ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


ActiveNews v-a prezentat, în exclusivitate, în luna mai a anului trecut, povestea unui băiețel dispărut. Polițiștii care l-au găsit pe stradă ar fi trebuit să-l ajute pe Ștefan să se întoarcă lângă mama lui. Dar ei n-au făcut asta, i-au decis o altă soartă. Asta deși numai judecătorii pot să despartă un copil de părinții lui, și doar în baza probelor și la capătul unui proces. 

Imediat după ce povestea lui Ștefan a fost publicată, ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a sesizat în legătură cu acest caz. Iar după efectuarea verificărilor necesare, a fost deschis un dosar de urmărire penală. De luna trecută, de finalizarea anchetei se ocupă DNA.
 
Povestea găsirii și dosirii băiețelului dispărut

20.07.2004 - Năstase Ștefan Nicolae (2 ani) dispare, iar Poliția sectorului 6 (Serviciul Investigații Criminale - Urmăriri) deschide, în baza sesizării pe care mama o face în aceeași zi, un dosar de dispariție.

31.07.2004 - În urma unei razii, copilul este ridicat de pe stradă de Poliția sectorului 4 și internat ca Persoană cu Identitate Necunoscută (PIN), într-un centru de plasament. La Poliția sectorului 4 (Serviciul Investigații Criminale) e înregistrat un alt dosar, de PIN.  

Ȋn cursul anului 2004, poliția verifică bazele de date cu copii găsiți și constată că există similitudini între descrierea băiețelului dispărut din Moghioroș și poza PIN-ului din sectorul 4. Se procedează la recunoașterea copilului de către mamă din planșa fotografică. Apoi, pentru a fi siguri că PIN-ul este unul și același cu copilul lui Năstase Ioana (mama lui Năstase Ștefan Nicolae), este dispusă și o expertiză genetică. Femeii îi sunt recoltate, la Poliția Capitalei, probe de salivă, dar și de sânge, după cum spune ea.

După ce se stabilește, fără niciun dubiu, că PIN-ul e Năstase Ștefan, mama e înștiințată de Poliție că băiețelul ei a fost găsit. I se spune că e internat într-un centru și că-l poate lua înapoi, însă doar dacă demonstrează că are condiții să-l crească. Femeia, care de ani de zile trăiește pe stradă, știe că n-are condiții. N-are nici măcar acte, i-au fost furate. Poliția îi spune că în centru copilul ei e îngrijit, are ce mânca și un pat unde să doarmă, iar mama e de acord ca el să rămână acolo. Nu știe că statul e dator să o ajute să-și crească băiatul. Nu știe că s-ar putea interna cu el într-un centru maternal, poliția nu i-a spus asta. Iar cei la Protecția Copilului n-au intervenit în dosarul de dispariție.

Mai departe, în ciuda rezultatelor expertizei genetice, Năstase Ștefan rămâne în continuare PIN. Poliția nu se grăbește, deși identitatea copilului era simplu de confirmat cu acte: se putea obține duplicatul certificatului de naștere (Ștefan a venit pe lume într-un spital de pe raza Sectorului 1), dar și date despre mamă, de la evidența populației. 

În toamna anului 2005, când a început campania pentru copiii dispăruți, am centralizat toate cazurile rămase nerezolvate la nivel național. Ultimul Inspectorat de Poliție care a trimis informațiile, într-un târziu, a fost cel din București. 

La 14 mai 2007, când am primit fișa dispariției lui Năstase Ștefan, cazul lui era încă activ. O săptămână mai târziu, Inspectorul General al IGPR emitea dispoziția nr. 44 din 22.05.2007 („Manualul de bune practici privind modul de acțiune al poliției în cazul copiilor dispăruți”) care prevede, la art.52: „Cazul unui copil dispărut este considerat închis numai după găsirea sau identificarea certă a acestuia, ulterior localizării.” 

Dosarul de dispariție al lui Năstase Ștefan n-a fost însă închis nici în 2004, nici în 2007 și nici în anii următori, ci abia la 3 februarie 2011. Adică fix a doua zi după ce, conform registrului de la Secția 25 Poliție, mama ar fi recunoscut PIN-ul din planșa fotografică. Numai că și mama, dar și sora lui Ștefan, care a fost martoră la acea ultimă vizită a Poliției, spun că atunci nu s-a făcut nicio recunoaștere, ci doar li s-a comunicat că „băiatul a fost mutat din Giurgiu (n.r. - ?!) într-un centru de pe raza sectorului 4”.

„A fost internat ca PIN la sectorul 4. A fost adoptat. La 2.02.2011, mama a recunoscut din planșa fotografică PIN-ul ca fiind copilul ei”. Asta scrie în registrul de la Secția 25 Poliție.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu băiețelul dispărut? Cel mai probabil, el a primit, la scurt timp după ce a fost găsit, o altă identitate. Un alt nume și-un alt certificat de naștere, cu liniuță în dreptul părinților. Procedura adopției a început în perioada imediat următoare. Conform art.11, alin. (1) din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției, în vigoare la acea dată, „persoanele care trebuie să consimtă la adopție sunt părinții firești sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție, în condițiile legii.” Ȋn cazul copilului aflat în grija statului, cu liniuță pe certificatul de naștere în dreptul părinților, Direcția pentru Protecția Copilului este tutorele care consimte adopția.

Dar de ce, dacă băiatul era adoptat, poliția îi tot spunea mamei că el este internat într-un centru și că-l poate vedea? N-am găsit niciun răspuns logic la această întrebare. L-am sunat, ca să-l întreb asta, pe polițistul care s-a ocupat de caz (n.r. - îi voi proteja identitatea). El spune că în 2011, când „mama a recunoscut copilul din fotografie, în prezența martorilor asistenți”, i-ar fi spus acesteia și că băiatul e înfiat. Dar că până atunci, e adevărat, îi spusese că băiatul e într-un centru, exact așa cum îi comunica și lui Direcția pentru Protecția Copilului Sector 4. Cu care, spune el, nu a avut deloc o colaborare fructuoasă. 

Povestea lui Năstase Ștefan e un puzzle cu goluri, în care poți aranja piesele în mai multe feluri. Dar oricum ai face-o, imaginea de ansamblu e aceeași, iar din ea lipsește un lucru extrem de important: acordul mamei pentru adopția copilului. Pentru că, fără acest acord, tot ceea ce s-a întâmplat ESTE ILEGAL. 

Dosar penal, pentru neglijență în serviciu

În mai 2017, ministrul de interne, Carmen Dan, a trimis acest caz Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, care a sesizat, mai departe, Serviciul de Investigații Criminale (SIC) al Poliției Capitalei, unitate competentă teritorial în efectuarea activităților de verificare.

În iunie 2017, SIC din cadrul Poliției Capitalei ne informa că „se desfășoară activități de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art.298 din Codul Penal”.

În cauză fusese întocmit un dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, sub numărul 4742/P/2017. 

La 16 octombrie 2017, SIC a încheiat cercetările, înaintând Parchetului propunerea legală.


Mai departe, conform răspunsului furnizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4, procurorii au declinat dosarul penal cu nr. 4742/P/2017 către Direcția Națională Anticorupție, prin ordonanța emisă în data de 11.01.2018.


Ceea ce înseamnă că în povestea acestui copil dispărut e mai mult decât o „neglijență în serviciu”. Sunt fapte de corupție.

Ștefan nu e singurul copil dispărut și găsit căruia i-a fost ștearsă identitatea, pentru ca el să poată fi apoi tranzacționat într-o adopție.

Pe vremea când străinii înfiau din România, pe bani mulți, tocmind avocați, translatori, fundații și magistrați, copiii din orfelinate deveniseră o marfă. Iar cei găsiți pe stradă, un soi de chilipir. Pentru că ei primeau rapid o altă identitate și deveneau adoptabili, fără a mai fi nevoie de plata și de acordul părinților. Cercul celor ce împărțeau banii se micșora.

Nimeni nu-i căuta atunci pe copiii dispăruți. Iar cei care-i găseau și-i însușeau. Deși erau oameni ai legii și angajați de la protecția copilului care ar fi trebuit să-i ajute pe copiii dispăruți. Nu conform părerilor lor („le e mai bine așa”), bazate pe interese personale, ci conform legilor și obligațiilor de serviciu.

Povestea lui Ștefan nu e singura. Există și alte cazuri de copii care, dispărând într-un sector din București, au fost găsiți într-altul, internați ca PIN-uri în orfelinate, și apoi declarați adoptabili. Am scris despre aceste cazuri, chiar dacă faptele se prescriseseră. 

Sper ca de data aceasta ancheta DNA să meargă până la capăt. Iar acolo, să certifice două lucruri esențiale: că niciun copil, nici măcar unul reclamat dispărut, nu poate fi considerat vreodată o marfă. Și că, în afara instanțelor judecătorești, nimeni altcineva nu poate despărți vreun copil de părinții lui. Nimeni, niciodată, indiferent de circumstanțe.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews