O mamă a cinci copii, despre obligativitatea vaccinării: O lege crudă, ireal de abuzivă, care nu lasă nimănui nici cea mai mica portiță de scăpare. Cum te lovește Legea obligativității vaccinării dacă ești 200% pro vaccin

Tot mai multe voci contestă pe internet Legea Vaccinării, considerând-o fie o lege nazistă care încalcă drepturi fundamentale ale omului, fie o pârghie pentru susținerea afacerilor industriei farmaceutice, implementarea legii costând bugetul României aproximativ 5 miliarde de euro.
Cristina Bușcă este doar una dintre mamele care consideră că forma actuală a Legii Vaccinării, adoptată recent de Senat și care va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, este „o lege crudă și ireal de abuzivă”, îndreptată atât împotriva copiilor cât și împotriva adulților.
Mamă a cinci copii (cel mare are deja 18 ani și este student la arhitectură, cel mic 4 ani și jumătate), absolventă a facultății de Istorie, Cristina Bușcă nu este împotriva vaccinării. Primii patru copii au fost vaccinați însă a renunțat la imunizarea celui mai mic dintre copii în urma scandalului vaccinării bebelușilor cu produse expirate (2009 – 2010).
În postarea sa atrage atenția asupra câtorva dintre aspectele îndoielnice ale unor articole din Legea Vaccinării:
„O lege crudă, ireal de abuzivă, care nu lasă nimănui nici cea mai mica portiță de scăpare... Încă mai îngrozitoare decât legea este pasivitatea tuturor, deși această lege îi lovește pe toți deopotrivă.
Cum te lovește Legea obligativității vaccinării dacă ești 200% pro vaccin?
- Medicii sunt plătiți sa vaccineze, nu să decidă ce e mai bine pentru pacient (copil sau adult). Crezi ca acest articol de lege e in interesul pacientului... adică al tău?
- Angajatorii sunt obligați să vaccineze angajații din bani proprii. Crezi că vor plăti pentru varianta cea mai sigură, sau cea mai ieftină?
- Pune accent pe cantitate nu pe calitate. Dacă statul trebuie să asigure cât mai multe doze, pentru din ce in ce mai multe vaccinuri, crezi că va alege variantele cele mai sigure, sau pe cele mai ieftine (eventual pe cele aflate în testări)?
- Lipsa consultului și analizelor înaintea actului vaccinării. Știi, da, că majoritatea reacțiilor adverse apar pe fondul unor afecțiuni preexistente?
- Lipsa decontării analizelor. Realizezi că aceia care nu au venituri suficiente (chiar și doar într-o anumită perioadă), nu vor putea plăti în timp util analizele care să identifice eventuale alergii, gene pentru boli autoimune, etc. Urmările pot fi tragice. Nici măcar nu sunt considerate reacții adverse. Omul "defect" sau părintele rămân să tragă ponoasele vaccinării iresponsabile.
- Dificultatea de a amâna vaccinarea, amenințarea continuă cu protecția copilului. Nu ai timp să investighezi diferite afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare.
- Dacă ești între cei care au interdicție la vaccinare, va trebui să plătești analize din buzunarul propriu și apoi va trebui să te deplasezi până la comisia județeană de vaccinare (un drum, mai multe drumuri, drumuri periodice, ca orice în Românica). Nu ți-ar fi mai ușor să te bazezi doar pe recomandările specialiștilor în care ai încredere?
- Legea va constitui un precedent pentru pierderea dreptului de a putea decide asupra propriului corp și în privința altor intervenții... Sigur, va fi interesant în viitor. Spre exemplu, va fi in interesul public sa fim supuși la diferite testări. Te bagi... adică îi lași să te bage?
- Precedent pentru pierderea dreptului de a decide asupra sănătății copilului nostru (mod de a naște, alăptare, dieta, evitarea medicamentelor alopate, etc.).
Chiar sunteți siguri că vreți așa ceva?”

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Locații: România
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii reactii adverse vaccinare refuzul vaccinarii Vaccinarea obligatorie Vaccinuri periculoase
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)