Cu două săptămâni în urmă un preot, profesor de teologie, a fost linșat mediatic după ce și-a expus punctele de vedere într-o emisiune a unui post de radio religios. Este important de notat că dr. Răducă este o voce cum nu se poate mai autorizată a Bisericii pe care o reprezintă fiind profesor universitar al Facultății de Teologie a Universității București.

Este esențial să ne amintim că ideile sale au fost expuse într-o emisiune a unui post de radio religios. Asta nu a împiedicat CNA – instituția cenzurii post moderne – să sancționeze respectivul post de radio . Din păcate, înainte ca dezbaterea cu privire la sancționarea Radio Trinitas să poată să evolueze, atenția publică a fost acaparată de un caz de crimă. Cred însă că este important ca dezbaterea referitoare la cenzurarea postului Trinitas să fie reluată, miza fiind uriașă, anume modul în care înțelegem libertatea cuvântului și libertatea religioasă în România.
Dr. Răducă are experiența controverselor mediatice fiind implicat în cursul anului 2016 într-un scandal de plagiat .
 
Pe de altă parte dr. Răducă este un om cu o solidă formație profesională a studiat și a trăit în Occident, a fost membru al comisiei de bioetică a UNESCO, membru al comisiei de bioetică a Patriarhiei, este un intelectual conectat la dezbaterea publică din Occident, este un om care știa prea bine ce este poate fi spus și ce nu. Totuși, din varii motive, dr. Răducă nu a reușit sau nu a dorit să înșele vigilența cenzurii post moderne.  Iar dacă discursul unui om extrem de sofisticat și de educat precum dr. Răducă, exprimat la un post de radio al Bisericii Ortodoxe, nu a fost suficient de corect politic, devine legitimă întrebarea dacă un preot de țară poate să-și expună public ideile fără a fi sancționat într-un fel sau într-altul.

Unul din membrii C.N.A., dl. Herjeu, ne arată ce va urma „Și dacă spunea în Biserică sau în față a cinci enoriași era la fel de grav.” Pentru domnul Herjeu libertatea conștiinței, a cuvântului este un exercițiu de solilocviu, absența gândirii sau gândirea corectă fiind totuși preferabile gândurilor subversive exprimate în singurătate.

Să vedem ce înseamnă viitorul prefigurat de dl. Herjeu. Viitorul este la îndemână, mai precis peste Atlantic, anume în Canada. Acum douăzeci de ani trăiam în Canada și eram uimit de dispute identice cu cea generată acum de dr. Răducă. Pur și simplu metodele folosite azi în România de activiștii neo-marxiști de tot soiul sunt similare cu cele pe care le-am trăit în Canada acum douăzeci de ani. Până și organizații marxiste de tip USR - la modă în România - pot fi translatate în peisajul politic canadian de acum două decenii. Între timp, lucrurile au evoluat, iar libertatea cuvântului și de conștiință este o glumă în Canada zilelor noastre și o glumă vor deveni și în România dacă nu vom învăța din modul în care occidentalii și-au pierdut libertatea pentru a ne conserva ce-a mai rămas din propria libertate. Iar dacă vrem să vedem ce vom discuta în România peste câțiva ani și care este miza disputei, să vedem care este nivelul actual al discuției publice în Canada.

Dacă în România anului 2019 la modă este homosexualitatea, în Canada această modă este demult trecută, acum transsexualitatea este folosită pentru destructurarea societății canadiene. Astfel, în anul 2016 a fost adoptată o legislație care amendează carta canadiană a drepturilor omului și modifică codul penal în sensul dorit de activiștii transsexuali. Devine obligatorie pentru membrii profesiunilor reglementate de guvern (profesori, farmaciști, medici etc.) folosirea pronumelor promovate de activiștii transsexuali, „el” și „ea” devenind nesuficiente, au fost inventate forme noi, hibride. Practic, limba este siluită, folosirea nouvorbei devenind obligatorie. Un profesor poate fi obligat să i se adreseze unui activist transsexual cu pronumele indicat de acesta, alternativa fiind sancționarea financiară și eliminarea din profesiune.

Răul, nebunia marxistă postmodernă, nu se limitează la distrugerea profesiunilor de profesor, medic, avocat etc. (căci tineri cu oarecare integritate vor refuza să intre în astfel de profesiuni), afectate sunt și profesiuni oarecum mai terestre, de exemplu, cea de cosmeticiană. Astfel, un activist transsexual a cerut să fie ceruit în vederea epilării zonei intime (este de precizat că respectivul activist avea zona intimă a unui bărbat în vreme ce a apelat la servicii disponibile pentru femei), iar refuzul cosmeticianei a echivalat cu o plângere în justiție care a dus la închiderea micii afaceri a cosmeticienei, mamă a doi copii. Chestiunea nu este ridiculă, este doar o consecința logică a ideologiei la modă în Canada zilelor noastre.

O altă victimă a egalitarismului postmodern este sportul feminin, sunt deja nenumărate exemple în care activiști transsexuali sau pur și simplu bărbați oportuniști participă în competiții feminine, câștigându-le. Activiști homosexuali precum fosta jucătoare de tenis, doamna Navratilova, au văzut brusc ce înseamnă să nu (mai) facă parte din minoritatea la modă atunci când a criticat participarea bărbaților în competițiile feminine. Nu doar ordinea pe podium este alterată de pătrunderea bărbaților în competițiile feminine, viața sportivelor este pusă în pericol de prezența unui bărbat pe ringul de box. Aceasta a fost experiența doamnei Brents care a suferit o fractură de craniu într-un astfel de meci, sportiva declarând că „nu s-a simțit niciodată mai neputincioasă” decât în meciul în care a avut ca oponent un bărbat. Sportul de performanță masculin sau feminin presupune o serie de sacrificii care devin greu de acceptat dacă competițiile sunt sistematic viciate. Nu văd cum un părinte responsabil își va îndruma fata către performanță sportivă, știind că în competiție poate oricând apărea un bărbat care, prin simplul fapt că este bărbat, va schimba în favoarea sa rezultatul competiției, anulând ani de sacrificii și de muncă tenace.   

Personal, am avut de-a face zilele trecute cu consecințele legislației nou adoptate atunci când am avut de completat formularele de pașaport pentru unul dintre copiii mei. Din formular am aflat că eu sau soția mea nu mai suntem mamă și tată, ci părinte 1, respectiv părinte 2. Mărturisesc cu rușine că am luat decizia sexistă mascată ca politețe de a-i da întâietate soției mele, dumneaei a devenit părinte 1, eu am devenit părinte 2.    

Oricât de mirifice sau de rebarbative ne par opiniile dr. Răducă, indiferent ce credem despre credințele sau ideile sale, cred că este de datoria fiecăruia dintre noi să-i stăm alături. Nu neapărat pentru domnia sa, ci pentru a ne păstra libertatea, a noastră și a copiilor noștri.