Dragă Lăbuș, 

Nu știu foarte sigur dacă exiști, nu știu dacă nu te numești Patrocle, dar știu că risc să fiu linșat de organizațiile de protecție a animalelor pentru că te expun poate nejustificat atenției opiniei publice. Îmi asum totuși acest risc în speranța că din experiența, instictele și principiile tale pot să apară lucruri utile pentru noi ca jurnaliști și oameni în general și pentru stăpânul tău în particular.

De pildă, cred că este absolut admirabil modul în care îți slujești stăpânul, felul în care îi iei apărarea și îți asumi riscuri pentru a-l proteja. Evident, pe Adevăratul tău stăpân. Putem învață asta de la tine. Pentru că Lăbuș, noi jurnaliștii nu identificăm corect adevăratul nostru stăpân, cel pentru care merită să-ți asumi riscuri pentru a-ți face meseria. Stăpânul nostru ar trebui să fie Publicul, în folosul său ar trebui să ne mânuim noi spiritul critic așa cum îți folosești tu colții. Pentru el ar trebui să ne riscăm zona de confort (vezi, nici nu cer foarte mult! n-am zis viața sau integritatea fizică...). Or, cei care au făcut asta sunt puțini și asta chiar dacă nu-i numărăm doar pe ziariști aici. 

E băiatul ăla din Germania, Udo Ulfkotte, care vorbea de modul în care CIA ajunsese să controleze ce publicau editorialiștii de acolo, ghidând marile teme de discuție și atitudinea insuflată publicului. Până la urmă a pus dreptul publicului la a fi informat corect și de a nu înghiți manipulări subtile mai presus de interesele sale imediate, de pișcoturile de la ambasade, acceptând să-și sacrifice o imagine și un statut. Asta e lucru rar, eu nu-mi aduc aminte ca stăpânul tău să fi tratat subiectul asta pe larg în editorialele sale, deși publicația la care scrie e foarte ocupată să demaște propaganda (adevărat, doar pe cea rusească). 

Îl mai avem pe anorexicul de Snowden care nici măcar nu e ziarist. Era chiar securist după modelul Robert Turcescu și nu s-a mărginit să se deconspire și gata, omul chiar a explicat detaliat până unde a ajuns supravegherea electronică și cum arată noul Big Brother din NSA. Și Snowden avea ce risca (dovadă exilul său din Rusia) dar a ales să își asume riscurile pentru a-și apăra stăpânul-interesul public, dreptul celor mulți la viață privată în afara urechilor serviciilor. Nici cazul Snowden n-a deschis dezbateri ample pe Hotnews/Contributors, dar probabil că deontologii și intelectualii umaniști n-au atenția chiar atât de distributivă iar apărarea statului de drept din România le ocupă tot timpul. 

Cine ar mai fi? Da, cablogramele Wikileaks. Julien Assange nu e nici jurnalist ca Udo, nici insider că Edward, a preluat doar corespondența cu accente mai puțin moralizatoare dintre ambasadele SUA și a făcut-o publică. Și el avea câte ceva de pierdut (dovadă că trăiește acum pe picior mare în ambasada Ecuadorului) dar oricum mai puțin decât insiderul în acest caz, Bradley Manning, condamnat la 35 de ani de meditație în închisorile din SUA pentru dezvălurile sale. Oamenii ăștia și-au aparat adevăratul Stăpân sau măcar au riscat pentru o cauză nobilă, așa cum și tu faci Lăbuș, iar faptul că astfel de exemple sunt atât de izolate m-a determinat să-ți scriu cu rugamanintea să ne înveți câte ceva pornind de la experiența și inima ta mare în sluja lui Dan, Adevăratul tău stăpân. 

Și mai vreau să ne înveți ceva și să-l înveți asta și pe Dan. Știu că un câine de rasă nu acceptă să mănânce decât din mâna Adevăratului său stăpân. Noi ziariștii am uitat de asemenea asta. Știu, publicul nu ne prea cumpără azi iar reclamele s-au împuținat și ele după criză. Nu e comod pentru noi ziariștii dar nici pentru ține nu cred că e comod să renunți să mai cauți prin gunoaie sau să nu încerci să faci servicii altora contra-cost pentru a le apăra reputația sau interesele. Dacă tu poți să-ți limitezi apetitul la ce-ți oferă stăpânul tău, după buget și posibilități, de ce am cauta noi subterfugii pentru a mânca o ciorbiță mai grasă, de ce să fim hrăniți de firme sau entități private (American Chamber, Medlife, etc-am luat doar niște nume la întâmplare) în loc să ne limităm la ce ne poate oferi publicul nostru, Stăpânul nostru? Dacă îi slujim și pe alții cum am putea pretinde că ne ocupăm în principal de interesele Sale, ale Stăpânului nostru Publicul?

Uite dragă Lăbuș, astea sunt lucrurile pe care te-am ruga să ne înveți pe noi în general și te-am ruga să îl înveți și pe stăpânul tău în particular. Iartă-mă că am abuzat de răbdarea ta și iartă-mă că te-am expus poate nejustificat atenției opiniei publice. O zi bună să ai. Ham!