Zodia virusului și altele

*Cei care cer Patriarhiei să închidă bisericile din cauza virusului chinezesc răspândesc o viclenie drăcească. Pentru că orice creștin adevărat știe că în Biserică e viață, și nu moarte, e tămăduire și nu boală. Se teme cineva că se poate îmbolnăvi la biserică? Să stea acasă, să meargă în malluri ori să se plimbe cu metroul. Și, apropo, d-l Arafat și colegii ateiști de la Guvern au stabilit că în biserici riscul epidemiologic e maxim (în timp ce, în metrouri, de exemplu, nu există niciun risc). Ciudat, și păcat, d-le Arafat...
*Dacă doriți să retrăiți. Imnul Național din perioada 1953-1977: `Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic eliberator." Așadar și după 1968, când s-a rățoit la ei pentru invadarea Cehoslovaciei, d-l Ceaușescu tot înfrățit cu sovieticii rămăsese.
*Până și în cele din urmă guvernări, PSD-iștii au dat dovadă de aproape aceeași ostilitate față de Coroană ca și Ion Iliescu, eternul lor șef suprem. Mă gândesc de exemplu la intenția fostului prim-ministru Tudose de a scoate Casa Regală din Palatul Elisabeta și la refuzul ostentativ al ultimului lor ministru al Apărării, d-l Leș, de a permite participarea unor subunități la ceremonialul dezvelirii statuii Regelui Ferdinand de la Oradea. În context, vizita recentă a Custodelui Coroanei la Ministerul Apărării a avut darul nu doar să ne readucă într-o normalitate alungată de 75 de ani de istorie nefericită, dar și de a pune într-un contrast în acvaforte opțiunile și conduita fostei și actualei guvernări. O armată care reface legătura seculară cu Coroana nu poate fi decât o instituție care promite să fie un model pentru întreaga societate. Inclusiv în perioada în care a fost Șeful Statului major general, ministrul Nicolae Ciucă a dat semnale credibile că mentalitățile pot fi schimbate până la capăt. Și e timpul ca el să întâmpine toate așteptările. Mă gândesc de exemplu să fie pus capăt inechității strigătoare la cer din sistemul militar de pensii, unde, în special din cauza secretizării totale, prin norme interne, fosta nomenclatură militară primește pensii foarte mari, prin nimic justificate. Și la faptul că până și azi colaboratori apropiați ai ministrului și consilierii săi juridici apără în justiție orori ale predecesorului Stănculescu, fostul general care în Decembrie 89 a semănat moarte pe străzile Timișoarei.
*Nici nu se putea altfel, securistul cocoșat, șeful Agenției de la Anvers, a cerut ca de Paști să se închidă bisericile, pe motiv de virus. Patriarhia i-a zis-o, însă, de data asta: „E bine să ne îngrijoram în limitele rațiunii, dar e toxic să ne panicăm, debitând enormități pe Facebook, precum ideea nerușinată și vicleană a închiderii bisericilor".
*Monica Macovei a cerut să fie scoasă religia din școli. Dar de ce nu direct desființarea școlilor, pârâcioasă euforică?
*Între sutele de argumente împotriva închiderii bisericilor este și acesta. În spitalele din România și în secțiile de contagioși, de TBC-iști etc, de zeci de ani sute de preoți se împărtășesc după toți bolnavii și consumă, după rânduială, tot ce mai rămâne în Sfântul Potir. Niciodată, însă, nici unul dintre ei nu s-a îmbolnăvit. Auziți, voi apostoli ai minciunii, voi dușmani ai lui Dumnezeu?
*Manipulările ateilor, ucenici ai celui viclean, nu-i pot înșela și nici tulbura pe cei credincioși. Pentru că Mântuitorul nostru ne învață că Adevărul El este și că, cunoscându-L pe El, vom liberi. Liberi și de minciună, și de teamă („Nu vă temeți, căci Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacului acestuia!").
*La Bălți, câteva sute de persoane s-au adunat în centrul orașului cerând unirea cu România. Copleșiți de atâtea deșertăciuni și false teme pe care ni le servesc cei rău intenționați, trecem cu toții cu vederea ce fac frații basarabeni; în condiții atât de vitrege că cei mai mulți dintre noi, de dincoace de Prut, am fi renunțat poate demult la acest ideal național. Îi salut și îi îmbrățișez de aici, din anonimatul meu, pe toți cei care de trei decenii nu precupețesc nimic pentru neamul și țara noastră.
*Prefectul de Maramureș care a închis bisericile din zonă are și un nume: Nicolae Silviu Ungur. Și face parte și dintr-un partid, cel al aceluiași securistul cocoșat.
*În caz de epidemie nu bisericile trebuie închise ci gura proștilor.
*Biserica noastră să nu cedeze nimic dintru ale sale. Celui rău dacă îi dai un deget îți ia nu doar toată mâna, ci și sufletul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)