Bogdan Rădulescu, cel care a amenințat că le dă foc ortodocșilor în biserici, și-a dat demisia din USR. Actorul spune că nu poate să retracteze ce a spus despre creștini

Bogdan Rădulescu, prestdigitator al unei trupe artistice, și-a dat demisia din funcția de vice-președinte al Uniunii Salvați România (USR), filiala Cluj, informează presa locală.
Rădulescu a fost protagonistul unui scandal în cadrul USR, după ce ActiveNews a dezvăluit că acum trei ani a folosit un limbaj plin de ură împotriva creștinilor ortodocși în cadrul unei emisiuni televizate. Fostul lider al USR Cluj a spus că motivul demisiei e cauzat de faptul că nu poate să se dezică de afirmațiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, inclusiv cele despre ortodocși. Rădulescu a fost și sancționat de CNCD pentru prestația sa de-acum trei ani.
„Mi-e greu să mă dezic, de dragul implicării politice, la sceneta în care am descoperit sensul expresiei Puie Monta, mi-e greu să nu-mi asum "interviul” cu Oprea de după accident sau discursurile despre preoți ipocriți și politicieni absurzi, mi-e greu să renunț la taxatul prin satiră a derapajelor din societate. Însă mi-e foarte ușor să continui ce-am făcut până acum, și anume să susțin societatea civilă prin participarea mea la evenimente caritabile, strângeri de fonduri și alte acțiuni filantropice. Cred că pot face la fel de multe lucruri bune pentru Cluj și fără să fiu politician”, a scris el.
Printre cuvintele despre creștinii ortodocși, la care nu poate să renunțe, sunt:„Ciume bubonice, viermi parazi, lepre, c...turi pe care le zice Biblia, gherțoii, mârlanii, pedofilii și manipulatorii ce țin orele de religie sau căcați ordinari, viermi paraziți ce cresc pe oameni precum cancerul, „analfabeți, tâmpiți și mulți" Despre credința majoritară din România, Rădulescu a spus că e: „scârbă de religie ortodoxă”, . Acesta a mai spus că în momentul în care se va preda religia în școală, bisericile vor fi incendiate.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Bogdan Rădulescu Clotilde Armand
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Alegeri Romania 2016
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)