Coaliția pentru Familie acuză Hotnews de manipulare și dezinformare și că urmărește să construiască Coaliției „o imagine de organizație extremistă, îndreptată contra drepturilor și libertăților”. CPF amenință cu „măsuri legale” împotriva Hotnews

Coaliția pentru Familie acuză publicația Hotnews.ro de manipulare și dezinformare, după ce siteul condus de Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă a publicat un articol prin care îi sunt atribuite Coaliției o serie de măsuri pe care această organizație nu și le-a asumat.
Într-un comunicat publicat pe siteul Coaliției, membrii CPF notează că Hotnews „ocolește cu grijă” documentul real, și pune în seama organizației măsuri propuse de niște familii consultate în cadrul unui focus grup.
„Hotnews a publicat azi, sub titlul „Soluții la problemele familiilor românești, propuse de organizația Coalitia Pentru Familie” extrase dintr-un document conținând opinii colectate de la circa 100 de familii în cursul unei consultări care a avut loc în toamna anului 2015. Consultarea și-a propus identificarea problemelor acute cu care se confruntă familia românească, în vederea formulării unui set de politici publice.
Ulterior consultării, Coaliția pentru Familie și-a asumat public O PARTE dintre măsurile propuse, prin programul intitulat „Măsuri pentru politici publice privind familia – 50 de propuneri”, lansat în luna martie 2016 și disponibil, în prim plan, pe website-ul www.coalitiapentrufamilie.ro.
HotNews ocolește cu grijă documentul oficial, asumat de Coaliția pentru Familie, în schimb îl prezintă ca fiind „solutii propuse de organizatia Coalitia Pentru Familie” pe cel care sintetizează răspunsurile oferite de familiile consultate, deși nu doar că între cele două există diferențe evidente, dar ele sunt radical diferite prin scopul lor.
Printre propunerile care NU se regăsesc în programul de politici publice, dar pe care HotNews le prezintă ca fiind „ale Coaliției pentru Familie”:
- interdicția persoanelor singure de a adopta
- interzicerea divorțului administrativ (la notar)
- descurajarea/ restricționarea avorturilor.
- interzicerea cercetării pe embrionul uman.”
CPF acuză Hotnews că urmărește „să construiască Coaliției pentru Familie o imagine de organizație extremistă, îndreptată contra drepturilor și libertăților” și anunță că își rezervă dreptul de a lua măsuri pe care legală împotriva publicației.
„Totodată, HotNews subliniază cu precădere anumite idei – dintr-un document care, repetăm, reflectă opinia unor persoane sondate la un focus grup! – pentru a construi Coaliției pentru Familie o imagine de organizație extremistă, îndreptată contra drepturilor și libertăților.
Și, din nou, Hotnews NU își face datoria minimă de a ne solicita un punct de vedere înainte de publicarea unui articol care ne privește.
Întrucât nu este pentru prima dată când Hotnews publică materiale cu grave abateri de la minimele obligații profesionale, ne rezervăm dreptul de a lua măsurile care se impun, inclusiv în plan legal”, se arată în comunicatul Coaliției pentru Familie.
Iată comunicatul integral:
„PRESA” CONTINUĂ CAMPANIA DE DEZINFORMĂRI ȘI MINCIUNI LA ADRESA COALIȚIEI PENTRU FAMILIE
Hotnews a publicat azi, sub titlul „Solutii la problemele familiilor romanesti, propuse de organizatia Coalitia Pentru Familie” extrase dintr-un document conținând opinii colectate de la circa 100 de familii în cursul unei consultări care a avut loc în toamna anului 2015. Consultarea și-a propus identificarea problemelor acute cu care se confruntă familia românească, în vederea formulării unui set de politici publice.
Ulterior consultării, Coaliția pentru Familie și-a asumat public O PARTE dintre măsurile propuse, prin programul intitulat „Măsuri pentru politici publice privind familia – 50 de propuneri”, lansat în luna martie 2016 și disponibil, în prim plan, pe website-ul www.coalitiapentrufamilie.ro.
HotNews ocolește cu grijă documentul oficial, asumat de Coaliția pentru Familie, în schimb îl prezintă ca fiind „solutii propuse de organizatia Coalitia Pentru Familie” pe cel care sintetizează răspunsurile oferite de familiile consultate, deși nu doar că între cele două există diferențe evidente, dar ele sunt radical diferite prin scopul lor.
Printre propunerile care NU se regăsesc în programul de politici publice, dar pe care HotNews le prezintă ca fiind „ale Coaliției pentru Familie”:
- interdicția persoanelor singure de a adopta
- interzicerea divorțului administrativ (la notar)
- descurajarea/ restrictionarea avorturilor.
- interzicerea cercetarii pe embrionul uman.
Câteva exemple:
În materie de divorț, măsura propusă de Coaliția pentru Familie sună astfel:
„Încurajarea consilierii/medierii de familie în vederea îmbunătățirii relațiilor de cuplu și a prevenirii divorțurilor.
Obligativitatea, în cazul soților cu copii minori aflați în întreținere care intenționează să divorțeze, a unui plan de consiliere/mediere familială și a unui plan de finanțare a educației minorilor asumat si semnat de ambii părinți.”
În timp ce Hotnews o prezintă, în mod mincinos, astfel:
„Descurajarea divortului prin a) anularea posibilitatii „divortului la notar”, b) timp de razgandire, c) taxe mai mari.”
2. În materia adopției, Coaliția pentru Familie propune:
„Încurajarea adopției interne (de către familii din România) prin campanii publice de conștientizare, prin identificarea activă a părinților cu potențial de adopție și prin simplificarea procedurilor de adopție.”
În timp ce HotNews ne atribuie, fals, propunerea:
„Sa nu mai poata fi adoptati copii de catre persoane singure, ci doar de familii nucleare.”
3. Ceea ce Hotnews ne atribuie ca
„Descurajarea/ restrictionarea avorturilor.”
arată de fapt, în programul „Măsuri pentru politici publice privind familia – 50 de propuneri”, astfel:
„Demararea unui program de sprijin pentru femeia însărcinată și tânăra mamă aflată în dificultate care să ofere: sprijin material, consiliere psiho-socială, medicală, juridică, pe perioada sarcinii și în primul an de viață extrauterină al copilului, prin colaborarea dintre SSpF și organizațiile non-guvernamentale. Acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată (după 14 săptămâni de sarcină) care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii.”
4. „Taxa pe celibat” de la Hotnews este în realitate:
„Reducerea impozitelor pe venit și pe proprietăți ale cuplurilor căsătorite, pentru prima proprietate.
Dublarea actualelor deduceri personale din impozitul pe venit pentru persoanele aflate în întreținere. Continuarea programului cu reduceri progresive ale impozitelor pe venit pentru persoanele cu copii minori în întreținere.”
Motivele pentru care soluțiile asumate de noi diferă, uneori radical, de propunerile înaintate de participanții la sondaj țin atât de necesitatea respectării cadrului legal în vigoare, a drepturilor și intereselor legitime, cât și de realitățile obiective din societatea românească, realități pe care nu le putem nici nega, nici ocoli.
Totodată, HotNews subliniază cu precădere anumite idei – dintr-un document care, repetăm, reflectă opinia unor persoane sondate la un focus grup! – pentru a construi Coaliției pentru Familie o imagine de organizație extremistă, îndreptată contra drepturilor și libertăților.
Și, din nou, Hotnews NU își face datoria minimă de a ne solicita un punct de vedere înainte de publicarea unui articol care ne privește.
Întrucât nu este pentru prima dată când Hotnews publică materiale cu grave abateri de la minimele obligații profesionale, ne rezervăm dreptul de a lua măsurile care se impun, inclusiv în plan legal.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Chestionare pentru copii în care sunt întrebați dacă au alt sex decât băiat sau fată în România la fel ca și în Australia. FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR!

ERDOGAN a câștigat alegerile din TURCIA. ACTUALIZARE

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

Șoc în lumea televiziunii! Jurnalista vaccinistă Emily Morgan de la ITV a murit grăbit la 45 de ani, după un cancer galopant

Iohannis a promulgat PL-X 145, LEGEA BARNEVERNETULUI - Legea Firea și Legea Orașul de 15 minute

Profesorii au luat cu asalt Piața Victoriei. Cel mai mare protest din Educație din ultimele decenii. Marș până la Cotroceni și întâlnire cu Iohannis. ACTUALIZARE: Greva Continuă! Se cere DEMISIA
Recomandările noastre

Un preot catolic demolează atacul cuplului Schmitt - Liiceanu la adresa BOR. În contrast cu Bănescu și Baconschi, cercetătorul Remus Mircea Birtz, doctor în Teologie la Roma și în Istorie la Cluj, a scris o Recenzie de 40 de pagini, publicată de ActivNews

Declinul și Prăbușirea Imperiului American

Cum s-ar putea reactiva Mitropolia Tomisului - o zicere a Profesorului Constantin Barbu care întregește descoperirea excepțională a Mitropolitului Marcus al Tomisului Daciei în scriptele despre Niceea și o Scrisoare Deschisă către Sfântul Sinod. VIDEO

SALVAȚI PAROHIA ROMÂNEASCĂ DIN CERNĂUȚI! Apel la Solidaritate către Mitropoliile Moldovei și Bucovinei și a Basarabiei precum și către orașele înfrățite cu Cernăuțiul. Autoritățile ucrainene au dispus evacuarea și predarea Capelei din cimitirul românesc
Persoane: Dan Tăpălagă
Locații: București
Subiecte: Homeschooling Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Hotnews
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)