Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis

La câteva zile după protestul din 10 august 2018, o parte a presei prelua declarațiile unui cercetător român, Raul Pătrașcu, ce susținea că „gazele lacrimogene folosite de Jandarmeria Română au efecte cancerigene, de modificare a ADN-ului”, după cum informa ActiveNews la vremea respectivă.
Deși o asemenea afirmație ar fi trebuit să-l descalifice pe autor, situația a stat exact pe dos. După ce a dezertat din partidul PLUS al lui Dacian Cioloș și a trecut la PNL, Raul Pătrașcu a fost numit în funcția de Director al Spitalului Județean Timișoara de către noul Ministru al Sănătății.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, spune că este normal ca echipa câștigătoare să numească oameni în funcții.
„In primul rând, vreau sa spun ca eu am avut o buna colaborare cu profesorul Craina si ca el are aprecierea mea. Atata cat l-am cunoscut eu, il vorbesc de bine. Știu ca ar fi fost desemnat candidat la Primăria Timișoara din partea PSD, dar eu il vorbesc de bine. Intre oameni pot fi relații civilizate, chiar dacă ei sunt în competiție.
Dl profesor Craina a ocupat cu titlu interimar postul. Numirile interimare se fac de catre putere. Noua putere, nu era normal sa isi promoveze oamenii? Cand se fac numiri, se fac din echipa castiagatoare. Este alta echipa. Cum sa fie reprezentantul guvernului Orban acelasi care a fost al guvernului Dancila?
Nu trebuie sa i se reproseze. A fost pus altul la fel de bun, cel putin asta speram, sa fie la fel de bun. Ce vi se pare anormal? Nu e nimic primitiv sa pui un om competent, fiind echipa ta. Este firescul lucrurilor”, a declarat Nicolae Robu, citat de Opinia Timișoarei.
Nu de aceeași părere par să fie angajații spitalului, care au protestat public pentru schimbarea managerului Marius Craina, cel care a condus unitatea în ultimii 5 ani și căruia i se atribuie o modernizare accelerată a acestuia.
”Nu ni se pare normal ca managerul, venind orice culoare politica la conducere, sa fie schimbat. Ar trebui sa se uite in spate sa vada ce a facut pentru spital. Eu lucrez aici din 2007 si vad cum s-au schimbat lucrurile, conditiile de lucru sunt mult mai bune. Nu e ok sa fie schimbat peste noapte. Un manager trebuie sa fi lucrat cu pacientii, sa fie din sistem sa stie care sunt nevoile noastre. Dr Craina ne-a primit mereu la el in birou, ne-a ascultat, s-a straduit sa rezolve problemele. De pe toate sectiile am zis ca trebuie sa il sprijinim”, a spus pentru Opinia Timișoarei un asistent medical.
De asemenea, angajații au întocmit o scrisoare deschisă adresată Ministrului Sănătății, Victor Costache.
Pe același subiect

Experta Beatrice Mahler în Acțiune: DACĂ N-AȚI MURIT SUBIT DE ALTCEVA AVEȚI MARE GRIJĂ LA SFORĂIT! Consecințele pot fi grave: infarctul miocardic, AVC, accident la volan! Această știre nu ESTE FAKE NEWS

Cum mai putem avea încredere în instituțiile care ne-au mințit? Cele mai grave informații false au fost răspândite de instituțiile din domeniul sănătății publice, de presă și guverne

Anti-aging – oprește îmbătrânirea accelerată în epoca post-COVID. ImunoMedica: Cum să scăpăm de glicemie ridicată, diabet, steatoză hepatică, anxietate, atacuri de panică, hipertensiune arterială, disbioza intestinală și alte urmări ale COVID-ului?

Viceprimarul Hunedoarei, Cătălin Olar, a murit la 47 de ani. În 2021 promova vaccinarea la Castelul Corvinilor cu Johnson sau Pfizer. Au trecut 2 ani. FOTO

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu - Boală Autoimună după Vaccinul Covid: MI-AU ÎNȚEPENIT MUȘCHII. VIDEO-CONFESIUNI după VIDEO-ANAMNEZA Ancăi Alexandrescu

Documentele Pfizer DOVEDESC CRIMA ASUPRA COPIILOR: Bebeluși morți în timpul studiilor pentru vaccinul MRNA anti-Covid-19
Recomandările noastre
Persoane: Nicolae Robu Raul Pătrașcu Victor Costache
Locații: Timișoara
Subiecte: Protest 10 august
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)