Orgolii satisfăcute și orgolii rănite, declarații mai mult sau mai puțin gândite, extaz, haz sau necaz, după caz, ca să mă și joc ușor printre cuvinte...Toate fac parte din tabloul zugrăvit în cele câteva zile scurse de când Timișoara a câștigat titlul de capitală românească a culturii europene în 2021. N-am să aștern cuvinte pompoase și texte adulatorii, ci am s-o spun pur și simplu: mă bucur! Sincer și din răsputeri!

Dar totodată îmi dau seama și de provocările acestei posturi. Ce e mai bine de făcut? Să îți etalezi ca oraș „europenitatea” în actualul sens al termenului, unul încărcat politic și plin de mize, ca un școlar care, gâtuit de emoție în fața premiului, alunecă în mulțumiri și laude către cei ce l-au premiat? Sau să te arăți cu adevărat pe tine și ai tăi, cu propriile realizări și visări, fără trac și complexe de inferioritate sau vasalitate? Ba poate chiar pregătit să demontezi câte ceva din auto-suficiența sau ipocrizia celor care te-au „premiat”...

Eu mi-am răspuns încă de la începutul cursei proaspăt câștigate. Și mi-am scris răspunsul într-un articol din ianuarie 2014. Împărtășesc cu voi acest răspuns fiindcă acum cred și mai tare în ceea ce gândeam și simțeam atunci. Și fiindcă am încredere că Timișoara, o frunte căreia i-a plăcut întotdeauna să stea sus, va reprezenta România așa cum se cuvine!

"Pentru mine stăruie ca punct de pornire și crez spusele unui mare om de cultură român. Da, așa e – tăria unei cetăți nu stă în grosimea zidurilor ei ci în forța și hotărârea celor dinăuntru. Adică în noi!

Strânsesem multe ofuri de-a lungul anilor văzând cum unii, cocoțați prin turnuri de fildeș, încearcă să imprime în mentalul colectiv o identitate a Timișoarei redusă exclusiv la memoria a două veacuri de stăpânire habsburgică și austro-ungară. Și reușind prin asta doar să sugrume suflul viu al urbei și să dea o palmă demnității orasului- când îi imprimi micimea ca vector, ce altceva să-ți reușească? Eu, unul, nu m-am simțit niciodată mic-vienez sau "vienezulic”, ca să împrumut expresia unui prieten. M-am simțit Timișorean și tare mândru de asta. Și îmi simt ofurile răzbunate de rezultatele unui sondaj sociologic realizat tocmai spre folosul candidaturii noastre: doar 13 % dintre timișoreni își văd orașul ca pe o "mică Vienă”. Pentru cei mai mulți dintre noi, Timișoara este "oraș universitar”, "primul oraș liber din România” și "orașul florilor”. Este o lovitură grea pentru cei care au încercat ani în șir să ne formateze mințile și să ne facă servanții unui mesaj mai degrabă subteran-politic, prin ignorarea a două lucruri esențiale: sufletul cetății- adică noi- și complexitatea istoriei cetății noastre, care se întinde, sub diverse forme, pe durata a vreo șase milenii...

Dar e, totodată, un izbăvitor moment de înviere!

Trezirea, Timișoreni! Implicați-vă: nu e cursa vreunei asociații, a vreunor edili sau oameni de afaceri. E șansa noastră să arătăm că Cetatea ne aparține. Că în ea și prin ea clădim Binele și Frumosul. Că aici sufletele se pot desfăta. Scrieți, pictați și cântați! Dați formă lutului și lemnului! Dansați, schimbați gânduri între voi și dați frâu liber imaginației! Iar cu toate roadele sufletelor voastre dezlănțuite întru cultură, ieșiți pe străzile Cetății! Îmbogățiți-i pe cei de lângă voi și lăsați-vă îmbogățiți! Ne vom bucura, astfel, de o victorie mult mai mare decât câștigarea oricărei curse! Va fi victoria redescoperirii aproapelui, victoria împărtășirii cu el a Binelui și Frumosului!”