ActiveNews a investigat cazul "Steaua".Pe parcursul a cinci părți, vom analiza, cu documente, unele în apărute în premieră, cui aparține marca "Steaua", în jurul căruia s-a declanșat un adevărat scandal în ultima vreme. Pentru a citi primele trei părți faceți click pe linkurile atașate în stânga.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a cerut în instanţă anularea mărcii pe care SC FC Steaua SA, deţinătoarea echipei de fotbal, o înregistrase în 2004 la Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci (OSIM). Tribunalul București i-a respins cererea, ca fiind lipsită de obiect, iar Curtea de Apel București i-a respins apoi și apelul, ca nefondat.

 

La 23 decembrie 2013, adică la trei zile după decizia Curţii de Apel, CSA face un gest surprinzător: depune la OSIM o cerere de înregistrare a unei MÃRCI IDENTICE cu cea înregistrată de SC Fotbal Club Steaua București SA în 2004 (foto).

 

Pentru a nu exista vreun dubiu că e vorba de una și aceeași marcă, reproducerea grafică e făcută cu metoda copy/paste, fiind astfel „clonate” inclusiv defectele de imagine (ex: dunga ce există pe prima bandă verticală albastră a emblemei din marca înregistrată de SC FC Steaua SA -  vezi foto).

 

 

 

La acea dată însă, marca SC Fotbal Club Steaua SA, deși aflată în litigiu, era valabilă din punct de vedere legal și se afla sub protecţia legii 84/1998. CSA a făcut solicitarea de înregistrare pentru toate domeniile pe care era certificată marca SC Fotbal Club Steaua, singurul scop al acestui demers fiind blocarea folosirii acesteia. Gest care, conform art.47, alin (1) lit c) din legea 84/1998, este motiv de anulare a înregistrării mărcii CSA, pentru că „înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă”. 

Conform art. 8 din Legea 84/1998 - republicată, „dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii”. CSA știa că SC Fotbal Club Steaua București SA va face opoziţie la OSIM. Ȋnsă marca acesteia, deși anterioară, făcea obiectul unui  proces în care OSIM avea, la rându-i, calitatea de pârât, așa că CSA, solicitând regim de urgenţă, primește certificatul de înregistrare al mărcii în iunie 2014. Judecarea recursului de la Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie (ȊCCJ) nici măcar nu începuse... 

La ȊCCJ, litigiul a fost rezvolvat rapid, după un singur termen de judecată și alte trei, în care s-a tot amânat pronunţarea sentinţei. Instanţa a admis recursul declarat de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București (U.M.02301 București) și a anulat marca STEAUA BUCUREȘTI înregistrată sub nr.061735, dată depozit 29.01.2004.

Pentru că CSA tolerase „într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci ulterior înregistrate”, aceasta nu mai putea fi anulată decât dacă se demonstra că „înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă”. Culmea ironiei, este exact situaţia în care tocmai se poziţionase CSA, „clonând”, chiar în timpul procesului, marca încă deţinută de SC FC Steaua SA.

Cum adevărul factual devine nesemnificativ în faţa adevărului juridic, întreaga motivare a deciziei judecătoarelor de la ȊCCJ s-a bazat pe demonstrarea relei credinţe a SC FC Steaua SA în 2004, la înregistrarea mărcii aflate în litigiu. Singura variantă în care recursul CSA putea fi admis.

 

„Momentul de referinţă pentru stabilirea măsurii în care titularul mărcii a dat dovadă de rea-credinţă este, de regulă, data depunerii cererii de înregistrare”, admite ȊCCJ. „Totuși, faptele și dovezile anterioare datei de depunere pot fi luate în considerare pentru a interpreta intenţia titularului la data depunerii mărcii”, revine apoi instanţa, adăugând: „Pentru a afla dacă titularul a dat dovadă de rea credinţă în momentul depunerii cererii, trebuie să se efectueze o evaluare globală, în care să fie luate în considerare toate împrejurările relevante ale cazului individual”.  

„Faptul că, după înregistrarea mărcii de către pârâtă (n.r. – SC Fotbal Club Steaua București), reclamantul (n.r. – CSA Steaua București) nu a formulat opoziţie și nici nu s-a opus utilizării mărcii până la formularea prezentei acţiuni nu poate reprezenta o dovadă a bunei credinţe a pârâtei la înregistrarea mărcii, având în vedere că, potrivit art.48 alin.2 din Legea 64/1998, forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii în cauză (în prezent art.47), acţiunea de anulare pentru motivul prevăzut la alin, 1, lit. c) (înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă) poate fi introdusă oricând în perioada de protecţie a mărcii”, se precizează în motivarea ȊCCJ. 

Cu alte cuvinte, judecătoarele susţin că deși, CSA nu a contestat înregistrarea mărcii nici în 2004, nici în următorii 7 ani, nu se poate totuși prezuma că SC Fotbal Club Steaua a dovedit bună-credinţă. Ci dimpotrivă. Judecând cu dublă măsură însă, instanţa nu pune niciun moment la îndoială buna-credinţă a CSA, care nu  a acţionat la momentul în care a fost deposedat, așa cum susţine, de „marca notorie”, ci exact după perioada de timp în care la noi se dezgroapă morţii... 

Ȋn susţinerea recursului de la ȊCCJ, Clubul Sportiv al Armatei a susţinut, iar instanţa a preluat întocmai în motivare, că judecătorii de la Curtea de Apel București „au interpretat greșit actul intitulat „PROTOCOL” din data de 07.03.1999 încheiat între Ministerul Apărării Naţionale și Asociaţia Fotbal Club Steaua București, în sensul că intimata a acţionat cu bună credinţă deoarece în urma transferului echipei de fotbal ar fi dobândit și dreptul asupra mărcii care face obiectul prezentului dosar. Astfel, prin punctul 10 din Protocol se conferă dreptul asupra mărcii de identificare a AFC Steaua București. Marca notorie 72827 nu a făcut obiectul niciunei decizii de transfer din partea CSA Steaua.”

Orice judecător care a răsfoit dosarul și a citit legea 84/1998 ar fi sesizat fractura de logică din argumentaţia de mai sus. CSA recunoaște dreptul de proprietate al Asociaţiei asupra mărcii care a fost înregistrată în 1999, în ciuda demersurilor făcute pentru a anula această marcă (pe care, de altfel, a și obţinut-o, prin „clonare”, în mai 2015, ca urmare a cererii depuse în 23 decembrie 2013). Mai departe, CSA face referire la „marca notorie 72827”, amestecând voit noţiuni distincte din legea 84. Marca notorie este protejată, conform legislaţiei, fără a mai fi necesară înregistrarea ei. CSA a întregistrat însă marca Steaua, cu reprezentarea grafică a emblemei sub care echipa de fotbal a obţinut cele mai importante performanţe din palmares, tocmai pentru că nu putea dovedi că este proprietara de drept a acestei mărci notorii. 

Pe de altă parte, în argumentaţia CSA se face o confuzie voită între mărci/numerele lor, din care rezultă apoi afirmaţii ilogice, cum ar fi aceea că SC FC Steaua SA  ar fi susţinut că a cesionat, de la AFC, „marca notorie 72827”. Era și imposibil, și inutil ca la 29 ianuarie 2004, când a depus cererea pentru înregistrarea mărcii ce a primit numărul 61735, SC FC Steaua SA  să invoce, așa cum susţine CSA, cesionarea unei mărci ce avea să fie înregistrată ulterior, la 22 martie 2004, și identificată cu numărul 72827 abia în iulie 2006, când a primit certificarea...