Mărturisesc că primele semne de întrebare au apărut în momentul în care s-a înființat Alianța Creștin Liberală, în iulie 2014. Cineva mi-a atras atenția că lucrurile se mișcaseră prea repede, prea mersese totul ca pe roate, lipseau negocierile îndelungate, tărăgănarea specifică politicii autohtone.

Apoi a fost desemnarea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, drept candidat al respectivei formațiuni politice. N-ai cum să ignori faptul că un etnic german, care a condus un oraș în care Germania are puternice interese economice și politice, este propus spre cea mai înaltă funcție în stat și să crezi că treaba asta n-are nicio legătură cu Germania.

Cu toate astea, mi se părea că pumnul Americii strânge prea tare trupul României pentru a putea fi dizlocat de-acolo. Chiar dacă era neamț, m-am gândit că Iohannis va merge pe calea bătătorită înainte de Traian Băsescu.

Ajungem pe repede înainte în 2016. Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, face o declarație care pe mine m-a șocat. 

"Știu că în 1990, după Revoluție, românii au stabilit două obiective, unul de a adera la NATO, pentru a-și asigura securitatea și siguranța în regiune, și al doilea de a intra în Uniunea Europeană, pentru a se putea alătura pieței europene. Din momentul îndeplinirii acestor două obiective, nu mai există o viziune pentru România, pentru viitorul ei, pentru generațiile care vin din urmă. Poate e timpul ca România să își stabilească un nou obiectiv", spunea reprezentantul oficial al Americii în România.
 
Oricum ai lua-o, acesta este un mesaj critic, adresat conducătorilor țării. Mesaj pe care nu l-am mai auzit din gura unui reprezentant al SUA în României în ultimii 15 ani. Și unde a ales Klemm să facă declarația? La Suceava, în Bucovina, fostă posesiune a Imperiului Habsburgic. Întâmplător? Nu cred. Nimic nu este întâmplător în acțiunile și vorbele rostite la acest nivel.

Să fie clar: conducătorii României sunt, acum, etnicul german Klaus Iohannis și românul cu cetățenie franceză și soție franceză, Dacian Julien Cioloș. Șeful primului serviciu secret al țării este etnic german, Eduard Hellvig.

După ce am citit declarația lui Klemm, mi-am amintit ce spunea un apropiat al fostei Securități despre 1989: Dacă conducerea vechii Securități ar fi putut alege momentul și ar fi controlat căderea lui Ceaușescu, ar fi condus România pe orbita occidentală, în varianta franco-germană. Citatul este aproximativ, dar ideea este clară. De altfel, legăturile de simpatie între vechiul DSS și Germania nu sunt de azi de ieri. Conform istoricului A.M. Stoenescu, celebra Brigadă de Luptă Antiteroristă, USLA, a luat ființă la Wiesbaden, pe-atunci în Germania federală, stat considerat teoretic, "inamic" al Pactului de la Varșovia.

Întâmplare face ca zilele astea să apară în România un interviu cu analistul american Robert Kaplan. Întrebat despre parteneriatul strategic dintre cele două țări, Kaplan afirmă: "Cred că România și Statele Unite sunt mai apropiate acum decât ar putea spera cineva, pentru că România e o țară din Europa Centrală și de Est care nu are un partid pro-rus, o facțiune pro-rusă. Românii sunt orientați către vest, vor un guvern pro-occidental și sunt aliați naturali ai Statelor Unite. Mai ales de când Polonia a început să treacă prin niște momente mai dificile pe plan intern, pe plan politic, cred că americanii și românii, din punct de vedere diplomatic și strategic, au o viziune similară la un nivel care nu poate fi contestat. E greu să ajungi la o relație mai apropiată decât aceasta".

La prima vedere ar părea că domnul Kaplan aruncă în aer tot ce am scris mai sus. Asta dacă-l credem pe domnul Kaplan. Eu am dubii în privința credibilității domniei sale, mai ales în vedere ce-a putut scrie despre România în cartea "Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie"( Ed.Antet).

Iată ce scria domnul Kaplan, în anii '90, despre legionari."Pentru a intra într-un cuib, fiecare nou-venit trebuia să bea sângele celorlalți membri ai cuibului din răni pe care aceștia și le făceau singuri, și apoi scria scria un jurământ cu propriul sânge, angajându-se să omoare pe oricine dacă i se poruncea asta ( pagina 104). Oare al cui sânge l-o fi băut Eliade? Dar Radu Gyr? Indiferent ce părere am avea despre legionari, este clar că astfel de texte sunt doar elucubrații, bazaconii, care n-au nicio legătură cu realitatea, demonstrată de istoricii moderni și de deschiderea arhivelor.
 
Poate pe astfel de afirmații și-o fi întemeiat domnul Alexandru Florian infama, de-acum, lege 217/2015? Nu știm, dar cert este că acest pasaj nu este singurul exemplu de aberație din acel volum, iar dacă n-am fi știut cine-i autorul, bătrânii deținuți politici în viață ar fi putut să jure că-i scris la Moscova, în anii '50.

Mai trebuie remarcat ceva din interviul acordat de Kaplan agenției Agerpres. "Mai ales de când Polonia a început să treacă prin niște momente mai dificile pe plan intern, pe plan politic, cred că americanii și românii, din punct de vedere diplomatic și strategic, au o viziune similară la un nivel care nu poate fi contestat".

Domnul Kaplan afirmă că preluarea puterii în Polonia de către guvernul conservator al PiS reprezintă "momente mai dificile" pentru țară. La prima vedere ar părea ciudat că un american nu apreciază orientarea anti-rusă și anti-germană a Poloniei, mai ales că diaspora poloneză are reprezentanți de vârf în politica de la Washington(spre deosebire de România). Dar americanii au înțeles și altceva: noua conducere a Poloniei nu-și bazează naționalismul doar pe "anti-Rusia" sau pe o altă fobie. Nu, acolo este un guvern care este în primul rând, pro polonez. Interesele Poloniei pot coincide cu cele ale SUA, dar pot la fel de bine să nu coicidă. Ori așa ceva este de netolerat. Se adeveresc vorbele regizorului sârb Boris Malagurski care spunea într-un interviu pentru ActiveNews, parafrazând un alt analist american, Michael Parrenti:  Dacă-ți iubești țara, ești deja un potențial inamic pentru SUA.

Ipoteza trecerii României, încet-încet, în banca Germaniei a căpătat o confirmare  când am văzut cum portavocea Departamentului de Stat al SUA în România scrâșnește din dinți la președintele Iohannis pentru că ar începe "să se desprindă de pe orbita pro-atlantistă, pro-americană, pentru a se îndrepta spre o integrare mai "adâncă" în UE, adică relații privilegiate cu Germania ori Franța". Ceva de genul: "păi așa ne-a fost înțelegerea?" :)

Ca unul care cunoaște bine istoria și care n-are nicio simpatie pentru "eficiența germană" sau "corectitudinea nemțească" nu găsesc niciun motiv de bucurie dacă România și-ar fi întors fața către Germania. Chiar și așa, un lucru este evident: Germania împarte același continent cu noi și este, geografic, mai aproape de noi decât Statele Unite. Din punctul ăsta de vedere, Germania e mai interesată decât SUA ca să nu izbucnească un război pe bătrânul continent, ceea ce cred că este și interesul nostru. Din punct de vedere economic nici nu mai discutăm, investițiile germane în economia românească sunt cu mult peste ale SUA. Altminteri, apropierea de Germania ar explica și tăcerea președintelui Iohannis în ceea ce privește unirea cu Basarabia, știut fiind faptul că Berlinul nu-și dorește să supere Moscova. 

Vestea bună e că, totuși, Iohannis nu este nici sclavul rușilor, nici al americanilor. E al nemților.