Are doar 19 ani, a primit cetățenia română și are toate șansele să devină un sportiv de înaltă performanță: Sunt mândră că am devenit cu adevărat româncă

După ce guvernul a decis acordarea cetățeniei române sportivilor de înaltă performanță Saritov Albert, Sassa Kateryna și Zhydachevska Kateryna, iată că o altă sportivă a fost naturalizată și are mari șanse să facă parte din lotul de tineret al României la Campionatul Mondial din Rusia U21, programat între 3-17 iulie 2016. Recent, Dumanska a fost convocată în premieră și în lotul național de senioare, conform timpul.md.
Iulia Dumanska este o handbalistă din Ucraina care joacă pentru HCM Baia Mare pe post de portar. Are 19 ani, practică acest sport de la vârsta de 11 ani și a fost descoperită în anul 2011 de către antrenorii Ion și Ioana Marta, care au adus-o la Clubul Sportiv „Marta” din Baia Mare.
Iulia Dumanska vorbește cursiv limba română și este elevă la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Baia Mare.
„Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în demersurile pentru obținerea cetățeniei române. Sunt mândră că am devenit cu adevărat româncă”, a scris Iulia pe un site de socializare după ce a primit certificatul de cetățenie. „E visul meu să apăr echipa națională a României, dar totul se face pas cu pas”, a declarat ea jurnaliștilor în aceeași zi.
Cu HCM Baia Mare și-a trecut în palmares două titluri de vicecampioană a României, în 2015 și 2016. În 2015 a câștigat Cupa și Supercupa României la handbal. De asemenea, ea s-a calificat în componența HCM Baia Mare în sferturile Champions League atât în sezonul precedent, cât și în cel actual.
Federațiile sportive internaționale permit naturalizarea sportivilor, stabilind pentru aceștia criteriile de participare în competiții și conferindu-le dreptul de a reprezenta un alt stat, în condiții specifice, de la caz la caz.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)