Marian Munteanu, despre reacția SUA: Abordarea din comunicatul respectiv NU este cea mai potrivită, aducând atingere sentimentelor multor români care sunt susținători sinceri, dar demni ai parteneriatului cu Statele Unite

Marian Munteanu a abordat subiectul care a pus pe jar România în ultimele 24 de ore după comunicatul transmis de SUA în legătură cu proiectul legilor justitiei aflat în Parlament.
Liderul „Alianța Noastră România” a analizat și reacția pe care a avut-o Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care au transmis un comunicat în care au precizat că „deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și NU pot face obiectul niciunei forme de presiune”.
„Patriotismul se manifestă prin fapte, adică prin felul în care muncești și contribui la binele celor din jurul tău. În cazul oamenilor politici, patriotismul autentic este probat prin acte legislative și măsuri executive în folosul țării și al cetățenilor săi.
Felul în care au fost și sunt administrate resursele României, disprețul și dezinteresul arătat românilor sunt o dovadă că patriotismul multor "lideri" politici (aici îi includ și pe propagandiștii din slujba lor) a fost unul de fațadă, util în campanii electorale și în vorbăria televizată.
De aceea, replicile liderilor PSD la adresa recentului comunicat al Departamentului de Stat al SUA nu apar decât ca simple țâfne menite să creeze impresie în ochii electoratului. Domniile lor au avut la dispoziție decenii de guvernare pentru a-și dovedi patriotismul - iar rezultatele politicii lor dovedesc cu totul altceva decât patriotism.
În același timp, nu cred că abordarea din comunicatul respectiv este cea mai potrivită, cel puțin ca manieră de adresare, aducând atingere sentimentelor multor români care sunt susținători sinceri dar demni ai parteneriatului cu Statele Unite.
Probabil că unii oficiali americani s-au obișnuit să aibă de a face cu politicieni și culturnici lipsiți de demnitate și iute ploconitori (din păcate avem mulți dintr-aceștia în așa-zisa noastră "elită"). A sosit timpul să îndreptăm această situație și să lucrăm pentru a promova o nouă elită politică, aptă să reprezinte România cu profesionalism și demnitate.”, a scris Marian Munteanu pe contul său de Facebook.
Pe același subiect

Răzvan Ionescu: MÂRLĂNIA DE LA ZIUA MARINEI

A apărut Coaliția pentru Națiune! Anca Radu: STABILITATEA PRINCIPIILOR CORECTE

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a mutat într-o vilă de lux din Washington cu 46 de camere, 8 dormitoare, 8 băi și piscină, care a aparținut ambasadorului Iranului. Chiria: 21.000 de dolari pe lună. Întreținerea? Să ne spună Trabucel!

3 mai 1997: 25 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

VACCINAT, MASCAT, LEȘINAT, COVIDAT și scurs pe covoarele de la Palatul Victoria în plină ședință de Guvern! Salvarea a venit de urgență pentru a-l lua pe secretarul de stat Cristian Vasilcoiu. Chiar Rafila, care ne explica cum ne ajută masca, l-a ridicat

HUOOOO! Concert Phoenix cu Fritz la Timișoara
Recomandările noastre

Av. Gheorghe Piperea: PROCESE PENTRU „MORȚILE SUBITE” - Dacă decesul a survenit în imediata vecinătate temporară a administrării unui vaccin, iar victima nu avea antecedente cauzatoare ale morții inexplicabile, atunci CAUZA ESTE VACCINUL

COVID-ul, ca o răceală plăcută de vară

Anca Radu: CAZUL DAVID POPOVICI: TOATĂ APA DIN BAZIN S-A FĂCUT VACCIN

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)