„Salvarea” României vine cu bâta în mână? Un personaj cu limbaj grobian, CONDAMNAT pentru discriminare împotriva creștinilor de către CNCD, vicepreședinte la USR Cluj. Cum vrea să le dea foc ortodocșilor în biserici colegul lui Nicușor Dan
În Statutul Uniunii Salvați Bucureștiul, partidul care și-a schimbat denumirea în Uniunea Salvați România, oamenii conduși de Nicușor Dan au afirmat că scopul formațiunii„este dezvoltarea României pe baze, principii și relații sociale corecte, prin promovarea moralității și competenței, prin respectarea legii, printr-o administrație publică eficientă și printr-o competiție economică corectă, care să asigure creșterea substanțială a calității vieții românilor”.
Ca o paranteză: este interesant că deși USB își propunea la vremea respectivă să „salveze” doar Bucureștiul, în statutul partidului se vorbea încă de pe atunci despre România.
De asemenea, la articolul 6 al formațiunii lui Nicușor Dan, primul obiectiv politic asumat este „reașezarea ierarhiilor în societatea românească pe criteriile moralității și competenței" (SURSA).
La sfârșitul lunii septembrie, la Cluj Napoca s-a constituit filiala locală, informa la vremea respectivă Actual de Cluj.
Conform sursei citate, USR Cluj este condusă de Elek Levente, ajutat de cinci vicepreședinți: Radu Chirilă, Florin Chereji, Radu Boloveschi, Bogdan Rădulescu și Mihai Chereji.
Unul dintre vicepreședinți, dar și una dintre vocile cele mai vocale ale organizației clujene este actorul Bogdan Rădulescu. Acesta a fost condamnat de CNCD pentru pentru discriminarea creștinilor, după ce în 2014 acesta a avut o intervenție într-o emisiune televizată în care folosea un limbaj agresiv împotriva credincioșilor ortodocși.
Plângerea a fost depusă de două ONG-uri și de mai multe persoane fizice, CNCD finalizând dosarul cu o amendă pentru actorul în cauză.
Printre cele mai blânde apelative folosite de actor la adresa comunității ortodoxe, amintim: „scârbă de religie ortodoxă”, „viermi paraziți ce cresc pe oameni precum cancerul”, „analfabeți, tâmpiți și mulți". Acesta a mai spus că în momentul în care se va preda religia în școală, bisericile vor fi incendiate.
„În clipa în care o să vă târâți hoiturile peste copiii nostri în școli, să le vomați laturile Creației, asteptați-ne pe noi să dăm buzna peste voi în c...e voastre de biserici și să vă predăm evoluția cu torțe în mâini”. Despre manualele de religie, actorul a spus că sunt "mânjite cu c...t”.
Acum câteva zile, respectivul personaj s-a remarcat din nou cu un comentariu agresiv la adresa românilor care au participat la o procesiune din București: „Cred că Sfântul Ciprian are niște moaște erecte, de v'o 24 de cm, noduroase și vânoase, altfel nu-mi explic de ce se înghesuie toți alegătorii lui Firea la pupat...”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Liviu Alexa l-a prins pe Marcel Boloș în fundul gol pe un site de gay. Există o ”mafie a homosexualilor” în funcții publice în România?
JD VANCE A CONDIȚIONAT PREZENȚA TRUPELOR SUA DIN ROMÂNIA DE ”ÎMPĂRTĂȘIREA UNOR VALORI COMUNE”: Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul popor încât îl reduci la tăcere sau anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, ca în România
Guvernul Bolojan si-a anunțat intenția de a desființa Institutul Elie Wiesel din cauza acțiunilor sale de distrugere sistematică a valorilor românești
În ziua în care secretarul NATO aterizează în România, bubuie dezvăluirile cu șpăgi pentru intrarea la Bolojan de 1.500.000 euro. STENOGRAMELE milionarilor cu legături SRI și SIE: „Două piese care conduc țara - una peste Nicușor și alta peste Isărescu”
Video revoltător arată cum soldați israelieni torturează și violează un deținut palestinian. Fostă șefă a IDF care a denunțat abuzul a fost arestată
Ionuț Moșteanu citește ActiveNews și apoi dezminte declarația sa de la Mediafax ”Este o chestiune de timp până când vom vedea război” și anunță că sesizează CNA pentru RTV. Rămâne dilema: A spus sau nu a spus? ACTUALIZARE
Recomandările noastre
Chemtrails nu mai sunt o teorie a conspirației: Expertul Dane Wigington explică la Tucker Carlson ce respirăm cu adevărat: aluminiu, bariu, stronțiu, mangan, surfactanți, fibre polimerice și grafen
Părintele Justin: O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. Trebuie să ne pregătim de orice, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să putem rezista mai ușor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm
Secțiuni: Politic
Persoane: Bogdan Rădulescu Nicuşor Dan
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Alegeri Romania 2016
Organizații: CNCD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)