Adevărul e, aproape întotdeauna, extrem de simplu. Precum lumina dimineții. Și e drept, la fel ca orizontul peste care ea biruie necontenit.

Acum 40 de zile, am scris că din Piața Universității a dispărut crucea adusă din Basarabia, pe umerii lor, de tinerii care au participat în 1992 la „Marșul Unirii”. Puțini sunt aceia care mai știu azi ce simbolizează această cruce.  Pentru cei mai mulți, ea nu e decât o cruce veche, devenită invizibilă prin furnicarul de mașini din centrul Bucureștiului.

Și cui i-ar mai păsa azi de-o cruce? Când ne copleșesc atâtea griji, atâtea taxe, impozite și rate la bancă, atâtea declarații cu care se sfâșie între ei politicienii, implozia justiției, shoppingul de arme, bomba din Coreea de Nord, migranții care vin pe Marea Neagră, furtunile, sunetul continuu al ambulanțelor și sutele de războaie pe care le dăm pe facebook, noi între noi, noi împotriva noastră, cine mai are vreme să se îngrijoreze și pentru o biată cruce?

A dispărut într-o zi din luna august. Cei de la Primăria Capitalei au spus că nu știu ce s-a întâmplat cu ea, zona verde de pe carosabil nefiind în custodia Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic. 

  

Nici „Asociația 21 Decembrie 1989” din București, care are în grijă troițele amplasate la Universitate, nu știa nimic, iar Poliția Locală ne-a comunicat că „acest caz nu a fost reținut în sistemul de monitorizare”.

La 7 septembrie a.c., Poliția Locală București a înaintat totuși solicitarea ActiveNews „spre competentă soluționare, Poliției Sectorului 1 București”.

Tot acolo, la Secția 1 Poliție București, a fost trimis și dosarul nr. 8926/P/2017, deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în urma plângerii penale pe care a formulat-o, la 30 august a.c., Liga Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

 

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.253 Cod Penal.  

Sincer, chiar dacă speram că poliția va reuși, în cele din urmă, să-i identifice pe vandali, nu mai nădăjduiam că va fi găsită crucea. Așa că, în ziua în care ea a reapărut în Piața Universității, scurtată și plină de urme, toată lumea a spus că e un miracol.

E aceeași cruce. Confirmă asta și unul dintre foștii președinți ai Ligii Studenților, care a venit de mai multe ori în Piața Universității și a vopsit crucea cu lac pentru lemn, ca ea să reziste-n timp. Are aceleași particularități, iar din înălțime-i lipsește exact bucata ce a rămas în soclul de prindere, atunci când a fost ruptă.

 

Ȋn august, încercând să aflu ce s-a întâmplat cu crucea, am dat telefoane, am făcut solicitări pe Legea 544 și am întrebat și pe rețelele de socializare. Dar Dumnezeu nu dă like pe facebook. Face miracole, prin oameni care rămân anonimi, și le lasă apoi acolo, sub ochii noștri, ca să ne împiedicăm de ele, atunci când chiar vrem să aflăm adevărul.

Crucea a stat în Piața Universității tot timpul. După ce a fost ruptă, au descoperit-o acolo, în iarbă, câteva angajate de la ADP. Femeile care împing tomberoane și curăță cu târnul mizeria de pe străzi. Ce puteau face ele cu o cruce veche și ruptă? Să o arunce, adică să facă curat? Cum să arunci o cruce? Așa că s-au gândit femeile, s-au sfătuit între ele și apoi au vorbit și cu cei care păzeau peluza Teatrului Național. Pe urmă, au urcat crucea pe-o pubelă cu care cară gunoaiele și-au dus-o peste drum. Să fie în grija cuiva. 

Ce să faci cu o cruce veche și ruptă?, s-au întrebat paznicii, la rându-le. S-o lași aruncată pe jos, chiar și într-o zonă supravegheată, nu prea se cade. Vin câinii, aleargă copiii, calcă pe ea. Așa că au proptit-o de-un copac și au legat-o cu sârmă, ca să n-o doboare vântul. Și s-au gândit apoi ce trebuie făcut mai departe. Unul dintre paznici știa că un preot vine adesea la troițele de la Universitate, pentru a spune o rugăciune și pentru a aprinde o lumânare. L-au așteptat să apară. Și, într-o zi, când l-a zărit, paznicul a mers la preot, l-a chemat să-i arate crucea legată de copac și i-a povestit de unde și cum au adus-o femeile de la spații verzi.

Ce să faci cu o cruce veche și ruptă?, s-a întrebat atunci preotul. O înalți la loc, acolo unde îi e rostul. Și acum vreo săptămână, preotul a venit împreună cu un enoriaș, au luat crucea și au dus-o la locul ei.

 

Iar peste câteva zile, preotul și enoriașul său s-au întors, pentru a repara soclul crăpat.

 

Tot timpul, când căutam răspunsuri pe te miri unde, crucea era acolo, la zece pași. Legată de-un copac, dar sub ochii noștri. Pentru că, după ce a fost ruptă, fiecare dintre oamenii care au văzut-o a știut ce trebuie făcut cu ea.  

 

E treaba Poliției, în continuare, să descopere cine a vandalizat crucea. Și e treaba procurorului să soluționeze acest dosar penal, pentru tragerea la răspundere a celor vinovați și pentru descurajarea oricăror acte de vandalism. 

Cei care au rupt crucea pot fi ușor depistați; nu e nevoie decât de analiza imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere video amplasate în zonă.

 

Mai are acum vreun rost aflarea vinovaților? Are. Pentru că adevărul e, aproape întotdeauna, extrem de simplu. Și e drept.