Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic
Un manual de clasa a X-a, de la Editura Aramis, aprobat de Ministerul Educației și aflat pe piață încă din 2005, conține fraza „Noțiunea de persoană este aplicabilă doar omului, dar nu în general”. Capitolul despre definiția persoanei arată că nu ar avea parte de acest statut copiii la naștere și bolnavii psihic.
Manualul de Psihologie este scris de Mielu Zlate – coordonator, Tinca Crețu, Nicolae Mitrofan, Mihai Aniței. Capitolul despre personalitate este scris chiar de coordonatorul Mielu Zlate. Iată formularea din manulaul școlar pentru elevii de clasa a X-a, pagina 98, capitolul „Conceptul de Personalitate”:
„noțiunea de persoană este aplicabilă doar omului, dar nu în general, ci doar celui normal dezvoltat din punct de vedere psihic (copiilor la naștere și bolnavilor psihici (sic!) nu li se poate acorda atributul de persoană).
Manualul pare să promoveze ideile persoanelor care promovează avortul, inclusiv al nou-născuților, care argumentează că nefiind o „persoană”, un bebeluș poate fi ucis oricând în timpul sarcinii sau imediat după. Acest argument a fost folosit recent de legiuitorii statului New York, care au adoptat o lege prin care se permite avortul inclusiv până în momentul nașterii copilului.
Peter Singer, filosof american, profesor la Princeton, a scris în cartea sa, Practical Ethics,( 1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979) că viața unui nou-născut este mai puțin valoroasă decât a unui câine: „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu”. Singer mai susține, printre altele, și relațiile sexuale dintre oameni și animale.
Singer a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București.
În 2012, un grup de experți medicali apropiați de Universitatea Oxford scria că „Părinților ar trebui să li se permită să își ucidă copiii nou-născuți pentru că aceștia sunt irelevanți din punct de vedere moral”. Autorii articolului, Alberto Giubilini și Francesca Minerva, afirmau că „statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus în sensul în care îi lipsesc proprietățile care să justifice atribuirea unui drept la viață”, iar un nou-născut nu este o persoană, ci o potențială persoană.
Acești doi autori sunt pupilii unui filosof australian, Julian Săvulescu, care a fost și el onorat de către Universitatea București.
Politica nazistă desemnase mai multe categorii de oameni drept „viață nedemnă de viață” (Lebensunwertes Leben), între care persoanele cu disabilități și alte boli. Germania nazistă a desfășurat un program prin care copii bolnavi, despre regimul considera că erau „nedemni de viață”, erau luați din sânul familiei și deveneau cobai în experimente medicale.
Biserica Ortodoxă, cea Catolică dar și toate cultele protestante, iudaice sau musulmane consideră fiecare persoană este unică încă din momentul concepției.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Profesorul Horea Bădău o felicită pe fosta judecatoare Lacramioara Axinte, care a cerut în instanță detalii despre studiile lui Nicușor Dan: ”Universitatea din București nu mai poate ascunde ADEVĂRUL!”
România, cel mai mare regres demografic din ultima sută de ani! Pledoarie pentru nașterile naturale vs cezariene. Prof. Dr. Nicolae Suciu, medicul care a asistat 15.000 de nașteri, într-un Video-Interviu Exclusiv ActiveNews: Eu sunt pro-naștere naturală!
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Virgiliu Gheorghe: ”Pierzând identitatea românească, pierzi tot”
”E atât de întunecat cerul încât numai o furtună l-ar mai putea limpezi.” Părintele Arsenie Boca era cel mai mare dușman pe pământ românesc al AVORTULUI. Formula pentru REGENERAREA NEAMULUI, de la Pr. Prof. Ilie Moldovan (18 mai 1928 - 9 februarie 2012)
Ilie Bădescu: Dimitrie Gusti și Școala sociologică de la București, de la fondare la lichidare (13 februarie 1880 – 30 octombrie 1955). VIDEO de la Academia Română
Recomandările noastre
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
Secțiuni: Educație
Persoane: Julian Săvulescu Peter Singer
Locații: București
Organizații: Universitatea București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)