ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.), constituită de George Simion pe 1 Decembrie 2019 la Alba-Iulia, s-a lansat oficial și în Spania, duminică, la Madrid, informează un comunicat de presă remis ActiveNews

Printre discursurile mobilizatoare ale coordonatorilor s-a numărat și discursul lui Pablo, un tânăr spaniol care a rămas profund impresionat de România, după ce s-a împrietenit cu un român. Acesta a surprins publicul din sală, începând și terminându-și discursul în limba română.

„Bună ziua! România este o țară afectată de falsa și distorsionata imagine care există în exterior. Ceea ce se transmite în mass-media nu are legătura cu realitatea, nici cu majoritatea românilor. Am avut posibilitatea să cunosc un compatriot, un român care s-a transformat într-o persoană de mare încredere.

În pofida imaginii negative care este dominantă la majoritatea spaniolilor, o săptămână acolo mi-a fost suficientă pentru a cunoaște adevărata Românie, cultura și valorile sale.

Aveți o țară mare cu acces la Marea Neagră, o Transilvanie grandioasă și cei mai iubitori oameni. Contați pe un potențial mare de creștere și dezvoltare, dar trebuie să vă treziți și să luptați pentru valorile și interesele voastre. Eu iubesc România și voi trebuie să o iubiți. Mulțumesc frumos!”, a declarat Pablo, citat de pagina de social media a lui George Simion.

Alianța Pentru Unirea Românilor (A.U.R.) din Spania are filiale în Tarragona, Barcelona, Madrid, Zaragoza, Logrono, Valladolid și Cantabria. Formațiunea politică va participa, prin reprezentanții săi, la alegerile locale și parlamentare din România din acest an.

După cum ActiveNews a relatat, A.U.R. are ca obiectiv pe termen scurt lansarea a 7 filiale locale până în preajma Zilei Unirii Principatelor Române, pe care membrii și simpatizanții Alianței o vor sărbători la Iași, capitala primei uniri. Pe termen mediu, se are în vedere intrarea în cursa alegerilor locale și parlamentare românești din 2020.
 
Formațiunea politică întemeiată de George Simion după candidatura independentă la alegerile europarlamentare din mai 2019 are printre obiectivele sale unificarea românilor din afara granițelor românești actuale cu Țara, crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate, sprijinirea familiei românești și a capitalului autohton. Valorile pe care se fundamentează Alianța pentru Unirea Românilor sunt: Familia, Națiunea, Credința Creștină și Libertatea.