ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților a avizat săptămâna trecută proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Printre amendamentele propuse, Comisia și l-a însușit și pe cel depus de deputata PNL Adriana Săftoiu, care consideră necesară introducerea unui nou articol în proiectul de lege. 

Unul ce prevede pedepse cu închisoarea pentru acei părinți care, refuzând vaccinarea copilului, pun astfel în primejdie gravă dezvoltarea „fizică, intelectuală ori morală” a acestuia.
 
Iată ce prevede acest articol nou - art.72 indice 1:

„(1) Neasigurarea la timp, în cantitate insuficientă și de calitate corespunzătoare a vaccinurilor obligatorii, nerespectarea procedurilor stabilite pentru efectuarea serviciului medical de vaccinare, precum și refuzul vaccinării obligatorii, fără certificarea contraindicației de vaccinare prevăzută în art.22, dacă fapta a avut ca urmare punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale ori vătămarea corporală a copilului sau răspândirea unei boli infecto-contagioase, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin.1 a avut ca urmare moartea copilului, pedeapsa este închisoarea de la 12 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Fapta prevăzută la alin.1 săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Fapta prevăzută la alin.2 săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
 
 

Comisia pentru drepturile omului argumentează de ce sunt necesare aceste prevederi spunând că „textul noii infracțiuni este corelat cu pedepsele prevăzute în Codul Penal pentru infracțiuni similare. Din acest motiv, în caz de deces al copilului, pedeapsa ar trebui să ajungă până la 25 de ani, de exemplu. De asemenea”, adaugă Comisia, „precizăm că pedepse mai mici nu ar putea fi prevăzute, deoarece s-ar încălca regula din art.199 Cod Penal, care mărește cu 1/4 pedepsele obișnuite în cazul în care victima e un membru al familiei.”

Pe cine trimitem la pușcărie?

Pasibili de pedeapsa cu închisoare sunt, la modul general, cei din Ministerul Sănătății, responsabili cu asigurarea stocurilor de vaccinuri. Ȋn mod particular, sunt vizați medicii ce efectuează neprocedural serviciul medical de vaccinare și, respectiv, părinții care refuză vaccinarea obligatorie, „fără certificarea contraindicației de vaccinare prevăzută în art.22” 
 
Conform art.22 din raportul Comisiei de Sănătate din Senat, contraindicația de vaccinare trebuie să fie definitivă, iar certificarea acesteia „se realizează de către Direcția pentru Sănătate Publică județeană sau a Municipiului București, la propunerea Comisiei Județene de Vaccinare din județul de domiciliu al copilului”, la solicitarea părintelui sau reprezentantului legal, „și în baza dovezilor medicale prezentate”.

Dar art.12 din proiectul de lege stabilește că pot exista și „contraindicații temporare” de vaccinare, stabilite prin anamneză de către medicul ce are în evidență copilul. Articolul care prevede pedepse cu închisoare nu face însă referire și la aceste situații, deși ele sunt des întâlnite în practică.
          
Ȋn plus, e pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani fapta ce „a avut ca urmare punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale ori vătămarea corporală a copilului sau răspândirea unei boli infecto-contagioase”.

Dar, dacă în cazul dezvoltării fizice și a vătămării corporale, eventuala faptă penală poate fi dovedită cu documente medicale, cum ar putea un procuror să probeze „punerea în primejdie gravă a dezvoltării intelectuale sau morale” a unui copil, prin nevaccinare?
 
Mai mult, cum ar putea procurorii să probeze că, în cazul unei epidemii într-o colectivitate, copilul X, nevaccinat, este cert sursa zero de „răspândire a unei boli infecto-contagioase”, și nu vreun adult cu care copilul Y, coleg cu copilul X, a intrat întâmplător în contact în autobuz/parc/supermaket? 

Actuala epidemie de rujeolă a pornit, în februarie 2016, de la un focar dintr-un spital. Primele cazuri au apărut în Bistrița, unde a fost internat un copil de etnie rromă ce adusese virusul din Italia. „S-a internat, și a mai făcut unul sau doi copii. Ș-apoi au plecat în comunitate și...”, ne confirma în mai Amalia Șerban, fost Director General al Departamentului de Sănătate Publică și Asistență Medicală din cadrul Ministerul Sănătății.

Pe cine trimitem la pușcărie, în cazul acestei epidemii? Pe mama care nu și-a vaccinat copilul, neștiind nici măcar că e obligată să-l înscrie la un medic pediatru și să meargă cu el, periodic, la consultații? Pe cei din Ministerul Sănătății, care nu asigură prezența medicilor de familie în toate zonele din România? Punem sub acuzare italianul care a fost sursa zero a acestei epidemii? Sau pe medicii de la spitalul din Bistrița, unde acel copil a fost internat fără să fie izolat, deși el era contagios?

Dacă legea, în forma propusă de dumneavoastră, ar fi fost deja în vigoare, pe cine am trimite acum la pușcărie, doamna Săftoiu?       

Dar dacă un părinte, căruia i-a murit un copil din cauza vaccinurilor, refuză acum să și-l vaccineze pe cel de-al doilea? Iar autoritățile, pentru a nu plăti compensațiile, nu vor să recunoască că ar exista vreo legătură de cauzalitate între deces și vaccinarea primului copil, și nici nu eliberează certificatul pentru contraindicația definitivă în cazul celui de-al doilea copil, însă părintele refuză și-și asumă asta, ce facem cu el, doamna Săftoiu? Ȋl trimitem la pușcărie?