Președinta UNJR, judecătoarea Dana Gîrbovan, a comentat conținutul protocolului încheiat între Parchetul General și SRI, după ce documentul a fost desecretizat și publicat ieri de către ambele instituții. 

„Protocolul din 2009 dintre Parchetul General și SRI încalcă normele constituționale și internaționale de bază privind statul de drept, democrația, separația puterilor, independența justiției și respectarea drepturilor omului”,  spune Dana Gîrbovan. 

„Gravitatea prevederilor din acest Protocol este cutremurătoare pentru orice persoană, chiar cu minime studii juridice și noțiuni elementare despre stat de drept.

Reiterez faptul că, în perioada comunistă, Securitatea avea o direcție specială de anchete penale, care însă avea competență de anchetă doar la infracțiunile ce, la acea vreme, țineau de siguranță națională (pe lângă spionaj, trădare, sabotaj etc,. era inclusă și trecerea frontierei și altele asemenea, care se considerau că subminau regimul). Așadar, până și în comunism competența Securității de a face anchetă penală era limitată.

Chiar dacă limitată ca sfera de acțiune, această direcție a Securității a comis cele mai atroce abuzuri în perioada comunistă. Securiștii făceau cercetarea penală, după care dădeau dosarul la procurori doar să-l «confirme» și să-l trimită în instanță. Dacă era cazul, securiștii le mai dădeau și o «mână» de ajutor procurorilor.

Ca urmare a acestor abuzuri din perioada comunistă, atunci când s-a înființat SRI-ul, prin Legea 14/1992, s-a interzis EXPRES Serviciului Român de Informații să efectueze acte de urmărire penală.

Acest Protocol ne dezvăluie acum că, ceea ce SRI-ului avea interzis expres prin lege să facă încă din 1992, i s-a permis să facă printr-un protocol secret din 2009, iar «permisiunea» i s-a dat tocmai de Ministerul Public, care e autoritatea constituțională din stat responsabilă cu «apărarea ordinii de drept».

Mai grav, dacă în comunism Securitatea avea o arie limitativă de infracțiuni prevăzute în lege și legate de siguranța națională pe care le putea cerceta, prin acest Protocol secret aria SRI-ului de anchetă penală a devenit practic nelimitată.

Astfel, art.2 din Protocol prevede că «părțile cooperează, potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa siguranței naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii».

În Codul penal există un capitol cu infracțiuni la adresa siguranței naționale, precis delimitate.

Noțiunile însă de «infracțiuni ce au corespondent în amenințările la adresa siguranței naționale» și «infracțiuni grave» sunt atât de largi încât includ orice tip de infracțiune.

Dacă în perioada comunistă Securitatea avea un segment limitativ de infracțiuni, stabilite prin lege (care era publică), pe care le putea investiga, după 2009, printr-un act secret, aria de anchetă penală a SRI-ului a devenit nelimitată.

Protocolul obligă procurorii să trimită informări și să dea rapoarte SRI-ului despre dosare în curs, în condițiile în care urmărirea penală este nepublică.

Astfel, art.6 alin.(1) din Protocol prevede că procurorii «comunică, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informațiilor și sesizărilor primite de la serviciu, referitoare la infracțiunile prevăzute în art.2».

Cu alte cuvinte, un magistrat, așa cum legea prevede că sunt procurorii, ajungea să raporteze unui ofițer SRI de legătură ce făcea el cu informația primită.

Puterile pe care acest Protocol le arogă SRI-ului asupra procurorilor în activitatea de cercetare penală implică o intruziune pe caz, mai mare chiar decât cea permisă procurorului - ierarhic asupra procurorului din subordine.

Constituția spune că procurorii își desfășoară activitatea conform principiului subordonării ierarhice, iar aceasta se manifestă practic prin aceea că procurorul ierarhic poate confirma/infirma soluții, însă în nici un caz nu poate interveni peste un procuror în anchetă.

Or, faptul că prin acest Protocol se impune procurorului de caz să raporteze ofițerului de la SRI ce face cu informația primită, implică intervenția unei autorități externe peste procurorul de caz.

Nicăieri în legile publice din România nu există obligația pentru procurori să dea socoteală ofițerilor SRI ce fac cu informația primită.

Protocolul mai scoate în evidență nu doar existența unor «echipe mixte operative», dar și faptul că activitatea procurorilor era coordonată cu cea a agenților SRI în baza unor «planuri comune de acțiune» făcute, de la caz la caz, de șefii parchetelor împreună cu șefii SRI.

Astfel, printre obiectivele Protocolului era și «constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune pentru exercitarea competențelor specifice ale părților, în vederea documentării faptelor prevăzute Ia art.2», se prevedea la art.3 lit.g).

De asemenea, la art.22 se prevedea că «în cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituții, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părți».

Dacă Codul de procedură penală spune că procurorii – deoarece sunt considerați magistrați, și nu agenți ai statului! – strâng probe atât în acuzare, cât și în apărare, Protocolul scoate la iveală că nu toate informațiile furnizate de SRI erau puse în dosar, ci doar cele pentru care procurorul cerea desecretizarea, și SRI o aproba.

«În situațiile în care anumite informații, documente sau materiale clasificate au o utilitate probatorie determinantă pentru soluționarea unor cauze, fiind necesară introducerea lor în dosarele penale, Parchetul va solicită în scris și în mod argumentat declasificarea acestora, urmând ca, Ia nivelul conducerii Serviciului, să se adopte decizii în sprijinul acestor solicitări», prevedea art.24.

Procurorii, așadar, trebuia să ceară voie de la SRI și să-și justifice «în mod argumentat» ce doreau să introducă în dosare.

Aceasta înseamnă că informații sau probe care puteau să exoneze o persoană sau să folosească apărării sale puteau rămâne ascunse persoanei acuzate, fapt ce afecta în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil al acestuia.

Pe scurt, prevederile din acest Protocol confirmă ceea ce transpărea de mult din alte acte oficiale sau declarații publice, și anume că Codul de procedură penală a fost dublat de norme secrete, la care părțile din dosare nu au avut acces, fapt ce contravine flagrant regulilor de bază ale statului de drept.”

Judecătoarea Dana Gîrbovan spune că va reveni cu o analiză mai în detaliu asupra cuprinsului Protocolului, „pentru că, în ciuda mesajelor transmise de unii reprezentanți ai mass-media, că nu e nimic grav în Protocol, gravitatea prevederilor acestuia vis a vis de administrarea și independența justiției este de domeniul evidenței”. 

Totodată, președinta UNJR mulțumește public „tuturor celor care au susținut acțiunile UNJR prin care am solicitat publicarea acestui Protocol și a hotărârilor CSAT ce au stat la baza acestuia. Am spus mereu că nu se poate vorbi despre o justiție independentă atâta timp cât administrarea ei se face pe prevederi secrete, iar actualul Protocol o demonstrează. UNJR va continua toate demersurile, atât pentru a fi publicate și hotărârile CSAT, cât și pentru a promova și susține modificări legislative astfel încât asemenea intruziuni în actul de justiție să nu mai fie permise în viitor”, spune Dana Gîrbovan.