Monumentul "Aripi”, dedicat memoriei luptătorilor din rezistența anticomunistă din România și Basarabia, din perioada 1945 – 1989, a fost, în sfârșit, inaugurat, după foarte mulți ani de la inițierea proiectului, după iarăși mulți ani de la câștigarea execuției lucrării de către sculptorul Mihai Buculei, fiu de deținut politic, și după ce data ceremoniei oficiale a fost amânată de câteva ori.

Din păcate, deși s-a dorit a fi un moment solemn, de proclamare a unei „victorii simbolice” asupra comunismului, inaugurarea monumentului „Aripi” nu a depășit nivelul mediocru al unei sindrofii de partid și de stat, cu tot cortegiul penibil de discursuri și „scene oficioase”, la care s-a adăugat, ca o confirmare a penibilului, un așa-zis „moment religios” cu nuanțe ecumeniste și fără vreo finalitate duhovnicească folositoare.

Zvonurile, încă neconfirmate, că din structura monumentului ar fi fost eliminate diferite componente care ar fi lezat „corectitudinea politică” (o placă de marmură cu versuri despre suferința din temnița comunistă, scrise de poetul Radu Gyr, câteva plăci făcute din marmura fostei statui a lui Lenin, cu liste de nume ale mărturisitorilor asasinați în gulagul comunist etc), aduc și mai multă negură asupra acestei inițiative a cărei finalitate s-ar fi vrut a fi aducerea la lumină și recunoașterea publică a jertfei luptătorilor anti-comuniști din România

Într-un ton oficial, dar cu o oarecare consistență emoțională, Președintele Republicii a rostit un discurs al cărui conținut nu s-a regăsit însă în modul de organizare a ceremoniei – festivistă, oficioasă și lipsită de substanța spirituală a credinței creștine în numele căreia s-au sacrificat cei mai mulți dintre luptătorii anti-comuniști din gulagul comunismului românesc. Mai grav, discursul Președintelui Republicii este în conflict cu realitățile societății românești contemporane, o societate în care îți este interzis, prin lege, să aduci elogii publice unora dintre luptătorii anti-comuniști și mărturisitorii în închisorile comuniste, pe motiv că aceștia au avut o apartenență directă sau indirectă la Mișcarea Legionară.

Spune domnul Klaus Iohannis în discursul său:

„În cei 45 de ani de dictatură comunistă, nouă, românilor, ni s-a spus decenii întregi o poveste mincinoasă despre istoria națiunii noastre. Ni s-a spus că nu a existat rezistență și că românii au dorit și au susținut regimul comunist. Astăzi, știm fără urmă de îndoială că regimul comunist a fost instaurat prin crimă și teroare, prin forța armelor, de o armată străină de ocupație, potrivnică voinței națiunii.

Împotriva comunismului s-au ridicat însă sute de mii de oameni, cunoscuți astăzi sau nu, care și-au riscat viața și libertatea pentru ca democrația și demnitatea poporului român să nu fie înfrânte. Lor le este dedicat monumentul „Aripi”. În calitate de Președinte al României, îmi exprim profunda recunoștință pentru sacrificiul și curajul luptătorilor din rezistența anticomunistă, a militanților partidelor democratice anihilate de comuniști, a oponenților și disidenților. Sunteți eroii pe care România îi va onora mereu!”

Documentele păstrate în arhivele Securității, ale Direcției Penitenciare din Ministerul de Interne comunist, ale PMR și PCR indică faptul că, cel puțin statistic, o foarte mare parte din luptătorii anti-comuniști, cu precădere partizanii care au format grupuri armate anti-comuniste în munți, erau foști legionari. Totodată, o bună parte din elita intelectuală asasinată în gulagul comunismului românesc era formată din profesori universitari, demnitari de stat, juriști, medici, preoți, studenți etc. cu apartenență la Mișcarea legionară.

În acest context, determinat de adevărul istoric și de coliziunea acestui adevăr istoric cu așa-zisa „lege antilegionară” și cu activitatea, de cele mai multe ori potrivnică acestui adevăr istoric, pe care o desfășoară cu mare zel Institutul „Elie Wiesel”, apare întrebarea: monumentul „Aripi” este dedicat și luptătorilor anti-comuniști legionari?

Dacă răspunsul este DA, atunci ne așteptăm și chiar invităm pe reprezentanții Institutului „Elie Wiesel” să ceară fie demolarea monumentului, fie anexarea unei plăci de marmură, lângă monument, unde să se precizeze clar faptul că „Aripi” nu este dedicat și luptătorilor anti-comuniști legionari. Totodată, în condițiile unui răspuns pozitiv la întrebarea noastră, solicităm Institutului „Elie Wiesel” să aplice reglementările legale asupra Președintelui Klaus Iohannis, pentru infracțiunea de propagandă legionară, prin faptul că a elogiat memoria luptătorilor anti-comuniști, în rândul cărora se înscriu și luptătorii legionari.

Dacă răspunsul este NU, atunci vom spune că monumentul „Aripi” este doar un „corect politic” monument de nedreptate, că nu se respectă și nu se clarifică adevărul istoric al participării masive a legionarilor români la lupta anti-comunistă, cu precădere armată, ca membri ai grupurilor de partizani din munți.

Fără a fi adeptul idealizării/minimalizării trecutului istoric – prin politizarea, ideologizarea cercetării istorice – sau al trecerii sub tăcere a ororilor comise în trecut (de exemplu, consider că nu poate fi promovată memoria acelor legionari despre care există dovezi clare și directe că au ucis evrei, au participat la pogromuri și asasinate împotriva comunității evreiești din România), rămân însă convins de necesitatea clarificării și evaluării corecte a ceea ce a reprezentat fenomenul legionar din România interbelică și din România primilor ani de dictatură comunistă.

Mai spunea Președintele Republicii în discursul de la ceremonia de inaugurare a monumentului „Aripi”:

„Nimeni și nimic nu va putea reda vreodată destinele ruinate de abuzurile dictaturii comuniste. Cu toate acestea, monumentul „Aripi” este o victorie simbolică. Ce ironie a sorții mai mare și ce izbândă mai puternică decât faptul că monumentul dedicat rezistenței anticomuniste este ridicat pe locul unde, până acum 27 de ani, străjuia statuia lui Lenin, unul dintre cei mai malefici oameni ai istoriei, doctrinarul bolșevismului?”

Domnul Klaus Iohannis are dreptate: nimeni și nimic nu va putea reda vreodată destinele ruinate de abuzurile dictaturii comuniste. Totuși, mă întreb de ce Președintele Klaus Iohannis și clasa politică românească din zilele noastre acceptă ca aceste abuzuri să fie reconfirmate, actualizate prin demersuri nedrepte, așa cum este eliminarea din spațiul public a memoriei multora dintre luptătorii anti-comuniști pe care monumentul „Aripi” ar fi chemat să-i cinstească?

Cât despre ironie, se mai poate spune doar atât: da, este ironic că statuia lui Lenin – „corectă ideologic” în România bolșevizată – a fost înlocuită cu un monument „corect politic” în România „europenizată” a vremurilor noastre…