„Filozof român, apărător al libertății și al drepturilor omului”, așa scrie pe posterul gigant pe care tronează chipul lui Mihail Șora care face reclamă retailler-ului emag.

Există și un clip video, în care Șora ne anunță că „aveam 30 de ani când viața s-a oprit, când ne-au condamnat pe toți, la frică”. Nu domnule Șora, pe dvs nu v-a condamnat nimeni la frică. Pentru dvs, la 30 de ani, viața abia a început. Dvs nu ați fost condamnat la frică, dvs ați fost în rând și alături de cei care au condamnat PE ALȚII la frică. 

Este ceva de nedescris. Un om care a venit în țară (că de-aia ni-l arată Papaya în trenul care INTRĂ în România) doar pentru că tancurile sovietice „ne eliberaseră” și voia și el să fie părtaș la „eliberare” vorbește despre cei care au ajuns în temniță exact când el ajungea la brațul temnicerilor. (Dacă nu-i așa, înseamnă că românii fugiți din calea urgiei, inclusiv Regele Mihai, erau niște nebuni).

Pentru cine nu știe, Mihail Șora, „apărătorul drepturilor omului și al libertății” era în Guvernul României, acel executiv care îl trimitea în temniță pe Petre Țuțea, „respectându-i drepturile omului”.

În calitatea sa de nomenclaturist al Partidului Comunist Român, după un stagiu de câțiva ani în cadrul Partidului Comunist Francez, Șora nu a cunoscut nici foamea, nici frigul, nici lipsurile. A trăit în cartierele nomenclaturiștilor din centrul Capitalei, alături de alți „luptători anticomuniști” celebri veniți cu tancurile sovietice, precum Volodea Tismăneanu.

Videoclipul celor de la Papaya întoarce istoria pe dos și este un scuipat pe sacrificiul celor care chiar au suferit în lagăre, în închisori, în colonii de muncă, în munți.

Să faci un astfel de mesaj înseamnă a călca în picioare victimele Experimentului Pitești - timp în care domnul Șora trebăluia de zor alături de Anna Pauker - și a pune laurii victoriei pe călăi.

Citeam demult articolele „de înfierare” publicate de ocupant în perioada postbelică, niște manipulări atât de sinistre și grotești, încât eram sigur că nu voi apuca să mai văd așa ceva vreodată. Și totuși le-am văzut acum, în anul de grație 2019: călăii sunt prezentați drept victime și eroi. Nu mai rămâne decât ca peste alți 10 ani, Papaya să facă un videoclip în care să-i denunțe drept torționari pe Țuțea, Stăniloae, Vulcănescu sau Vladimir Ghika. Că dacă Șora e erou al libertății, cine i s-a opus înseamnă că era un criminal, nu?

Pronia face ca în aceste zile să se fi lansat filmul „Între Chin și Amin”, primul film românesc despre îngrozitorul experiment Pitești. Cum s-or fi simțind supraviețuitorii acestor orori, văzând clipul cu „eliberatorul” Șora, care pe vremea aia pregătea aprofundarea „parteneriatului strategic” cu sovieticii, nici nu vreau să mă gândesc.

Cum s-or fi simțind știind că Șora a intrat în mișcarea comunistă DE BUNĂ VOIE, într-o perioadă în care brigăzile acestei mișcări masacrau preoți, călugări și aruncau cu fecale prin bisericile din Spania?

La 30 de ani de la momentul 1989, aflăm ce înseamnă „libertate” prin vocea establishment-ului care răspunde la numele de Papaya: înseamnă să consumi în neștire, deviație sexuală, distrugerea familiei și răsturnarea valorilor și a istoriei.

La 30 de ani de la momentul 1989, ne-am întors în 1948: momentul în care Petre Țuțea intra în temniță, în timp ce Mihail Șora, filozof fără operă, intra în Guvernul care va instaura cea mai neagră eră din istoria acestui popor.

Tancurile sovietice au învins definitiv. Zdreanța roșie zâmbește peste cadavrele și mormintele eroilor noștri, în numele libertății și cu binecuvântarea capitalismului
 
Dar să nu se bucure încă: ne pregătim de bătălie.

PS: Oana Pellea găsește „minunat” videoclipul. Nomenclatura ține aproape.