Situațiunea (LX)

*Charta 77 a fost o acțiune de dizidență comunistă a unor intelectuali din Cehoslovacia. La noi, Paul Goma s-a solidarizat imediat, public, cu Charta 77. În februarie 1977 el îi adresează lui Ceaușescu o scrisoare deschisă (prin trei posturi de radio din afară) – scrisoare fabuloasă prin curaj dar și prin sarcasmul la adresa dictatorului locului. Redau un fragment din scrisoare (prin care Goma îi cerea lui Ceaușescu să se solidarizeze și el cu Charta 77), cu mențiunea că despre acest act de curaj al lui Goma ne-a reamintit Lucian Postu, în Cotidianul lui Nistorescu. (Bravo, d-le Cornel, vezi că se poate? Și pe mine m-ai suprimat că n-am vrut "s-o las mai moale cu Securitatea"...) Așadar, Paul Goma: „Domnule Ceaușescu, înțeleg că înalta Dumneavoastră semnătură nu va accepta niciodată să se așeze lîngă a unui simplu cetățean – și încă a unui scriitor (și acela fără talent). Dar chiar dacă se va întîmpla această minune, ce se poate face numai cu două semnături? Ar putea semna și soția mea, dar situația nu se va schimba: dacă s-au găsit 30 de unguri, atunci, proporțional, ar fi nevoie de 90 de români semnatari. Hai 50; măcar 10. Dar de unde atîția? V-am mai spus: românii se tem de Securitate. Rezultă că, în România, doi inși nu se tem de Securitate: Domnia Voastră și cu mine. Dar, după cum v-am mai spus: numai două semnături…”
*La meciurile Simonei Halep am emoții, în timp ce rugăciunile mi le fac de parcă aș recita o poezie oarecare. Creștin îmbunătățit, ce mai...
*Pare că nimic n-a devenit mai periculos decât să-i critici pe Iohannis și pe cei din Forumul său German (cu al lor tun imobiliar de miliarde de euro). Ziariștii sunt hăituți cu zecile de numitul Forum – iar judecătorii, de prezidentul cu morgă de dictator. Judecătoarea Mădălina Dârdeci, președinta Secției a VI-a civilă a Tribunalului București, a fost dată pe mâna Inspecției judiciare pentru că și-a permis să spună ceea ce toate asociațiile de judecători și procurori, dar și întreaga presă, au spus: anume că numirile de șefi la Parchete au fost făcute abuziv. Ce ignoră gealații lui d-lui Iohannis e că judecătoarea a exprimat opinia respectivă fără nicio legătură cu "exercitarea atribuțiilor" (în înțelesul art 9 alin 2 din Legea Statutului judecătorilor și procurorilor).
*Promit să renunț pe loc la credința mea dacă cineva îmi răspunde altfel decât glumind la această banală întrebare: Dacă nu Dumnezeu, atunci cine și cum a creat Universul?
*Calea cea mai scurtă pentru căderea Guvernului, pe care Iohannis și-o dorește cu înfrigurare, e demisia lui Orban. De ce nu vrea Orban să demisioneze? Cum de ce? Pentru că nu vrea!
*Cineva mi-a zis: "Dacă vrei să te convingi că Dumnezeu există, fă cel mai mic pas către El".
*Toată ziua cu "România normală"-gură, i-ați auzit Domniile Voastre vreodată pe Iohannis și pe liberali să zică un singur cuvânt împotriva lui Iliescu și Băsescu, cele două mari orori ale României așa zis post-comuniste? Primul și azi la vârful PSD, iar al doilea sfidând prin lipsă de rușine, pe la toate televiziunile, o țară-ntreagă de care și-a bătut joc. Nu cumva această tăcere și acest non-combat ne vorbesc despre o complicitate străbătând cele trei decenii de mizerie de după Decembrie 1989?
*Șefa tineretului liberal a întrebat dacă doctorul Beuran chiar salva vieți. Așa că vin și eu și o întreb pe ea: Dar tu, fată, chiar ești proastă? Și, apropo de prostie, nu ți-a zis nimeni că ești făcută grămadă când spui "spirit de glumă"?
*Domnilor judecători, domnilor procurori, nu vă amăgiți, înaintea Dreptului Judecător nu veți putea răspunde că ați batjocorit dreptatea din ordinul securiștilor sau al serviciilor străine!
*comandant suprem lege marțială suprimat drept liberă circulație virus chinez. înaintaș moș teacă oprit epizootie graniță companie răcani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)