Câțiva scriitori și-au anulat prezența la standul SUA de la Bookfest pe motiv că scena amenajată este una tipic sudistă și ar „glorifica sclavagismul”!

Anul acesta, Bookfest a fost festivalul corectitudinii politice. După interzicerea Editurii Sânziana, acum un alt eveniment aduce aminte de acest virus al societății moderne.
Trei autori români, Tara Skurtu, Andra Rotaru și Marius Chivu și-au anulat prezența la un eveniment programat sâmbătă la standul Statelor Unite ale Americii de la Bookfest 2018, pe motiv că scena americană este una „care pare glorificarea verandei unei plantații și te scot din dezbaterea despre revistele literare”, informează Mediafax.

Skurtu urma să ia parte la o masă rotundă programată sâmbătă, de la ora 15.30 ("Rolul și impactul revistelor literare americane pe piața literară internațională"), la standul Statelor Unite ale Americii. Alături de poetă, pe scenă urmau să fie Marius Chivu, scriitor, traducător și critic literar, Andra Rotaru, poetă, Virginia Coteschi, editoare, și Scott Reese, atașat cultural la Ambasada SUA.
La scurt timp, și alți invitați au anunțat că nu vor mai participa la evenimentul programat pe scena care reproduce veranda cu coloane a unei clădiri ce amintește de Sudul american.
„Mi s-ar părea revoltător să vorbesc despre literatură într-un decor care celebrează sclavagismul american", a declarat Marius Chivu agenției Mediafax.
„Am fost onorată de invitația Ambasadei Statelor Unite de a-mi reprezenta țara la Bookfest. Totuși, ca scriitor american din Sud, atrag atenția asupra scenei de evenimente a ambasadei, care redă o casă de pe o plantație sudistă ca parte a temei Celebrând Sudul. Cu toate că probabil intenția a fost bună, scena evocă și glorifică o perioadă rușinoasă din istoria americană. Casa de pe o plantație sudistă simbolizează sclavia și folosirea ei la Bookfest omite recunoașterea suferinței afro-americanilor. Cred că, în timpul acestor vremuri tulburi, trebuie să vorbesc răspicat - nu de dragul criticii, cât pentru a deschide o discuție grea, dar necesară, pentru a provoca o schimbare socială și instituțională. În acest fel vom conștientiza și vom ajunge să înțelegem trecutul îngrozitor al Americii și rămășițele rasismului în zilele noastre", a declarat, la rândul său, Tara Skurtu pentru sursa citată.
Ambasada Statelor Unite la București nu a comentat acuzațiile privind celebrarea sclavagismului american, dar, în răspunsul remis MEDIAFAX, ține să precizeze următoarele: "Ambasada SUA este onorată că Statele Unite au fost alese să fie țară invitat de onoare la ediția din acest an a Bookfest. Ne concentrăm asupra scriitoarelor din Sudul american. Atunci când ni s-a atras atenția că un autor are obiecții în legătură cu locul în care urma să se desfășoare evenimentele, am încercat să relocăm acele evenimente. Cu toate acestea, nu am avut succes în încercarea de a găsi locuri de desfășurare alternative pentru toate aceste evenimente. Autorul a ales să nu participe la un eveniment pe care nu l-am putut reloca. Îi recunoaștem dreptul de a face acest lucru.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Locații: București
Subiecte: Corectitudine politică
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)