Mihai Șora a devenit un fel de port-drapel al protestelor din ultimii ani, fiind prezentat ca un fel de reper moral datorită vârstei sale venerabile, dar și ca reprezentant al României interbelice, a generației de aur a intelectualilor români.

Jurnalistul Bogdan Stoica scrie însă că nu este cazul. Într-un text publicat pe facebook, acesta face o scurtă trecere în revistă a biografiei lui Mihai Șora.

 

„Dacă ai un prieten prost care-l glorifică pe filozoful și scriitorul Mihai Sora, spune-i că:

- Mihai Șora era în Franța în 1947, când au venit comuniștii la putere în Romania, și a venit de dragul lor în țara, singur-singurel, în 1948.
- Mihai Șora a fost consilierul celui mai crunt și nenorocit activitist politic adus de ruși: kominternista Ana Pauker.
- in anii '50, cei mai crunți ani de teroare ideologică din istoria comunismului românesc, Mihai Șora era șef la Editura de Literatură. Adică șeful cenzorilor comuniști, exact când dacă scriai ceva puteai ajunge la pușcărie sau la Canal.
- Mihai Șora a făcut parte din primul guvern al României de după revoluție, ala plin de pro-rusii lui Ion Iliescu și condus de Petre Roman, fiul lui Walter Roman, care fusese prieten bun cu Ana Pauker. 
- daca Mihai Șora vrea ca oamenii să stea în stradă, fiți siguri ca și rusii vor asta. Omul este promovat asiduu de toate site-urile de propagandă pro-ruse, inclusiv de Sputnik (Vice-ul rușilor)”.
 
Anterior, fostul premier Petre Roman a negat faptul că Șora și-ar fi dat demisia în urma mineriadei din iunie 1990, o altă legendă țesută în jurul acestuia.
 
„Sunt surprins de povestea asta. Nu e adevărat deloc. Dl.Mihai Șora nu a demisionat și nici nu a avut vreo tentativă de a demisiona din guvernul meu, nu știu cum și de unde a putut să apară o asemenea informație. Nu doar că nu a demisionat în semn de protest față de venirea minerilor, dar, dacă vă amintiți, în ziua de 16 iunie 1990, cabinetul meu a emis un comunicat de presă în care, între altele, înfieram extrem de tăios pe vreo patru pagini evenimentele din 13 iunie. Ori, îmi amintesc că dl.Șora fusese acolo, în ședința de guvern, există stenograme ale discuțiilor. Și Pleșu – cel care îl propusese pe Mihai Șora drept ministru, în decembrie 1989 – și Șora au fost oripilați în acea ședință de guvern de ce s-a întîmplat în 13 iunie.

Și eu vă spun cine anume a venit la mine și a spus ”Noi vrem să rămînem în guvern”: domnii Șora și Paul Cornea. ”Am fi încîntați să rămînem în guvern” mi-au spus. 
Paul Cornea era un prieten al lui, un fost mare activist comunist, pe care dl.Șora îl adusese în minister ca ministru adjunct.
În anul acela a existat o singură încercare de demisie, dl.Andrei Pleșu, în decembrie 1990, cînd a fost povestea cu Regele, dar după o discuție severă cu mine în ședința de guvern, s-a răzgîndit.
Deci, nici vorbă ca dl.Șora să fi demisionat din guvern. Nu e adevărat”, a spus Petre Roman pentru inpolitics.

O altă ispravă a lui Șora a fost ordinul de eliminare a 14 clase cu predare în limba română de la Liceul Bolyai Farkaș din Târgu Mureș, Gestul a declanșat protestul spontan al elevilor și a sporit conflictul inter-etnic ce avea să aibă ca punct culminant evenimentele din 19-21 martie.


În urma gestului, copiii au ieșit în curtea liceului și au scandat: „Suntem frați, nu ne separați!” și „Suntem de naționalitate copii!” . Menționăm că un rol decisiv în decizia lui Șora i-a aparținut Smarandei Enache, actuală membră a Grupului de Dialog Social și fostă activistă PCR.
 
Într-un interviu acordat presei franceze, în 1990, Șora deplângea faptul că Iliescu și conducerea de-atunci a României doreau - cel puțin formal - dezlipirea Basarabiei și Bucovinei de la URSS, dar refuzau același lucru pentru Transilvania.