Legături primejdioase. Conexiunea dintre Nicușor Dan și Sebastian Ghiță

Uniunea Salvați Bucureștiul a fost surpriza alegerilor locale din primăvara lui 2016. Formațiunea condusă de Nicușor Dan a obținut 15 mandate de consilieri generali la PMB și 30,52% din voturile pentru alegerea primarului general.
Campania USB a fost realizată în special pe internet, dar a avut parte și de apariții TV sau bannere prin oraș. Aceste lucruri costă, iar USB a beneficat de mai multe donații. În aprilie 2016, Nicușor Dan a spus că a strâns din donații, până la momentul respectiv 150.000 de euro în principal de la diverși oameni de afaceri și că se așteapta ca până la finalul campaniei pentru locale să ajungă la 300.000 de euro.
Nicușor Dan preciza ori de câte ori avea ocazia că alături de el vor fi numai oameni asupra cărora nu planează niciun fel de suspiciune de corupție și că nu va face niciodată niciun compromis.
Între timp, după alegerile locale, USB se transformă în USR - Uniunea Salvați Bucureștiul.
La solicitarea PNL, chiar în timpul campaniei pentru locale, USR decide să facă publice numele celor mai importanți sponsori ai campaniei din primăvara lui 2016. Șapte oameni au donat sume de peste 10.000 euro: Sir George Iacobescu, Alexandru Lăpușan, Horia Manda, Camil Perian, Nicolae Rațiu, Iulian Stanciu și Florin Talpeș.
George Iacobescu, care a dezvoltat cel mai mare proiect imobiliar al Londrei, a primit titlul de "Sir" de la Regina Marii Britanii, după cum spune chiar Nicușor Dan.
Nicolae Rațiu este unul dintre cei mai activi investitori de pe piața imobiliară din România, unde deține mii de hecatare. Este fiul lui Ion Rațiu și a fost decorat de Regina Marii Britanii.
Să îi lăsăm însă pe cei doi și să ne concentrăm asupra unui alt donator. Iulian Stanciu este un om de afaceri foarte prosper, cu o avere estimată la peste 40 de milioane de euro, CEO al eMAG și co-fondator ASESOFT, alături de deputatul Sebastian Ghiță, care în prezent este anchetat de procurori pentru un prejudiciu adus statului de 28,5 milioane de euro.
Stanciu a fost coleg de liceu cu Sebastian Ghiță, iar după aceea cei doi au dezvoltat împreună un adevărat imperiu IT.
Procurorii susțin că, pentru fraudarea statului, Sebastian Ghiță nu ar fi putut acționa singur. El ar fi creat o întreagă structură cu atribuții bine definite, scrie bugetul.ro. Printre oamenii care l-ar fi ajutat este și Iulian Stanciu, față de care care magistrații au dispus și instituirea măsurii sechestrului asigurator.
Iulian Stanciu a spus că nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță, dar pentru procurori suspiciunea există.
Până la o sentință finală, Sebi Ghiță este nevinovat, dar asupra sa planează multe suspiciuni legate de fapte de corupție.
Și asupra lui Iulian Stanciu planau și planează suspiciuni ale procurorilor DNA, dar pare că pentru Nicușor Dan, nu.
Mihaela Mihai nu poate fi acceptată în USR pentru că a fost în mai multe partide, dar banii lui Iulian Stanciu au fost buni pentru a fi folosiți în campanie, concluzionează sursa citată.

- Într-o postare pe Facebook din 7 octombrie 2016, cântăreața Mihaela Mihai spunea că i s-a respins cererea de adeziune la USR pentru că ar fi frecventat și alte partide. Aceasta îi acuză pe cei de la USR că deși știau povestea ei, au lăsat-o să se implice în partid și în strângerea de semnături și că abia acum, două luni mai târziu au hotărât să-i spună că nu corespunde profilului dorit.
La solicitarea PNL, chiar în timpul campaniei pentru locale, USR decide să facă publice numele celor mai importanți sponsori ai campaniei din primăvara lui 2016. Șapte oameni au donat sume de peste 10.000 euro: Sir George Iacobescu, Alexandru Lăpușan, Horia Manda, Camil Perian, Nicolae Rațiu, Iulian Stanciu și Florin Talpeș.
George Iacobescu, care a dezvoltat cel mai mare proiect imobiliar al Londrei, a primit titlul de "Sir" de la Regina Marii Britanii, după cum spune chiar Nicușor Dan.
Nicolae Rațiu este unul dintre cei mai activi investitori de pe piața imobiliară din România, unde deține mii de hecatare. Este fiul lui Ion Rațiu și a fost decorat de Regina Marii Britanii.
Să îi lăsăm însă pe cei doi și să ne concentrăm asupra unui alt donator. Iulian Stanciu este un om de afaceri foarte prosper, cu o avere estimată la peste 40 de milioane de euro, CEO al eMAG și co-fondator ASESOFT, alături de deputatul Sebastian Ghiță, care în prezent este anchetat de procurori pentru un prejudiciu adus statului de 28,5 milioane de euro.
Stanciu a fost coleg de liceu cu Sebastian Ghiță, iar după aceea cei doi au dezvoltat împreună un adevărat imperiu IT.
Procurorii susțin că, pentru fraudarea statului, Sebastian Ghiță nu ar fi putut acționa singur. El ar fi creat o întreagă structură cu atribuții bine definite, scrie bugetul.ro. Printre oamenii care l-ar fi ajutat este și Iulian Stanciu, față de care care magistrații au dispus și instituirea măsurii sechestrului asigurator.
Iulian Stanciu a spus că nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță, dar pentru procurori suspiciunea există.
Până la o sentință finală, Sebi Ghiță este nevinovat, dar asupra sa planează multe suspiciuni legate de fapte de corupție.
Și asupra lui Iulian Stanciu planau și planează suspiciuni ale procurorilor DNA, dar pare că pentru Nicușor Dan, nu.
Mihaela Mihai nu poate fi acceptată în USR pentru că a fost în mai multe partide, dar banii lui Iulian Stanciu au fost buni pentru a fi folosiți în campanie, concluzionează sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Nicuşor Dan Sebastian Ghiță
Locații: România
Subiecte: Alegeri Romania 2016
Organizații: Uniunea Salvaţi Bucureştiul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)