Dmitri Rogozin a criticat dur România după refuzul autorităților de la București de a permite accesul avionului în care se afla în spațiul aerian românesc, întâmplare ce a avut loc vineri.

Oficialul rus a spus că România este o marionetă a SUA și că face parte din acel grup de țări din NATO care promovează o politică antirusă.

Într-o analiză publicată pe Ziare.com, Petrisor Peiu, fost consilier a doi prim-miniștri ai României, scrie despre capcana în care a căzut România în cadrul acestui scandal.


„Dmitri Rogozin are interdicție de a intra pe teritoriul următoarelor entități: SUA, UE (plus statele asociate), Canada, Australia, Norvegia și Elveția, fiindu-i permisă intrarea doar pe teritoriul Albaniei, Muntenegrului, Liechtensteinului și Islandei (din grupul de state care au adoptat măsura interdicției).

Dmitri Rogozin a mai fost protagonistul a cel puțin două încercări de a sfida interdicția impusă de blocul occidental:

- prima în luna mai 2014, când a încercat să survoleze teritoriul României, pe când se întorcea de la Tiraspol, de la ceremonia dedicată aniversării zilei victoriei împotriva Germaniei naziste (9 mai 1945); atunci autoritățile române i-au respins cererea de survol, după ce în prealabil și Ucraina o făcuse, punându-l în situația dificilă de a risca un zbor deasupra unui teritoriu ostil.

- a doua s-a petrecut peste exact un an, când avionul lui Rogozin a aterizat în cel mai nordic punct al teritoriului norvegian, insula Svalbard, la invitația companiei miniere rusești Trust Arktikugol, operatoarea minei locale și deținătoarea unui „parc turistic" în Longyearbyen, capitala micuței insulițe norvegiene.

Ambele episoade amintite au fost prilejuri de înjurături peste gard între comunitatea occidentală și excentricul personaj Rogozin: în 2014, Rogozin a amenințat România că se va întoarce la bordul unui Tupolev 160 (cel mai mare bombardier al forțelor aeriene rusești), provocând mânia părții române, care a protestat oficial și a cerut explicații Moscovei, iar în 2015 norvegienii (de altfel, foarte atenți la orice provocare rusească în Europa nordică) au considerat sfidarea lui Rogozin ca un incident bilateral de o mare gravitate, introducând o stare de alertă sporită în rândul propriilor forțe militare.

Dmitri Olegovici Rogozin este un personaj excentric chiar și pentru standardul rusesc al expresiei, având un parcurs interesant spre ierarhia Kremlinului. Născut în 1963 într-o familie de ingineri militari sovietici, Rogozin a absolvit în 1986 Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moscova, instituție controlată exclusiv de către KGB la acea dată, jurnaliștii ajutându-l pe Iuri Andropov și apoi pe Gorbaciov să învingă în disputa cu aparatul de partid.

Ulterior, Rogozin absolvea în numai doi ani și Facultatea de Economie a aceleiași universități, iar în 1996 obține un doctorat în filosofie. Se spune despre el că ar cunoaște șase limbi străine. În pofida acestui parcurs academic impresionant, vicepremierul sovietic este un tip grobian, pătruns de un naționalism primitiv, strident și arogant, ocolit de către toți demnitarii ruși decenți și nefrecventabil pentru occidentali.

Și-a început cariera politică în partidul „Congresul Comunităților Rusești", înființat și condus de către generalul Lebed, general mort într-un accident suspect de elicopter în 2002. După 2002, Rogozin devine co-președinte al partidului, partid folosit în acea perioadă de către Putin pentru a capta voturile „naționaliștilor moderați", disputate și de către bolșevici.

În 2003 este numit reprezentant special al Federației ruse pentru enclava Kaliningrad, își creează un nou vehicul politic, „Rodina" (o coaliție de partide naționaliste), în fruntea căreia se situează la alegerile parlamentare din 2003. Ca urmare a unui rezultat bun la aceste alegeri, devine vice-președinte al Dumei de Stat, post pe care îl pierde rapid (după doar un an), ca urmare a coalizării multor deputați împotriva sa, din cauza unui comportament cel puțin neelegant.

În 2005, judecătorii îi resping candidatura pentru primăria Moscovei din cauza unor excese de limbaj șoviniste, iar în 2007 se remarcă prin ideea trăsnită de a-l propune pe președintele Belarusului vecin candidat la președinția Federației Ruse (acesta din urmă, Alexander Lukașenko, nefiind cetățean rus)!

După toate aceste clovnerii, Putin îl recompensează pe ciudatul absolvent de jurnalism sovietic cu postul de ambasador al Rusiei la NATO, în anul 2008, având rolul de a bloca eforturile Ucrainei și Georgiei de a le fi admise candidaturile la aderarea la pactul militar transatlantic. Și în această funcție, Rogozin se face remarcat mai degrabă printr-un limbaj suburban și violent decât prin subtilități diplomatice.

În 2011, este numit vice-premier al Federației Ruse pentru industria de apărare și cea spațială, iar în 2013 devine președinte al Comisiei Arctice Rusești și liderul inițiativei de înființare a unei fundații pentru sprijinirea proiectelor de cercetare avansată pentru industria de apărare (de fapt, un mecanism al Kremlinului de a stoarce bani greu de urmărit într-o fundație pentru finanțarea proiectelor militare controversate din punct de vedere etic).

Pitorescul „jurnalist" care conduce temuta industrie de apărare rusească a reușit, în 2015, o performanță demnă de bancurile din era sovietică: s-a împușcat singur în picior la un club de tir! De asemenea, Transparency International a publicat o anchetă despre averea familiei Rogozin, care cuprinde un apartament evaluat la 500 milioane ruble (echivalentul costului pentru 82 de apartamente medii moscovite sau echivalentul prețului a două tancuri T-14), deși venitul declarat al familiei nu depășeste 15 milioane ruble pe an!

Nu în ultimul rând, să remarcăm și amănuntul hilar că Rogozin (responsabil cu industria de apărare) și-a numit în 2011 propriul fiu, Alexei, director al Departamentului de administrare a proprietăților din Ministerul Apărării de la Moscova iar din 2012 l-a promovat și director al întreprinderii de stat 'Aleksinsky Chemical Complex'.

Ei bine, acest personaj exotic, Dmitri Rogozin, se îmbarcă pe 28 iulie 2017 la bordul unui avion de linie, zborul 157 Moscova-Chișinău al companiei S7 (fosta Siberia Airlines, devenită în 2008 cea mai mare companie aviatică rusească), împreună cu încă 159 de pasageri. Avionul pleacă de la Moscova, survolează Belarusul și apoi statele membre UE Polonia, Slovacia și Ungaria, este întors de la limita spațiului aerian românesc și aterizează la Minsk.

Pentru a înțelege acest „incident" ar trebui să observăm următoarele:

- deși Rogozin mergea la Chișinău la invitația președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon nu a organizat niciun fel de festivitate pentru primirea demnitarului rus;
Rogozin s-a îmbarcat în mod zgomotos la bordul respectivului avion și și-a anunțat venirea cu acesta la Chișinău;

- avionul în care se afla Rogozin a survolat bine-mersi trei state UE: belicoasa Polonie, Slovacia și Ungaria fără ca nimeni să se sinchisească de asta; niciunul dintre aceste state nu a întrebat dacă rusul se află la bordul acestui avion și pe principiul „don't ask, don't tell", aeronava S7 a ajuns la granița României;

- singurii care au verificat prezența lui Rogozin au fost controlorii de trafic români

Mai rămâne să observăm că, dacă România proceda la fel ca Polonia, Slovacia și Ungaria, avionul lui Rogozin ar fi trebuit să intre în spațiul aerian al Republicii Moldova și să aterizeze la Chișinău. Acest lucru ar fi creat o imensă problemă conducătorului Vladimir Plahotniuc: să sfideze vizibil Rusia nepermițându-i interzisului să intre în republică sau să neglijeze obligațiile impuse de Acordul de Asociere cu UE?

Și pentru că Plahotniuc este întruchiparea șireteniei statalist-moldoveniste, a mutat problema la București. De unde știa Bucureștiul în ce avion era Rogozin? Nu putea ști decât de la Chișinău, pentru că protocolul de stat fusese anunțat de către partea rusă. Rogozin a provocat și el cu bună știință reacția României anunțând ruta avionului.

Iar Bucureștiul a „mușcat" momeala: pentru a-l proteja pe Plahotniuc s-a luat în piept cu rușii! Și pentru că Rogozin este un obraznic foarte vocal, circul s-a declanșat permițând vedetelor de la Chișinău să puncteze: Dodon și-a apărat patronul moscovit, iar Plahotniuc a mai scăpat o dată de povara unei alegeri fățise între Est și Vest.

Rușii sunt și ei mulțumiți pentru că au mai provocat o dispută cu un stat NATO, întreținând atmosfera de încordare din regiune și uite așa se pare că, din această poveste, singurii șifonați am ieșit noi, românii, care ne-am lăsat atrași într-un joc care nu este al nostru, numai și numai pentru a proteja cleptocrația și statalismul moldovenist.”, a scris Petrișor Gabriel Peiu. 

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).