Jurnalist: I-am supărat rău de tot pe băieţii cu ochi albaştri. Nu, nu mă refer la Dan Tăpălagă. Câţi bani o fi încasat Hotnews din contractele de publicitate cu BNR?

Jurnalistul Sabin Orcan de la B1 TV a lansat un atac deosebit de dur la adresa siteului Hotnews şi a lui Dan Tăpălagă, editor coordonator al portalului de presă. Aceasta s-a întâmplat după ce Tăpălagă a reacţionat la dezvăluirea lui Orcan, cum că Mugur Isărescu ar fi fost agent al Securităţii comuniste.
Dan Tăpălagă a publicat un articol în care susţine că acuzaţiile la adresa lui Mugur Isărescu, despre al cărui trecut recunoaşte că "are umbrele lui”, ar fi apărut doar pentru că guvernatorul BNR s-ar fi opus noului Cod fiscal.
"I-am supărat rău de tot pe băieții cu ochi albaștri... Nuuu, nu la Dan Tăpălagă mă refer! El e doar teleghidat. La mintea lui, l-am deconspirat pe Isărescu pentru că m-au pus Oancea, Ponta, Băsescu, Voiculescu, Ghiță etc. Ce mai, o conspirație generală! Deși, fie vorba între noi, la ce o să dezvălui diseară și în zilele următoare, s-ar putea să-și muște mânuțele cu care a scris textul ăsta mizerabil.
Până una-alta, remarc un paradox care ne arată logica precară a celor care gândesc doar în alb și negru. Dacă îl acuz pe Isărescu de colaborare cu Securitatea, o fac musai la comandă. Sau, mai grav, sunt de partea adversarilor săi politici, care sunt, nu-i așa, niște corupți și niște securiști ei înșiși. Dar dacă unii ca Tăpălagă sar să-i ia apărarea, ca la un semn, nu care cumva să-i bănuim că sunt acoperiți. Uite, îi fac o favoare: eu, spre deosebire de Cristoiu și de alții, nu-l cred acoperit. Eu cred că este cât se poate de descoperit!
P.S. Numai atât puteți, tovarășu' ofițer Mugurel? O amenințare cu proces și daune civile într-un articolaș de tip reacție rapidă? Brrr, tremur deja de frică...”, a scris, marţi, jurnalistul Sabin Orcan pe facebook.
Miercuri, Orcan a revenit cu o nouă postare acidă la adresa lui Tăpălagă:
""După ce ieri şi-a deşertat găleata cu fiere, acuzându-mă că fac jocurile lui Ponta când spun că Isărescu a fost ofiţer acoperit, azi marele deontolog Tăpălagă tace mâlc. Ai zice că a adormit în planton.
Niciun cuvinţel despre deconspirarea lui tata-socru. Nici măcar o ştire mică, la rubrica diverse.
Pe Ilie Sârbu, fost agent al Securităţii lui Ceauşescu, nu mai simte nevoia să-l apere. Nici pe ginerică Victor Ponta sau pe amicul Sebi Ghiţă, despre care am afirmat aseară răspicat că sunt "fantome" pe stil nou. Unul la SIE, celălalt la SRI.
Curat deontologie, să trăiţi!
P.S. O întrebare nevinovată: oare câţi bani o fi încasat Hotnews din contractele de publicitate cu B.N.R.? Sunt sigur că ele nu au influenţat cu nimic opiniile editorialiştilor care împart lumea în alb şi negru... ",
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Mugur Isărescu
Subiecte: acoperiți în presă Ofiţeri acoperiţi
Organizații: B1TV Hotnews Securitatea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)