ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Antena 3 a anunțat că a parafat documentele prin care postul devine partener al CNN International, în condițiile în care exista deja un parteneriat între cele două părți.

Noul acord dintre cele două companii media înseamnă accesul Antena 3 la conținutul oferit prin CNN Newsroom.

De asemenea, în virtutea acestuia, CNN va produce conținut original pentru Antena 3. Începand cu finalul acestui an, un program jurnalistic intitulat « CNN hour » va putea fi urmărit zilnic în grila televiziunii de știri din România, iar o secțiune specială a site-ului antena3.ro va găzdui informații și analize importate din SUA.

În  plus, prezentatorii, reporterii, operatorii, redactorii, editorii și producătorii Antena 3 vor avea acces la programe speciale de training realizate atât la București cât și în cartierele generale ale CNN din Statele Unite și Marea Britanie.

CNN, cunoscut pentru orientarea sa de stânga, este una dintre principalele ținte ale criticii conservatorilor americani. Chiar președintele SUA, Donald Trump, a acuzat de multe ori CNN că distribuie „știri false” despre el și despre Partidul Republican.

La una dintre aceste postări, Radu Tudor - realizator la Antena 3, i-a răspuns lui Trump în mod jignitor, afirmând că președintele SUA critică CNN pentru că „creierul tău sovietic prost nu înțelege democrația și libertatea presei”.

În 2017, Președintele Trump a realizat un Top al mass-media americane care a distribuit cele mai multe știri false și CNN a primit cele mai multe nominalizări în acest clasament.