Acum ceva vreme, Ambasada SUA făcea publică o listă a mass-mediei din România, însoțită de caracterizări menite a-i face pe cititori să înțeleagă care este viziunea oficială americană asupra respectivelor organe jurnalistice. Mai precis, este vorba despre viziunea Departamentului de Stat al SUA de la acel moment, 2018.

ActiveNews  ( un site de știri cu acționariat 100% românesc, de orientare conservatoare) vă prezintă viziunea românească asupra principalelor instituții mediatice care acționează asupra publicului românesc.
 
Evident, lista nu este exhaustivă și mai sunt organe de presă care acționează pe piață, dar am considerat că acestea sunt cele mai importante, având în vedere audiențele și cota de piață. Vă rugăm să ne semnalați și altele și în măsura în care avem cunoștințele necesare, vom actualiza știrea și cu instituțiile respective.
 
ACTUALIZARE: Am adăugat Rise Project, Lumea Justiției, Casa Jurnalistului.

Legendă:

Stânga globalistă - mișcarea #rezist, Partidul Democrat din SUA, ALDE, etc
Suveraniști - Mișcarea lui Donald Trump, PiS Polonia, Lega Salvini, Steve Bannon

Agerpres - Agenție de știri a statului român, controlată de partidul care guvernează. Relativ neutru ideologic, cu înclinații spre stânga globalistă. 

Adevărul Holding - Trust media controlat de omul de afaceri Cristian Burci, are în portofoliu ziarul și siteul Adevărul, revistele Dilema Veche, Historia plus tabloidul Click. Ambele ziare sunt de stânga, fanatice susținătoare ale „proiectului european” în special Adevărul, care a dovedit un pronunțat caracter anti-creștin. Burci a fost acuzat de către fostul șef al SRI, Radu Timofte, de legături cu foști generali din SIE

Aktual24.ro - un site fondat de jurnalistul Ovidiu Albu. Fanatic anti-PSD, orientare stânga progresistă.

Antena Group - trust media din care fac parte posturile Antena 1, Antena 3, Jurnalul Național, etc. Este controlat de către familia lui Dan Voiculescu. Politic, pro PSD, orientare de stânga cu accente naționale. Notă: americanii scriu despre Burci că este „bussinesman”, în timp ce Voiculescu este „mogul”.

B1 TV - televiziune de știri controlată de Sorin Oancea și familia Păunescu. Nu are o orientare clară, dar înclinațiile spre mainstream-ul stângii globaliste

Biziday.ro - siteul lui Moise Guran, de orientare progresist globalistă.

BreakingNews24 (Bn24.ro) - Site controlat în totalitate de jurnalista Adriana Duțulescu de la Antena 3. Are o orientarea fanatic progresistă. Momentan, aflat „în conservare”: ultimele articole sunt datate din 2017.

Bursa - ziar cu profil economic controlat de către Florian Goldstein, relativ moderat.

Casa Jurnalistului - Platformă formată în jurul unor jurnaliști formați la școala „Soroș”, precum Lina Vdovîi, Vlad Ursulean, Ștefan Mako, Laura Ștefănuț. Extrema stângă


Cațavencii - revistă și site de știri patronată de către Mircea Dinescu și Doru Bușcu. Orientare de stânga, dar anti globalistă.

Contributors.ro - platformă de opinii, editoriale și comentarii, controlată de către proprietarii Hotnews.ro. Oficial, siteul contributors.ro aparține ONG-ului „Asociația Societatea online” din Râmnicu-Vâlcea. Respectivul ONG a fost fondat de către doi dintre fondatorii Hotnews și de către redactorul șef al G4Media, Cristian Pantazi. Siteul contributors.ro susține progresismul globalist.

Cotidianul.ro - Controlat de către jurnalistul Cornel Nistorescu. Se manifestă adeseori împotriva progresismului globalist

Curentul - Ziar controlat de către omul de afaceri Mihai Iacob.

DCNews.ro - site de știri, apropiat de zona PSD - Antena 3, deținut de către Bogdan Chireac.

Deutsche Welle - Entitate media a statului german, susține interesele Germaniei.

Digi 24 - Face parte din trustul RCS/RDS, controlat de către omul de afaceri Zoltan Teszari. Orientarea este fanatică stângii globaliste.

Economica.net - Site de știri economice, face parte din portofoliul România TV, controlat de Sebastian Ghiță

Europa FM - post de radio deținut de cehii de la Czech Media Invest, fost în patrimoniul francezilor de la Lagardere până în 2018. Susține stânga globalistă, „proiectul european”,etc

Evenimentul Zilei - Ziar și site de știri, controlat de jurnalistul Dan Andronic. Orientare conservatoare, suveranistă. Trustul deține și revista Capital.

Formula AS - Revistă lunară fondată de către Sânziana Pop de orientare tradiționalistă. Comentatorii politici invitați sunt din zona progresismului moderat.

Flux 24 - site de știri controlat de către jurnalistul Andrei Bădin. Fără orientare clară, dar cu unele tendințe anti-progresiste
 
Hotnews.ro - site de știri controlat de familia Preoteasa, apropiată de Cioloș. Finanțat inițial din bani europeni, a desfășurat numeroase proiecte alături de Comisia Europeană. Orientată spre stânga progresistă.

G4Media.ro - site de știri controlat de către Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lideri de la Hotnews.ro. Are aceeași politică editorială cu Hotnews.ro, de orientare globalistă.

Gazeta Sporturilor - singurul cotidian sportiv tipărit din România, controlat din 2018 de grupul Ringier și condus, de ani de zile, de către Cătălin Tolontan. De orientare progresist globalistă, a adoptat explicit normele corectitudinii politice.

Gândul.info - site de știri din portofoliul Mediafax Group, controlat de Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV. Mai degrabă orientat spre tabloidizarea știrilor, mai degrabă progresist.

In Linie Dreaptă (ILD.ro) - site de comentarii deținut de către fostul ministru tehnocrat Marius Bostan, fost membru în Consiliul de Aministrație al Romtelecom. Conducerea siteului este deținută de medicul greco-catolic Anca Cernea. Orientarea siteului este fanatic neo-conservatoare. Pentru diferența dintre conservatorism și neo-conservatorism, aici.

InPolitics - site de analiză politică, de orientare moderat stângistă. Condus de către jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob
 
Kanal D - post de televiziune turcesc, controlat de un apropiat al liderului de la Ankara, Recep Erdogan.  Post tabloid,  susține interesele Turciei.

Libertatea - cotidian și site tabloid, deținut de elvețienii de la Ringier. Stânga globalistă.

Lumea Justiției - site care se ocupă cu sistemul judiciar, administrat de o societate administrată de jurnalistul Răzvan Savaliuc. Apropiat de PSD.

Mediafax - Agenție de știri generalistă, din portofoliul Mediafax Group deținut de Adrian Sârbu. Mainstream.

Național - Ziar deținut de omul de afaceri Iliuță Naghi. Orientare ideologică neclară

Napoca News.ro - site de știri deținut de către acționari români din Cluj Napoca. Orientare asumat naționalistă.

News.ro - Agenție de știri condusă de către patru acționari români, în frunte cu Orlando Nicoară, fostă mână dreaptă a lui Adrian Sârbu la Mediafax. O mare parte din echipa jurnalistică provine chiar de la Mediafax. Orientarea agenției este mainstreamul progresist.

PRO TV - Principalul post de televiziune din România, conform audiențelor. Controlat de către conglomeratul Central Media Enterprises (CME) este orientat ferm spre progresismul globalist. PRO TV deține și siteul Sport.ro și ziarul Cancan.

PS News - site de știri politice, cu acționariat românesc,  condus de către Marinela Angheluș. Fără o orientare ideologică explicită.

PressOne - site finanțat de către omul de afaceri american Don Lothrop și condus de către jurnalistul Mihnea Măruță, de la Cluj. Este de orientare moderat progresistă. Înainte de alegerile din SUA, Lothrop a avut o intervenție împotriva lui Donald Trump.

Radio România - Postul de radio al statului român. Aceeași situație ca și în cazul Agerpres.

Radio France International (RFI) - Entitate media controlată de statul francez. Susține interesele statului francez

Radio Europa Liberă - Post de radio și site din rețeaua REL și Vocea Americii, finanțat în mod direct de SUA.

Radio Vocea Evangheliei - Post de radio al cultului baptist.

Realitatea TV - Post de știri controlat de către Cozmin Gușă. Orientare politică anti PSD și favorabil „proiectului european” și globalismului.

Republica - portal de comentarii, uneori știri, controlat de către Cristian Tudor Popescu,  Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu(toți de la Digi). Orientat ferm spre progresismul globalist.

Revista 22 - revistă a Grupului de Dialog Social, înființat în 1990 de către Silviu Brucan și alții. Orientare spre progresismul globalist.
 
Rise Project - O filială locală a unei platforme globale, susținută financiar de Comisia Europeană, statul austriac, cel elvețian și același neobosit filantrop, George Soroș. Detalii, aici. Extrema stângă globalistă.

România Liberă - Ziar controlat de familia Adamescu. Orientare conservatoare, suveranistă.

România TV - televiziune de știri controlată de către omul de afaceri Sebastian Ghiță. Orientare pro PSD explicită, stânga cu accente suveraniste.

Reporter Virtual - site de știri controlat de către trei jurnaliști:  Razvan Cornețeanu, Adrian Halpert și Laurențiu Ciocăzanu. Fanatic anti PSD.

Recorder.ro - site de știri controlat de către fostul jurnalist Răzvan Ionescu( Adevărul, Cotidianul, Evz). Orientare explicit progresist globalistă.

Pagina de Media - site de știri despre lumea media din România, controlat de către Petrișor Obae. Susține mass-media mainstream, promovează doar presa mainstream.

Televiziunea Română - Televiziunea finanțată de statul român. Vezi discuția de la Agerpres și Radio România.

Trinitas TV/Radio - televiziunea și radio-ul Patriarhiei Române. 

Știri pe Surse - site de știri, cu tendințe pro PSD și vag conservatoare.

Sputnik România - site de știri finanțat de statul rus. Susține interesele Rusiei

Ziare.com - site de știri deținut de către grupul american NCH. De orientare progresist globalistă.

Vice.com
- site american de extremă stânga.


O scurtă analiză a proprietarilor acestor instituții de presă și a audiențelor lor, arată că opinia publică românească este formată, într-o proporție covârșitoare, de către actori străini. Cele mai importante media, din punctul de vedere al audienței/traficului,  deținute de acționari români se împart în două categorii: cele trup și suflet în slujba stângii globaliste și grupul Antena - România TV, cu vederi pro PSD-iste. Concluziile, le trageți dumneavoastră.



Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews