Vestea că Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea unui sistem de baterii Patriot către statul Român a fost primită în moduri diferite de către opinia publică.

Pentru a ne face o idee despre ce fel de achiziție face România, este foarte utilă o comparație cu ceea ce face Polonia, o țară aflată în aceeași situație cu noi.

Într-o analiză publicată pe siteul Polityka.pl, Marek Swierczynski, scrie că România s-a mișcat mai repede decât omologii polonezi, dar aceasta din cauza faptului că țara noastră dorește un sistem mai simplu și mai mic decât Polonia.

„Bucureștiul dorește, pur și simplu, un sistem mai mic și mai simplu. Cerințele noastre pentru rachetele de medie acțiune de pe Vistula, bazate pe Patriot, sunt apropae legendare. Configurația extrem de ambițioasă pe care o cere Polonia a fost subiect de negociere pentru guvernul anterior, iar actualul executiv dorește ceva și mai îndrăzneț.”, scrie Marek Swierczynski.

„România nu cere nimic în plus decât sistemul Patriot în actuala sa configurație, așa cum iese de pe linia de producție de la Andover, lângă Boston. Nu dorește - precum Polonia - un radar super-modern omnidirecțional,  un sistem de comandă centrată pe rețea și un alt tip, mai ieftin, de efector modern.  Va accepta și radarul sectorial, rachetele anti-aeriene GEM-T, pe care Varșovia le-a refuzat. În schimb, Polonia dorește să construiască racheta SkyCeptor, împreună cu Raytheon și firma israeliană Rafael.Și asta în timp ce cererea Bucureștiului este semnificativ mai mică decât cea făcută de Varșovia, românii achiziționând patru până la opt plutoane (12-24 lansatoare), nu șaisprezece, așa cum se întâmplă în cazul solicitării polonezilor.”, nota atunci jurnalistul. 

Dar mai important, Marek Swierczynski scria atunci că România va renunța la acordul de compensare (offset), ceea ce partea poloneză nu a făcut, motiv pentru care comanda românilor va fi onorată mai repede, ceea ce s-a și întâmplat. Offsetul este un acord  prin care importatorul dorește să compenseze faptul că plătește pentru un serviciu sau produs militar, prin faptul că pe lângă achiziție, va putea să-și dezvolte o altă nevoie economică: crearea de locuri de muncă în industria militară sau civilă, dezvoltarea de tehnologie proprie, etc. În schimb, Polonia va câștiga know-how, tehnologie și va crea noi locuri de muncă pentru industria de armament autohtonă, datorită construcției rachetei SkyCeptor în țară.

„Și aceasta este cea mai importantă durere de cap care nu a fost inclusă în cererea românească. Acordul de compensare polonez, fără vreo intenție de a schimba acest lucru, impune ca peste 50% din valoarea contractului să provină din industria internă și acest lucru ar fi posibil numai dacă industria primește un transfer de tehnologie, începând cu rachetele și terminând cu radarele. Toate sunt incluse în prețul contractului și rămân în sfera de responsabilitate a furnizorului, Raytheon, garantat de guvernul SUA.

România, chiar dacă industria de apărare internă este destul de impresionantă, a renunțat la offset. Reprezentanții industriei de armament din România condamnă acest lucru însă guvernul a decis că, astfel, achizițiile ar fi mai rapide și mai ieftine. Acesta este un calcul logic, deoarece stabilirea capacității industriale de co-fabricare a armamentului avansat necesită timp suplimentar și este, fără îndoială, costisitoare – offsetul trebuie să fie cumpărat și nu este oferit gratuit de nimeni.”

Renunțarea la offset din partea părții române a fost confirmată de răspunsul pe care revista Q Magazin l-a primit din partea Departamentului de Stat al SUA pe acest subiect.

Din păcate, România a renunțat la offset și cu alte ocazii, precum în cazul achiziției transportoarelor blindate Piranha IIIC, al rachetelor AT Spike, etc.

Generalul Constantin Degeratu, fost șef al Statului Major al Armatei, afirmă că achiziția este una și livrarea și operaționalizarea deplină a celor 7 baterii este alta.

Acesta mai spune că speranțele pentru ca un program care furnizeze o capabilitate reală în acest domeniu sunt foarte mici.

„Livrarea, intrarea în înzestrare și operaționalizarea deplină a celor 7 baterii (unități de foc) constituie un proces complex, consumator de timp și, deci, care ar putea dura câțiva ani, intrând în conflict cu natura urgentă a cerinței operaționale. Dacă luăm în considerare tiparul de lucru al firmelor de armament de renume (inclusiv cele două menționate), este posibil ca acestea să impună cerința unui depozit bancar garantat la nivelul întregii sume, ceea ce, în situația actuală a României, nu ar fi posibil”, a spus Degeratu pentru Q Magazine.

În schimb, Degeratu propune conceptul „smart defense”, un program prin care România ar trebui să obțină:

„Dislocarea urgentă în România a 3-4 baterii (unități de foc) de rachete sol-aer Patriot, din existentul american în Europa (sau de pe teritoriul SUA); contractarea lor și declanșarea procesului de preluare de către Armata Română pe măsura efectuării plăților în tranșe suportabile de către bugetul apărării (maxim 2 ani);

Contractarea, cu garanții guvernamentale americane, a unui al doilea lot de 3-4 baterii (inclusiv din versiunile încă neoperaționale), cu timp de livrare după 2-3 ani;

Construcția (investiție), în România, a unei linii de producție americane de tip Patriot (versiunile GEM-T și PAC-MSE) pentru consumul (de instrucție, de campanie, motivat tehnic) național, consumul armatei americane dislocate în Europa de Est și consumul altor state posesoare de sisteme Patriot”.