Prima reacție a lui Marian Munteanu în cazul protestelor din ultimul timp, a ordonanței privind grațierea. Poziția liderului ANR în cazul propunerii de închidere a două televiziuni
Liderul Alianței Noastre România, Marian Munteanu, a scris un mesaj pe pagina personală de facebook în care se declară „un susținător al dreptului de a protesta pașnic” al cetățenilor, și solidar cu cei care își expun public, cu bună credință, opiniile sau cererile, prin participarea la mitinguri. Totuși, Munteanu consideră că ar fi benefic ca asemenea acțiuni să dispună de o asumare transparentă a cadrului juridic în care se situează.
„Sunt un susținător al dreptului cetățenilor de a protesta, de a manifesta public - în mod pașnic, desigur - pentru drepturile lor sau pentru orice obiectiv care are un temei etic, legal și decent.
Din acest punct de vedere, mă simt SOLIDAR din punct de vedere CIVIC cu toți compatrioții noștri care își expun public, cu bună credință, opiniile sau cererile, prin participarea la mitinguri și marșuri – inclusiv cele din aceste zile.
.
În același timp, cred că este benefic să existe și o asumare deschisă, transparentă, a identității și cadrului juridic în care se situează cei ce organizează asemenea acțiuni”, a scris Marian Munteanu.
Mai departe, Munteanu critică anonimatul care planează asupra acestor proteste, amintind că în anii 90 avea aceeași abordare, condiserând că oamenii trebuie să știe exact cine lansează o acțiune, de pe ce platformă și care sunt obiectivele asumate. Altfel rămâne loc întotdeauna pentru interpretări, confuzii și manipulări.
„Cei care mă cunosc știu că am inițiat și organizat în viața mea numeroase acțiuni civice – inclusiv marșuri și demonstrații. Unele cu un impact semnificativ în viața țării noastre. Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, mi-am asumat deschis responsabilitatea acelor acțiuni, alături de colegii mei și alături de partenerii din diferite asociații (atunci când erau mai multe entități organizatoare). Și aceasta inclusiv în contexte în care ostilitatea autorităților se manifesta în mod ilegal și, adesea, contondent.
Nu am susținut anonimatul nici în anii ’90, nu îl voi susține nici acum. Anonimatul nu este o soluție pentru sănătatea societății noastre. Oamenii trebuie să știe exact cine lansează o acțiune, de pe ce platformă și care sunt obiectivele asumate. Altfel rămâne loc întotdeauna pentru interpretări, confuzii și manipulări”.
În ceea ce privește obiectivele asumate prin scandări de participanții la demonstrații, liderul ANR este în asentimentul celor care sunt nemulțumiți de activitatea partidului aflat la guvernare, dar adaugă că insatisfacția sa se extinde și vis a vis de celelalte formațiuni politice care completează Parlamentul. Mai mult, Munteanu afirmă că nu este de acord cu eventualele grațieri pregătite de actuala majoritate parlamentară.
„1. Manifestanții sunt nemulțumiți de activitatea PSD. Eu sunt cel puțin la fel de nemulțumit - și, credeți-mă, am suficiente motive, prea multe pentru a le epuiza printr-o simplă postare. Spre deosebire de unii, însă, eu sunt nemulțumit ȘI de activitatea altor formațiuni aflate în Parlament. Dar cetățenii i-au ales acum o lună, pe toți – și pe cei din PSD-ALDE, și pe cei din PNL-USR. Așa că sunt dator să respect opțiunea alegătorilor chiar dacă am o altă viziune decât respectivii politicieni cu privire la ce trebuie făcut spre binele României .
2. Manifestanții nu sunt de acord cu eventualele grațieri pregătite de actuala majoritate parlamentară. Nici eu nu sunt de acord – cel puțin cu modul în care s-a încercat această operațiune. Cred, însă, că problemele sistemului nostru juridic sunt mult mai grave, infinit mai grave decât agitația emoțională stârnită în jurul unei singur aspect legat de activitatea acestui sistem. Și, oricum, să fiți siguri că închisorile nu au fost niciodată o soluție miraculoasă. Soluțiile sunt cu mult mai complexe decât simpla exercitare a mecanismelor de represiune.
3. Manifestanții cer demiterea domnului Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului. Sunt total de acord. Cred că un asemenea personaj nu are ce căuta în fruntea unei instituții atât de importante (această părere o aveam și acum 20 de ani, când domnul respectiv a fost promovat primar general și apoi prim-ministru – atunci acest lucru a fost catalogat drept…. pesedism. Ar fi amuzant, dacă nu ar fi trist…)
4. Manifestanții cer interzicerea unor televiziuni. Eu nu susțin așa ceva – ci susțin necesitatea unei însănătoșiri a vieții publice, grav afectată de calitatea scăzută, adesea toxică, a aproape întregului angrenaj mediatic care acționează de 27 de ani în țara noastră. Aceasta nu se realizează prin interdicții de tip dictatorial, favorizând unele posturi tv în detrimentul altora, ci prin măsuri legale serioase, care să sancționeze nediferențiat falsificarea, manipulările minicinoase și intoxicarea.
5. În fine, cred și sper că scandările unor manifestanți, prin care este contestat întreg sistemul parlamentar, sunt doar marginale. Parlamentul este și trebuie să rămână instituția fundamentală a statului român” adaugă Munteanu în mesajul său.
Singura soluție în opinia lui Marian Munteanu pentru România stă în „edificarea unor instituții eficiente, democratice - partide politice și asociații civice - care să articuleze (în mod coerent și fără intervenția unor forțe camuflate) voința publică, într-un climat de UNITATE națională”.
„Marea noastră problemă, cea mai mare, stă în calitatea procesului de promovare și susținere publică a unor oameni cinstiți, competenți și patrioți. Doar cu asemenea oameni putem face ca instituțiile statului – toate ! – să lucreze corect și legal, în folosul cetățenilor României și nu în folosul altora.
Alianța, ca entitate, nu este implicată în aceste demonstrații. Unii dintre membrii și simpatizanții săi participă, probabil, la demonstrații – și, desigur, o pot face, ca cetățeni. Toate structurile ANR se află, însă, acum în plin proces de organizare și construcție, avem această obligație față de cei ce ne-au mandatat prin votul și implicarea lor.
Vreau să fiți siguri că, atât eu cât și colegii mei, ne facem datoria și ne respectăm promisiunea – aceea de a construi, printr-o împreună lucrare temeinică, o instituție cu adevărat utilă țării noastre”, își încheie acesta postarea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șefa CNAS vrea vaccinare obligatorie în România. Directorul de la Babeș o susține: “Este necesară o lege a vaccinării prin care să trecem de pragul explicațiilor. Vaccinarea nu poate să fie o alegere individuală”
Decizie definitivă a CCR! Diana Șoșoacă își ia adio de la Cotroceni: LISTE CU SEMNĂTURI FALSE! Circus Maximus rămâne la Bruxelles, pe "banii satanei". Operațiunea îi va umfla însă SOS-ul în Parlament prin victimizare
Lovitură de teatru în cazul “pensionarilor români” prinși de vameșii germani cu bijuterii de 650.000 de euro pe aeroport: Cei doi sunt Adriean Videanu și soția sa
Elon Musk: Dacă Trump NU este ales, acestea vor fi ultimele alegeri. Americanii nu își dau seama
Magda Ursache, editorial tulburător: Anti-românii au cuvântul și amenda contra celor considerați instigatori la ură, xenofobi, rasiști, legionari. A sosit timpul alegerii!
Silvian-Emanuel Man: Marele câștigător al deciziei CCR este chiar Diana Șoșoacă
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Marian Munteanu Victor Ciorbea
Locații: România
Subiecte: Proteste București
Organizații: Alianța Noastră România Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)