ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nicușor Dan este președintele partidului Uniunea Salvați România, transformat astfel din formațiunea Uniunea Salvați Bucureștiul, vehiculul politic al Asociației cu același nume.

Traiectoria lui Nicușor Dan prezintă un traseu foarte interesant.În momentul de față, Nicușor Dan este liderul unui partid care este asociat cu progresismul, care își propune modernizarea cu orice preț a țării și transformarea societății după model occidental. 

Dar Nicușor Dan nu a fost mereu asociat acestor idei. Ba, putem spune, după o cercetare amănunțită, Nicușor Dan și-a schimbat- radical chiar, opțiunile față de vremea când nu era deloc interesat de politică.

În trecut, Nicușor Dan se manifesta ca un naționalist luminat, demonstrând - aproape impecabil, de ce naționalismul românesc nu este nici șovin, nici xenofob, ci este asociat cu iubirea, tradițiile și apartenența la comunitate. 

„Iubesc România. Țesătură inefabilă care parte din identitatea mea. Flux sensibil pe care nu l-am regăsit în altă parte de lume. Trăiesc fericirea de a-mi accepta identitatea colectivă. 

Naționalismul „meu” ideologic este sentimentul de identificare a membrilor comunității naționale cu valorile culturale tradiționale și opțiunea pentru primatul acestora în fața altor valori culturale” , scria el într-un articol tipărit  în Dilema, în februarie 2000.

Ciudat, însă, de când a intrat în arena politică, în postura de candidat independent la Primăriei Capitalei, Nicușor Dan s-a schimbat radical. Președintele USR a fost preluat de o întreagă echipă, în frunte cu Sandra Pralong și Mircea Toma, care l-a prelucrat în cele mai mici detalii. Pentru cine nu mai știe, actual consilier al președintelui Iohannis - Sandra Pralong, a fost prima președintă a Fundațiilor Soroș în România, iar Mircea Toma a fondat Asociația Activewatch chiar cu bani primiți pe aceeași filieră, cum el însuși recunoștea în trecut.

Pentru a înțelege cât de mult își aparține sieși Nicușor Dan, este relevant să ne uităm la o declarație a președintelui USR, în care acesta admite că a fost luat de o "fată designer care m-a îmbrăcat și m-a tuns". De la rebelul bărbos și cu părul lung, ce aducea mai degrabă cu un non-conformist, Nicușor Dan arată acum complet regulamentar, tuns scurt, fără barbă și în haine de firmă.

Înainte(SUS) de politică și după intrarea pe mâna consilierilor (JOS)
 
Iată dialogul de pe siteul Rise Project, în care ND afirmă că acea consilieră a stabilit și felul în care trebuie tuns candidatul:

ND:„Cred că în 2012, când mi-am anunțat candidatura la alegerile locale. Pe 7 ianuarie 2012, a fost o gală a ligii studenților din străinătate și în ziua aia m-am dus cu o fată designer care m-a îmbrăcat și m-a tuns.

Rise: Unde?

La Mall Vitan. Acum două luni, am avut o întâlnire cu oameni de afaceri și nu mai aveam un costum potrivit și m-am dus iar în Mall Vitan. E în mare suferință acest magazin. În 2012, era încă bine aprovizionat.

Ce haine v-a cumpărat de acolo domnișoara designer?

Tot. Vreo două costume, opt cămăși, ciorapi.

Ciorapii, de firmă?

Da, da, ea a ales. A mers inclusiv cu mine la frizer și a spus cum să mă tundă.

Și v-a plăcut ce-a ieșit?

M-am obișnuit repede"

Dacă acum vorbește despre teleormanizarea României și necesitatea europenizării țării, în trecutul de simplu matematician Nicușor Dan făcea o declarație de dragoste României arhaice, bizantine.

„Naționalistul trăiește bucuria apartenenței la o comunitate de dragoste. Anti-naționalistul cere lumii exterioare distanță, reguli explicite. Contractul ne-contractual îi produce greață. Și aici este drama lui. Cere societății românești, bizantine, un contractualism pe care aceasta nu are în structura ei să i-o ofere. Se revoltă, invidios, pe comunitatea sensibilă în care nu se integrează[...].

Iubesc complicitatea și îmi place să fac cu ochiul. Recunosc acest limbaj în mine și mă bucur. Iubesc Grozăveștiul, chiar cu gândaci, pentru că am trăit cu el nu doar prima dragoste, ci și o solidaritate umană extraordinară”, nota el în același articol din Dilema.

Tot acolo, Dan făcea o altă afirmație categorică: este incompatibil cu „contractualismul occidental”, cel pe care îl propune azi, ca soluție politică, pentru „salvarea” țării.

Dar poate cea mai radicală schimbare este cea care privește homosexualitatea. Dacă în 2000, civilul Dan spunea categoric: „Sînt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public, în România. Consider că aceasta ultragiază valorile tradiționale și, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă”, azi, el se declară „deschis tuturor minorităților” și mai mult, partidul său este singurul în care majoritatea membrilor se manifestă deschis pro-homosexualitate, unii dintre aceștia fiind chiar promotori ai paradelor LGBT. Adică exact cele care îl ofensau, în trecut, pe matematicianul din Făgărașul lui Gavrilă Ogoranu.

 
 
Doi dintre candidații lui Nicușor Dan pentru Parlament, s-au exprimat vehement și în termeni jignitori față de valorile pe care șeful USR le-a apărat în trecut, dar cu toate astea, au fost bine-merci pe listele partidului. Aceștia au fost retrași numai după ce ActiveNews a semnalat public derapajele grave ale acestora (Cazul 1 și cazul 2).

Rămânând tot la Dilema, este de-asemenea relevantă schimbarea de atitudine a lui Nicușor legată de această publicație. În 2012, Dan a povestit cum publicația i-a cenzurat o parte din textul despre naționalism, iar de supărare, șeful USR refuza categoric orice colaborare cu revista respectivă, punându-l la punct chiar pe Radu Cosașu. Între timp, Dilema este unul dintre principalii promotori ai lui Nicușor Dan, directorul fondator Andrei Pleșu anunțând că va vota USR atât la alegerile locale, cât  și la cele prezidențiale.
 
În final, vă oferim transcrierea integrală a textului publicat în Dilema, nr.364/2000 de către matematicianul Nicușor Dan, din Făgărașul lui Gavrilă Ogoranu,  între timp dispărut -  și înlocuit cu politicianul Nicușor Dan. 
 
Titlu: O simplă declarație de dragoste
 
„Trei sînt notele dominante ale șirului de afirmații din Dilema, nr.364 a cărui temă este naționalismul. Prima: naționalismul este șovin și xenofob și duce la neînțelegeri etnice. A doua: românul este naționalist, se îmbată cu apă rece găsindu-și însușiri imaginare, este inadecvat la real, incapabil să construiască în lumea reală. A treia: naționalismul în România de azi este reprezentat de revista România Mare.

Nu voi comenta aceste opinii, care aparțin unui  „folclor anti-naționalist”. Nu mă pot opri să nu remarc absența din discuție a referințelor la gânditorii naționaliști (și că în viziunea domnului Rădulescu, gânditori ca Eminescu, Maiorescu sau Motru n-ar fi trecut teste minimale de inteligență). De asemenea, să recomand ca lectură celor care caută naționalismul românesc contemporan în România Mare, lectura cărții lui Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei, publicată de Editura Anastasia în 1997.

Întreaga dispută naționalism - antinaționalism în România de azi (vezi, de exemplul Gabriel Andreescu, Naționaliștii, antinaționliști...Editura Polirom, 1996) cade sub semnul următoarei dihotomii evidente:

Poziția anti-naționalistă. Naționalismul este comunitarist. Comunitarismul împiedică desfășurarea personalității complexe a individului. În plus, necontrolat de reguli explicite, nu este eficate în planul social-economic. Pentru a ieși din situația grea social-economică, România trebuie să preia modelul civilizației occidentale.

Poziția naționalistă. Comunitarismul este real. Există, ca urzeală de complicități, de legături implicite. Acestea dau identității individului o componentă identitate colectivă. Modelul occidental, contractualist impune renunțarea la identitatea colectivă implicită și amputează astfel personalitatea.

Opțiunea, înainte de a fi ideologică, este una sentimentală și ține de raportarea la comunitarismul real de care vorbeam (anti - naționaliștii nu contestă existența acestui comunitarism, îi plâng doar efectele). Cei care îl percep sensibil sînt naționaliștii, cei care nu-l percep sunt anti-naționaliștii. Precizez că fac o delimitare psihologică, și nu o judecată de valoare. Naționalistul trăiește bucuria apartenenței la o comunitate de dragoste. Anti-naționalistul cere lumii exterioare distanță, reguli explicite. Contractul ne-contractual îi produce greață. Și aici este drama lui. Cere societății românești, bizantine, un contractualism pe care aceasta nu are în structura ei să i-o ofere. Se revoltă, invidios, pe comunitatea sensibilă în care nu se integrează.

Iubesc România. Țesătură inefabilă care parte din identitatea mea. Flux sensibil pe care nu l-am regăsit în altă parte de lume. Trăiesc fericirea de a-mi accepta identitatea colectivă. Fericire care o cuprinde și pe doamna de la cantină care mă întreabă: „Nu vrei, mai bine, legumițe, mamă?”, și  pe țiganca cu flori care îi spune țigăncii cu semințe: „Tu, mă uit la ăștia care coboară din tramvai. Au unii niște mutre...”, și pe domnul pe care îl întreb de un notar și îmi răspunde „Să-i ia dracu pe toți. Nu știu”. Fiecare din aceste replici există și în mine, undeva. Iubesc complicitatea și îmi place să fac cu ochiul. Recunosc acest limbaj în mine și mă bucur. Iubesc Grozăveștiul, chiar cu gândaci, pentru că am trăit cu el nu doar prima dragoste, ci și o solidaritate umană extraordinară.

Naționalismul „meu” ideologic este sentimentul de identificare a membrilor comunității naționale cu valorile culturale tradiționale și opțiunea pentru primatul acestora în fața altor valori culturale.

Un exemplu la îndemână. Sînt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public, în România. Consider că aceasta ultragiază valorile tradiționale și, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă.

Cred în buna funcționare a unei societăți ne-contractualiste. Nu trebuie ca regulile să fie explicite, pentru ca ele să existe. Un călător în german în România este uimit că într-o țară aparent fără nicio regulă, nu există accidente feroviare. Nu-mi pot cenzura nicio paranteză. Mă surprinde că domnul Cristian Preda risipește atâta energie în capitolul Poporul meu. Călători străini și naționalism românesc din cartea Occidentul nostru, Editura Nemira, 1999, fără să observe că majoritatea relatărilor călătorilor veneau dintr-o lume catolico-protestantă.

Închei cu următoarele precizări:

a) Nu sînt șovin și nici xenofob. Detest naționalismul comunist și pe cei care îl practică azi în România, în special C.V. Tudor și A. Păunescu.

b) Cînd vorbesc despre incompatibilitatea mea la contractualismul occidental, vorbesc dintr-o experiență. Am trăit 6 în Franța (3 dintre ei, elev la Ecole Normale Superieuere, Paris, rue d'Ulm; e drept că nu am mărturisit la admitere coeficientul de inteligență).
c) N-am vrut să scriu o polemică. Am scris, după cum se vede, o simplă...declarație de dragoste”.

Nicușor Dan, Matematician

Dilema nr.364, „Naționalismul cel de toate zilele” , 4 februarie 2000