Motto: „ Un stat, indiferent de regimul lui, căruia i se prăbușește serviciul secret este un stat cu mâinile ridicate. Niciunul dintre celelalte state comuniste europene nu a cunoscut această situație. Românii au cunoscut-o în 1917 și 1944. Niciun stat din lume nu a cunoscut trei căderi catastrofale în numai 70 de ani, și asta spune multe despre soliditatea statului nostru”(1) 

Afirmația din titlu pare șocantă, pare neverosimilă sau chiar de-a dreptul idioată. Dar nu e deloc așa. Pentru a o înțelege, trebuie să cunoaștem istoria reală a statului român modern. Apariția sau mai bine zis, acceptarea de către Marile Puteri a existenței României a fost condiționată de catolicizarea românilor, ca o condiție sine qua non pentru ulterioara occidentalizare completă a țării. 

 

Franța și Rusia au convenit ca principatele Moldovei și Țării Românești să se unească într-o FEDERAȚIE (pe model iugoslav și cehoslovac), sub domn străin. Elitele românești însă le-au tras clapa „marilor arhitecți” și au făcut unirea pe care o plănuiau în ascuns de mult timp, sub Cuza. Evident că soluția Cuza nu a convenit „protectorilor” noștri și ne-am trezit cu rege străin, în cel mai scurt timp. Catolic, bineînțeles.

Rege străin sub domnia căruia s-au dărâmat 26 de biserici ortodoxe în București, mai multe decât pe vremea tiranului Ceaușescu. Aceste detalii n-o să apară în cărțile de istorie, dar se pot găsi informații, prin documente, pe ici pe colo. 

Ajungem la Marele Război. Regatul României a ales să lupte pentru Transilvania din cauza faptului că Basarabia...nu era cuprinsă în înțelegere. Cu alte cuvinte, Marile Puteri au garantat unirea principatelor așa cum erau ele în 1856, iar Moldovei îi era ruptă Basarabia. De-aceea, elitele românești au ales să lupte pentru eliberarea Transilvaniei și nu a Basarabiei. Era singura alegere pe care o puteau face. Cu toate astea, când Dumnezeu ne-a întins mâna pentru a putea recupera Basarabia, spre cinstea lor, aceleași elite nu au ezitat să profite de ocazie, chiar dacă știau bine că vor urma repercursiuni din partea Marilor Puteri. Și așa a și fost. De altfel, SUA nu a recunoscut niciodată, de jure, unirea Basarabiei cu România. Asta apropo de declarațiile recente ale ambasadorilor SUA de la Chișinău...

Statul român era așa de catolicizat, că încoronarea Regelui Ferdinand nu s-a făcut după tradiția ortodoxă a domnitorilor români, suveranului fiindu-i pusă coroana pe cap de către...președintele Senatului. Cei doi suverani au participat la o slujbă de binecuvântare în Catedrala Alba Iulia și cam atât. Despre diferențele dintre încoronarea suveranilor români și încoronarea regelui Ferdinand puteți citi aici.

Pe scurt: pentru occidentalizarea poporului, și pentru recunoașterea statului creat de ei, acest stat trebuia catolicizat. Paranteză: acest proiect a fost aplicat tuturor țărilor din Est, dar în România deznaționalizarea a avut cele mai devastatoare efecte.

De-aceea am avut nenorocirea numită „Uniație”, de-aceea s-a „deșteptat conștiința națională odată cu Școala Ardeleană”. Amândouă evenimentele sunt descrise propagandistic în cărțile de istorie, de zici că miile de martiri ortodocși s-au omorât singuri, iar Școala Ardeleană a mizat totul pe o identitate latină păgână, pe care o moștenim și azi și care nu rezonează neam cu acest popor. Conștiința națională nu s-a deșteptat cu Școala Ardeleană, ea a rămas oprimată. În fapt, ni s-a permis fabricarea unei alte conștiințe naționale, ceea ce este cu totul altceva. De altfel, puțini realizează că în perioada respectivă, a fi „latin” însemna a fi „catolic” și mai puțin de sorginte romană. E și firesc. De-a lungul istoriei, românii au fost continuatorii romanității orientale, care se depozita și transmitea prin ortodoxie.

Ceea ce spun eu nu este o conspirație, ci este o realitate confirmată la cele mai înalte niveluri. O spune chiar un pro-occidental convins, precum domnul Iulian Fota, fost consilier prezidențial:

„Nici o graniță între noi și Occident nu este atât de rigidă precum cea religioasă. De aceea înaintașii nostri, ideologic, au pus accentul pe latinitate, pentru că doar ea îi unea pe toti românii și ne integra in Vest, ca egali ai lor. Când la pace, românii pun un mare accent pe religia ortodoxă, cum au facut-o legionarii în anii treizeci, o fac pentru a adopta o atitudine anti-occidentală. Insistăm pe ce ne separă minimalizând elementele de comuniune.

P.S. Chiar daca sunt și ortodox mai întâi de orice sunt român” . Post-scriptumul domnului Fota demonstrează exact ceea ce spuneam: românii pe care și-i dorește statul sunt cei care - din interes sau conjunctură -,  au renunțat la identitatea părinților lor,  care avea ca element de bază ortodoxia.  De-aceea curentul dacist a fost impus, ca și contrapondere la latinism, dar la fel de fals,  întâi de comuniștii fără Dumnezeu și apoi preluat și stimulat de ruși.

Este vorba, până la urmă, despre conflictul între un stat catolic, acum secular și un popor ortodox despre care a scris și Eminescu acum 130 de ani.

De-aceea o să vedeți că toate elitele din România - inclusiv seculariștii - apără tot ce lezează catolicismul din această țară.

De aceea o să vedeți că televiziunle de știri transmit în direct slujbele de la Vatican și Papa Francisc are o imagine mai bună decât Patriarhul (oricare ar fi el).

De-aceea s-a schimbat calendarul în Biserica Ortodoxă, de-aceea preotul ne pune inelul pe stânga - ca la catolici -, și nu pe dreapta ca în toată lumea ortodoxă.

De-aceea suntem primul popor ortodox vizitat de un Papă după 1000 de ani.

De-aceea fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, semnează înțelegeri secrete cu Vaticanul și nimănui nu-i pasă, iar dacă un Guvern semnează un acord de colaborare cu BOR iese iureș.

De aceea nu ne-am reunit cu Basarabia, pentru care am fost pedepsiți crunt în 1940. De-aceea Franța și Rusia s-au ocupat, cu binecuvântare americană, de răsturnarea violentă a lui Ceaușescu în 1989.

De-aceea o să vedeți cum cei mai fanatici pro-occidentali o să-l prefere și pe Stalin și pe Brucan și pe oricine, mai degrabă decât să accepte o forță națională dar autohtonistă sau ortodoxă.

De aceea greco-catolicul Iuliu Maniu - cel care voia unirea condiționată a Transilvaniei cu România și agent plătit al serviciilor secrete britanice - are bulevarde în toată țara, iar ortodoxul Mircea Vulcănescu este fără de mormânt și în curând fără de nume.  

 

De-aceea prima victimă a unui asasinat politic a fost conservatorul Barbu Catargiu, iar alți oameni politici tradiționaliști n-au murit în patul lor.

De-aceea avem un președinte român cu numele de Klaus, o nevastă de fost demnitar care și-a schimbat numele din Niculina în Josette, iar pe liderii marcanți ai opoziției îi cheamă Ludovic și Clotilde.

De-aceea avem un imn greco-catolic, adresat poporului care nu vrea să se deștepte din ortodoxie. Slavă Domnului că măcar steagul național este format din culorile pe care le afișa și Mihai Viteazul, chit că în altă ordine.

De-aceea ni s-a schimbat limba așa de mult încât un român obișnuit trăitor în secolul XIX n-ar mai înțelege nimic.

De-aceea scria Petre Țuțea în anii '30 ai secolului trecut: „ Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative și după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranța transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcționarilor lor”

 

De-aceea, pentru Europa, Rusia, America, etc, fundamental este să supraviețuiască structura statului român, indiferent de soarta poporului pe care ar trebui să-l reprezinte.

De-aceea a fost impus comunismul în Estul tradiționalist, acolo unde popoarele ortodoxe nu s-ar fi secularizat în veci. Secularismul este consecința directă a catolicismului din Occident.

De-aceea, în 1940, s-a preferat sacrificarea poporului (din Ardealul de Nord, Bucovina de Nord, Basarabia, Herța și Cadrilaterul), pentru a se salva statul.

De-aceea scria Eminescu: „Poporul nostru a trăit aproape 2.000 de ani și a supraviețuit tuturor încercărilor vremii, iar sub acest stat (de la 1866 - n.mea) croit el nu va supraviețui nici 200 de ani”. Timpul lucrează în defavoarea noastră.

 

1) Alex M. Stoenescu,2012, Ed.Rao, Istoria Loviturilor de Stat din România, vol IV, partea a II-a, pagina 188.