Condamnat la moarte în București
Sunt zone pe străzile din jurul casei noastre unde îți este imposibil să mergi pe trotuar. Mașinile sunt până în gard, sfidând legea de ani de zile, zilnic. De asemenea, trotuarele sunt mai proaste decât carosabilul, găurile făcute pentru utilitățile trase (gaze în general) sunt lăsate baltă.
După ploi, noroiul de pe "spațiul verde" de pe trotuar este împrăștiat peste tot și poartă amprenta anvelopelor mașinilor care sunt parcate provizoriu și care-și lasă dârele gloduroase de limacși metalici pe câțiva metri de drum. Unde mai pui că inconștiența primarilor și consilierilor a pus tot pe trotuare piste de biciclete, făcând deplasarea ambelor categorii periculoasă.
În general, este un dispreț pentru pieton fără egal.
Mersul pe jos este condamnat la moarte în București.
În spațiile verzi din Floreasca, cartierul vecin, cresc blocuri ca ciupercile în gunoi iar parcul Verdi este blocat acum de un bloc enorm construit pe spațiul verde, rod al "colaborării" dintre primărie și Elena Udrea, după câte am auzit.
Oprescu a demolat o zona superbă, Buzești - care ținea de identitatea negustorească a orașului și care putea fi valorificată inteligent așa cum s-a întâmplat în Centrul Vechi -, tot pentru a trasa un maț gros care să poarte zeitățile mecanizate în zonele fluide ale digestiei urbane.
Cunosc oameni care merg să-și ia pâine de la 100 de metri de casă cu mașina. Mașina, dintr-un mijloc, a devenit scop în sine. Trăim în plină idolatrie auto.
Orașul are nevoie de aer. Capitala a fost ținută artificial în lesa centurii; nu s-a construit în afara acesteia infrastructură, tocmai pentru ca prețurile terenurilor să crească. În Pipera sau în Ghencea sunt străzi care abia au lățimea unei mașini.
Bucureștiul a devenit haotic și ar trebui regândită scara lui umană, pierdută total pe drum. Are nevoie de o minte limpede, de om care să-l înțeleagă și să-l iubească. De aceea, sloganul liberalilor cum că vor un om de dreapta la primărie mi se pare caduc.
Bucureștiul a mai fost distrus de o ideologie, atunci când s-a făcut Centrul Civic și Casa Poporului. Nu de o ideologie are nevoie orașul, ci de soluții.
Cel mai mult, orașul are nevoie de firesc.
Bucureștenii ar trebui să regăsească bucuria de a trăi în metropolă, nu dezgustul că trebuie să străbată un oraș în care sunt demolate case de patrimoniu cu niște curți splendide pentru blocuri absurde, fără identitate, care aduc cu ele un plus de mașini, presiune, zgomot, viermuială și un peisaj urban dezolant.
Din punctul meu de vedere, să spui că Băsescu a fost cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureștiul este o gafă pe care dl. Ludovic Orban nu mă așteptăm să o facă. Băsescu a aplicat orașului politica neoliberală, distrugându-i țesutul și creșterea organică pentru satisfacerea grupurilor de interese ale oligarhiei corporatiste. Și aici dau un exemplu ușor de înțeles: a distrus micile magazine stradale ale unor mici negustori care își țineau cu ele familiile, din rațiuni ce țin de "estetică". Soluția dată a fost una tipic neoliberală: a adus în oraș hipermarketurile. Atâtea hipermarketuri într-un oraș nu cred ca există în lume.
Deci pe lângă faptul că micii negustori au trebuit să plece din țară, pe o rază de câțiva kilometri de hipermarket băcăniile sau alte magazine utile au dispărut și ele, iar banii în loc să rămână în țară, sunt expatriați din colonie, spre Centru. Care Centru, în loc să vândă produsele locale, preferă să-și aducă marfa de acasă, deseori proastă, dând astfel lovituri multiple economiei noastre agonice.
Pe mine cel puțin, dl.Ludovic Orban, care avea un potențial mult ridicat față de mediocrul Bușoi, m-a pierdut de alegător.
Până acum, nu avem un candidat care să vină cu un proiect al normalizării orașului.
Vor fi alegeri în care câștigător va fi cel care își mobilizează mai bine electoratul captiv, de partid. Iar alegerile dintr-un singur tur nu vor da posibilitatea unui independent să ajungă primar, chiar dacă ideile lui ar fi geniale.
Bucureștiul nu își va recăpăta bucuria care l-a caracterizat.
M-am născut într-un oraș total diferit și mult mai prietenos, în care te puteai simți bine și te încărcai dacă te plimbai prin el. Voi rămâne doar cu nostalgia și voi sta acasă în ziua alegerilor. Asta doar dacă, Dumnezeu știe, nu se va întâmplă o minune între timp.
Pe același subiect

IPS Teodosie ar putea deveni Mitropolit al Tomisului. Surse: Sfântul Sinod a luat în discuție azi la Patriarhie reînființarea Mitropoliei Tomisului. DOCUMENT EXCLUSIV ACTIVENEWS

Expoziție despre „practica vrăjitoriei ca instrument de emancipare feministă”, lansată de Goethe Institut București cu vrăjitoare care au marcat ziua dezrobirii romilor, vindecându-se de traumele Holocaustului, visând la viitorul progresist

Clotilde Armand expune în holul Primăriei Sectorului 1 statui obscene reprezentând personaje infernale, jumătate om - jumătate jivină, demne de Muzeul Kitsch-ului USR-rist

S-A SĂTURAT! Primarul comunei Dumbrăvița din apropierea Timișoarei se judecă împotriva celei de a treia carantinări „total ineficiente” cu Comitetele de Urgență. Parlamentul Cehiei a reușit!

Clotilde Armand s-ar putea să cadă de la Primărie prin referendum și acțiune penală. Poliția a început azi renumărarea voturilor pentru Primăria Sectorului 1. Iată de ce a fost și este atacată Secția Specială

A început Adunarea Națională Bisericească în sediul Patriarhiei Române. IPS Teodosie, îndemn la rugăciune pentru lucrările Sfântului Sinod, în cadrul cărora se vor discuta inclusiv aspecte despre oficierea Tainei Botezului
Recomandările noastre

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

“PACEPA NU A FOST AGENT CIA”. Interviu cu istoricul CNSAS Liviu Țăranu: “La Ion Mihai Pacepa falsul din memorialistică depășește 70%”. „Omorârea” lui Pacepa, o afacere de PR?
Persoane: Ludovic Orban Traian Băsescu
Locații: București
Subiecte: Alegeri locale Romania 2016
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)