Domnul Dacian Cioloș, fost premier al României, a publicat un eseu politic despre o împărțeală, artificială zice dânsul, între românii conservatori și cei progresiști, între românii credincioși și cei atei, între românii naționali și cei atenți la susurile străinătății.

Mai spune domnia sa, tot pe bună dreptate, că e nevoie ca o forță politică să strângă toate aceste energii risipite și să facă o „altfel de politică”. Un apel la unitate, cu alte cuvinte.

Toate bune și frumoase, doar că discursul domnului Cioloș se bate cap în cap cu faptele domniei sale. Deși îi critică acum pe „cei care vor sa ajungă la putere” folosindu-se de aceste antagonisme, domnul Cioloș uită că unele dintre aceste persoane sunt apropiați, ba chiar foarte apropiați colaboratori ai săi.

Bunăoară, domnul Cristian Ghinea, fost ministru în cabinetul Cioloș, este unul dintre cei care au insistat pentru segregarea între „progresiști” și „conservatori” în USR, partid ce se formase tocmai pe promisiunea unei unități în diversitate. Deși are același discurs pe care-l blamează acum fostul său șef,domnul Ghinea este și acum membru al Platformei România 100 a domnului Cioloș. Fie domnul Cioloș nu știa ce gândește colaboratorul său, fie i-a fost impus acolo. Ambele variante sunt la fel de grave. 

Doamna Ioana Botezatu este o mare sprijinitoare a domnului Cioloș, fostă membră a României 100 și fondatoare Hotnews. Publicația respectivă și-a făcut un titlu de glorie în a împărți românii după criterii ideologice în „buni” și „răi”. Hotnews spurcă partea națională și credincioasă a României de ani de zile, promovează intoleranța secularistă și asta se întâmpla inclusiv în perioada în care doamna Botezatu a fost consiliera lui Cioloș. Deci cum rămâne cu „cei care vor sa ajungă la putere, prin antagonizare”, domnule Cioloș? Nimic, rămâne cum am stabilit, vorba reclamei.

De altfel, chiar domnul Cioloș poate cădea lejer în categoria pe care o blamează. Unii dintre noi își mai amintesc cum protestele de la Colectiv s-au transformat, spontan nu-i așa?,  în manifestații împotriva Bisericii Ortodoxe. Atent la vocea străzii, premierul de la acea vreme a ascultat și degrabă a tăiat finanțarea pentru restaurarea și/sau construcția de noi lăcașuri de cult, motivând cu o „tensiune foarte mare în societate” față de aceste aspecte.

Un om care urmărea „împăcarea” și refacerea punților între România secularistă și cea ortodoxă ar fi mediat lucrurile și ar fi încercat să explice unora că e nevoie și de lăcașuri de cult în România, iar celorlalți să le ceară mai multă transparență în cheltuirea banilor. Din păcate, domnul Cioloș a mers direct pe mâna unei singure tabere, amplificând diviziunea și consolidându-și imaginea de om al taberei seculariste, anti-naționale și atente la sirenele străinilor.

Ca și în cazul articolului despre legăturile sale cu MISA, domnul Cioloș aplică sintagma: una spunem și alta fumăm. 

Dar cel mai important este faptul că domnul Cioloș omite să spună că aceste diviziuni și antagonisme nu au fost potențate de către tabăra conservatoare, de către ortodocși, ci tocmai de către ceilalți. Abia când atacurile au ajuns la paroxism, au început și creștinii practicanți să răspundă. Și asta e foarte important: pentru că nu poți acuza Polonia că s-a apărat în fața agresiunii nazisto-sovietice din 1939 ca să deplângi începutul celui de-al doilea război mondial.

De fapt, aici e și chestiunea care pe mine mă enervează cel mai mult la tabăra secularistă, pro-occidentală până la moarte: vorbesc de principii generoase, au un discurs elevat, dar faptele trădează intoleranța față de alte opinii și idei. De aceea îi este și ușor unui PSD fără scrupule să se folosească de sentimentele legitime oamenilor care se simt atacați și să se prefacă că este partid „tradiționalist”. O asociere care face realmente rău conservatorilor autentici din această țară, dar pe care domnul Dacian Cioloș nu ezită s-o folosească în favoarea sa.  Și da, domnule Cioloș, avem nevoie de o formațiune care să unească românii, dar aceea nu o veți conduce dumneavoastră: ați demonstrat deja unde vă șade loialitatea.

Postarea lui Dacian Cioloș:

 Aud tot mai des politicieni care dau vina pe așa-zise forte oculte interne sau externe, care ar atenta la stabilitatea țării, confundată, invariabil, cu stabilitatea partidelor aflate la putere si intangibilitatea liderilor acestora. Fac asta, fie din incapacitatea de a propune ceva coerent unei societăți care dorește mai mult de la liderii ei politici, fie din pornirea instinctuală de a bloca evolutii care, pentru ei, pot sa însemne mai putina influență, mai putina putere sau un acces limitat la resurse. Sunt scenarii cu care, din păcate, mulți oameni de bună-credință rezonează, oameni care iau de bune răspunsuri simpliste, pre-fabricate, de multe ori minciuni, în principal pentru că acestea răspund propriilor temeri.


Din cauza modului în care s-au făcut reformele în România, o parte a societății a suferit constant efectele negative, incertitudinea și impredictibilitatea aduse de schimbare. Sunt oameni care nu o duc deloc pe roze. Aceasta teama de schimbare, alimentata sistematic de politicieni iresponsabili sau pur si simplu incapabili să gestioneze reformele necesare pentru a aduce rezultate pozitive, a fost speculata, folosită si alimentata electoral, într-un cerc blestemat al fricii și subdezvoltării.

O altă parte a societatii asteapta o schimbare fundamentala de abordare in guvernarea țării, o evolutie structurala a bunastarii generale, nu doar din punct de vedere economic, ci si moral. O dorinta legitima de normalitate, de însănătoșire a mediului social si politic, pe care aceasta parte a societății si-o asuma si o cere din ce in ce mai apăsat, inclusiv in strada.

Aceste doua Românii sunt folosite de cei care vor sa ajungă la putere, prin antagonizare, spunandu-se ca una e de stanga, alta de dreapta, ca una e conservatoare si cealalta progresista, ca una este retrograda, ca cealalata este TeFeL-ista, ca una e religioasă, cealaltă seculară, ca una este națională, cealaltă mânată condamnabil de interese străine, sau alte etichetari simpliste care sa justifice si sa incadreze în pătrățele aceste tendinte.
Eu cred ca nevoia de transformare este atât de mare, ca am ajuns atat de departe de ceea ce putem fi ca societate, incat, daca nu ne asumam toți, și "vlădici" și "opinci", un efort comun de a pune țara pe un făgaș normal, o sa fim din nou purtați intr-o direcție sau alta, victime vinovate ale curenților din jurul nostru.

Un remediu pentru cele de mai sus trece printr-un dialog necesar intre cele doua Romanii. Cred ca aceasta este principala misiune a societatii civile in urmatorii ani. Altcumva, mă îndoiesc ca in perioada următoare se va schimba ceva fundamental in abordarea clasei politice. Si nici nu cred ca, prin continuarea confruntarilor si conflictelor politice, putem sa ne asteptam la o evolutie structurală a societatii. Noi partide politice sau o reformare a celor existente, ar avea sens numai dacă cei care le reclama își asuma și acest dialog direct cu apropiatii lor, cu vecinii, cu prietenii, dar si cu oamenii care nu sunt în același curent și in aceeași bulă cu ei. Trebuie sa facem împreuna acest pas, ca societate, ca sa putem spera ca, la un moment dat, va exista si un alt mod de a face politica in România.