Un document din 1951 care prezintă tentativele lui Mihail Șora, „simbolul libertății” ales de Emag pentru a sărbători 30 de ani de la evenimentele din 1989, de a intra în Partidul Muncitoresc Român (PMR), a fost făcut public de istoricul Mihai Burcea.

Documentul prezintă motivele pentru care autoritățile comuniste refuzau „transferul” lui Șora de la Partidul Comunist Francez (PCF) în PMR, deși Șora invoca faptul că avea „vechime” în mișcarea comunistă: fusese membru al PCF încă din 1945.

De remarcat este faptul documentul este datat în 1951, ceea ce înseamnă că Șora cerea să fie admis în Partidul Comunist în perioada în care elitele României interbelice erau exterminate în închisori, inclusiv prin Experimentul Pitești.

Anii 50 au fost numiți de către istorici drept anii cei mai negri ai stalinismului românesc, „obsedantul deceniu”. În această perioadă, Șora a lucrat la Ministerul de Externe, condus de temuta Ana Pauker.

Iată lista funcțiilor deținute de Șora până în 1969, atunci când a fost „trecut pe linie moartă” de către regimul Ceaușescu:

 

1948-1951: referent de specialitate la Ministerul de Externe
1951-1954: șef de secție la Editura pentru Limbi Străine
1954-1969: redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă
 
Șora a fost „reactivat” imediat după executarea lui Nicolae Ceaușescu, fiind numit Ministrul al Invățământului în primul Guvern Petre Roman, executiv înțesat de agenți KGB, după mărturia fostului șef al Securității, Iulian Vlad.

Din această funcție, Șora a urmărit prima mineriadă și a eliminat 14 clase cu predare în limba română de la Liceul Bolyai Farkaș din Târgu Mureș, au fost eliminate. Gestul a declanșat protestul spontan al elevilor și a sporit conflictul inter-etnic ce avea să aibă ca punct culminant evenimentele din 19-21 martie.