Dr. Pavel Chirilă a fost externat din spital: Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine în această perioadă

Doctorul Pavel Chirilă, internat în spital în luna ianuarie în urma unui accident vascular cerebral, a fost externat acum câteva zile, informează ActiveNews în exclusivitate.
Medicul este acasă și starea sa este foarte bună, urmând la domiciliu tratamentul prescris de doctori. Prin intermediul ActiveNews, dr. Pavel Chirilă le-a transmis un mesaj tuturor celor care s-au gândit la el în această perioadă grea.
„De câteva zile sunt acasă și sunt mai bine. Prin intermediul dvs vreau să le transmit mulțumiri tuturor celor care au avut un gând, o rugăciune pentru mine în această perioadă. Slavă lui Dumnezeu!”, ne-a transmis, domnia sa în exclusivitate.
Născut în anul 1946 la Slatina Nera (Caras Severin), Pavel Chirilă este medic primar de boli interne, doctor în științe medicale cu o lucrare despre „actul antiinflamator și antiinfecțios al extractelor vegetale.
După 1989, a reușit să construiască mai multe instituții, care au avut influență pe plan național: spitalul creștin Christiana din București, școala postliceala sanitară omonimă, editura cu același nume, o clinică de tratamente naturiste – „Naturalia” – la Voluntari, lângă București, și tot acolo Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Irina”, pentru bolnavii de cancer.
În plus, a ctitorit o mănăstire de maici în Pipera, o alta la Slatina Nera, dar și o biserică în Voluntari. În ultimii ani, dr. Pavel Chirilă a devenit unul dintre cei mai cunoscuți medici din București, specialist în tratamente naturiste și promotor al conceptului de medicină creștină. Lucrează la finalizarea primei clinici de recuperare oncologică din România, la Nera, județul Caraș Severin.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)