.
Ziarul britanic The Sun citează o sursă din serviciile de informații occidentale care afirmă că, în cazul unor represalii ale Teheranului, Israelul pregătește atacuri asupra instalațiilor nucleare ale Iranului.
Ziarul arab independent Elaph News scrie și el – citând de asemenea surse occidentale - că Israelul pregătește în secret atacuri asupra teritoriului iranian, inclusiv facilități nucleare:
„În ultimele zile, Israelul și-a pregătit în secret forțele aeriene folosind diferite tipuri de avioane de vânătoare (...) pentru a lovi ținte critice în Iran, care ar putea avea legătură cu programul nuclear al Teheranului.”
Nu este exclus ca toate acestea să fie doar o stratagemă a Israelului de a descuraja Iranul să treacă la represalii.
Totuși este puțin probabil să fie vorba doar de o cacealma.
Ambele regimuri – atât cel evreu, cât și cel iranian – au dovedit până acum cu asupra de măsură că nu moderația e punctul lor forte.
Pe de altă parte, (după modelul deja patentat de Zelenski) Netanyahu pare dispus să recurgă la toate mijloacele pentru a împiedica Statele Unite să îl lase din brațe, așa cum indică semnalele ce vin de la Washington.
Or, America nu își va abandona pupilul zurbagiu în cazul unui război cu dușmanul său de moarte, Iranul.
De la începutul conflictului din Gaza, Teheranul a păstrat o atitudine neobișnuit de rezervată, mulțumindu-se doar cu mobilizarea aliaților săi yemeniți, Houthi, care fac acum legea în Marea Roșie.
Însă va reacționa cu siguranță în cazul unui atac asupra instalațiilor sale nucleare.
De aceea, este posibil ca atacul de la Damasc precum și pregătirea unor lovituri asupra obiectivelor nucleare iraniene să facă parte din planul guvernului Netanyahu de a provoca Teheranul să iasă din expectativă, forțând astfel mâna administrației Biden de a interveni.
O asemenea escaladare ar arunca în aer butoiul cu pulbere care este Orientul Mijlociu și ar duce la un război mondial.
După 110 ani, Gavrilo Princip pândește din nou.
De data asta, nu are doar un pistol prăpădit, ci ditamai arsenalul nuclear.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Război în Orient Știri Ucraina
Subiecte: Al Treilea Război Mondial război în Gaza
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)