Reacțiile partidelor după protestul părinților împotriva vaccinării obligatorii: PSD susține obligativitatea cu orice preț, PNL - poziție nuanțată, cu accent pe informare

Principalele partide politice ale țării au reacționat după ce sute de persoane au manifestat azi în fața Parlamentului împotriva obligativității vaccinării, cerând ca părinții să aibă dreptul să aleagă dacă își vaccinează sau nu, copiii.
Astfel, Partidul Social Democrat (PSD) s-a pronunțat „fără rezerve” pentru adoptarea legii vaccinării obligatorii. PSD-iștii s-au folosit de facebook pentru a transmite un apel la adoptarea legii.
„Dintre toate statele europene, #România este țara cu ce mai mică rată de vaccinare.. Principalele cauze ale acestei rate scăzute sunt neprezentarea la vaccinare și disfuncționalitățile în furnizarea vaccinului”, se menționează în postare.
De menționat este faptul că proiectul acestei legi a fost blocat în Parlament la intervenția personală a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, care „avea rezerve” față necesitatea acestui act normativ. Odată schimbarea conducerii, PSD și-a schimbat și radical opțiunea, se pare.
De cealaltă parte, Partidul Național Liberal (PNL) - prin vocea președintelui Ludovic Orban, se pronunță pentru mai buna informare și responsabilizarea părinților. Liderul PNL a evitat să spună dacă este de acord cu pedepsirea părinților care refuză vaccinarea.
„Am avut o dezbatere pe tema asta. În principiu, suntem de acord să găsim o formă de responsabilizare a părinților în vederea vaccinării, rămâne în schimb să stabilim detaliile acestei legi, pentru că numai așa să emiți un proiect de lege... În primul rând, statul trebuie să asigure vaccinurile necesare pentru toate categoriile de boli pentru care se fac vaccinările, într-un număr suficient, astfel încât să permită vaccinarea tuturor celor care doresc. În al doilea rând, trebuie făcute campanii de informare cu consecințele negative ale nevaccinării și, în mod evident, trebuie găsită o formă de responsabilizare a părinților, că practic părinții iau decizia pentru copii, dacă își vaccinează copiii", a spus Orban după Biroul Executiv al PNL.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)