Plandemia: Cinci lucruri pe care regretatul Dr. Zev Zelenko le-a prezis înaintea tuturor și care s-au dovedit adevărate

Cercetătorul evreu Uri Weiss a adunat pe blogul său o serie de postări ale Vigilant Fox de pe Twitter (X) în care sunt prezentate cinci adevăruri spuse de regretatul Dr. Zev Zelenko înaintea tuturor și care au fost ulterior confirmate:
Dr. Vladimir „Zev” Zelenko a fost mai mult decât un medic; era o persoană inspirată divin. Iar modul său curajos și fără menajamente de a spune adevărul a avut un impact puternic asupra lumii.
În timpul pandemiei covid, din epicentrul grav afectat al orașului New York, dr. Zelenko a tratat cu îndrăzneală pacienții din prima linie. În timp ce făcea asta, el a descoperit eficiența hidroxiclorochinei combinată cu zincul.
Această combinație de medicamente a ajuns o parte esențială din ceea ce a devenit cunoscut drept „protocolul Zelenko”, ducând la o rată de supraviețuire impresionantă de 99,96% în rândul celor 7.000 de pacienți cu COVID tratați de echipa dr. Zelenko, depășind cu mult eficacitatea așa-numitelor vaccinuri.
Cu toate acestea, guvernatorul Cuomo a interzis hidroxiclorochina, iar Dr. Zelenko și echipa sa nu au mai avut acces la acest medicament care salvează vieți. Fără a se lăsa descurajat, el a oferit lumii un protocol de tratament fără prescripție medicală, cunoscut și sub numele de Z-Stack – pe care l-a denumit „leac împotriva tiraniei”.
Numărul de vieți salvate și extraordinarul bine pe care l-a făcut dr. Zelenko pentru societate nu poate fi subliniat îndeajuns. Așa cum nu poate fi subliniat îndeajuns rolul dr. Zelenko ca om de știință de bună credință care a cunoscut și a afirmat adevărul, înainte de a muri pe 30 iunie 2022.
Iată cinci lucruri pe care dr. Zelenko le-a prezis corect aproape înaintea tuturor:
#1 - „Nu toată lumea a primit același lucru.”
Într-un interviu cu Mel K, dr. Zelenko a spus: „Unele loturi au fost cu 5.000% mai letale decât altele – sau de 50 de ori. Așadar, să presupunem că o fiolă a ucis o persoană. O altă fiolă a ucis 50 de oameni.”
„Dacă toată lumea ar fi primit același lucru, ar exista o corelație clară că [„vaccinurile”] otrăvesc și nimeni nu le-ar fi acceptat”, a concluzionat dr. Zelenko. Astfel, răspunsul la întrebarea de ce unii oameni care au primit serurile sunt în regulă este pentru că „nu toată lumea a primit același lucru”.
Afirmația îndrăzneață a Dr. Zelenko a fost confirmată în martie 2023, când un studiu realizat de Schmeling și colegii săi a constatat că 4,2% din loturi au reprezentat 71% dintre evenimentele adverse.
#2 - „Nu acceptați sfaturile eugeniștilor referitoare la sănătate.”
În timpul unui discurs în cadrul turneului ReAwaken America, Dr. Zelenko a explicat de ce nu trebuie să avem încredere în Bill Gates.
În 2015, Bill Gates a spus că populația trebuie redusă cu 10 până la 15 la sută. În 2020, a spus el, 7 miliarde de oameni trebuie vaccinați.
Așadar, dr. Zelenko a pus această întrebare: „De ce aș accepta un vaccin pentru sănătatea mea care este finanțat și produs de către cineva care vrea scăderea populației mondiale?” Și, dacă ți-ai pus această întrebare și ți-ai dat seama că nu ar trebui să te vaccinezi, probabil că ai luat cea mai bună decizie din viața ta privind îngrijirea medicală.
#3 - „Vaccinul antigripal nu mai este cu adevărat necesar.”
Într-un interviu cu Dr. Bryan Ardis, Dr. Zelenko a afirmat că este mai bine ca oamenii să ia EGCG, NAC, Zinc, vitamina C și vitamina D decât să se vaccineze anual împotriva gripei. „Dacă primești suficient zinc în celulele tale, vei fi protejat de virusurile ARN monocatenare”, a subliniat el. Aici intră toate tulpinile de COVID, precum și gripa.
Această formulă a devenit cunoscută drept Z-DTOX, iar o altă formulă, Z-Flu cu fructe de soc, a devenit recomandarea de bază a Dr. Zelenko pentru gripă.
În ianuarie 2023, un studiu realizat de Christiano Argano și colegii săi a constatat că administrarea în monoterapie a vitaminei D a redus riscul de deces și de internare la UTI din cauza infecției cu COVID-19. Mai exact, riscurile de deces au scăzut cu aproximativ 51%, iar riscul de internare la UTI, cu aproximativ 72%.
De asemenea, în martie 2022, CDC a estimat că vaccinul împotriva gripei sezoniere a avut o eficacitate slabă de doar 16%.
# 4 „Măștile nu au funcționat niciodată și sunt dăunătoare.”
La scurt timp după ce o hotărâre judecătorească a eliminat regulile care obligau oamenii să poarte măști în avioane, dr. Zelenko a spus:
„[Măștile] nu au funcționat niciodată, deoarece dimensiunea găurilor din măștile tipice care erau folosite este de 0,4 microni. Dimensiunea particulei virale COVID-19 este de 0,1 microni. Astfel că doar a trecut prin mască, în majoritatea cazurilor. Nu au servit niciodată vreunui scop medical. Au servit, în schimb, scopului dezumanizării și distrugerii psihologice a oamenilor.”
În februarie 2023, The New York Times a șocat lumea cu acest titlu: „Obligativitatea purtării măștilor nu a avut niciun efect. Se va învăța vreo lecție?”
În 2023, un studiu realizat de Kisienlinski și colegii săi a descoperit probleme îngrijorătoare de sănătate asociate cu expunerea cronică la dioxidul de carbon și cu purtarea măștilor.
#5 - „Injectarea anti-COVID afectează sistemul imunitar.”
„Sistemul tău imunitar înnăscut este injectat”, a spus dr. Zelenko lui Clay Clark într-un interviu. În plus, dr. Zelenko a subliniat o serie de alte efecte negative grave ale „vaccinurior”:
• Cancere
• Boli autoimune
• Infecții favorizate de un sistem imunitar slab
• Cheaguri de sânge
• Atacuri de cord
• Accidente vasculare cerebrale
• Avorturi spontane
• Disfuncții ovariane și testiculare
• Scăderea fertilității
Moștenirea doctorului Zelenko va rămâne pentru totdeauna. Bunul doctor rămâne în amintirea soției sale și a celor opt copii, a pacienților săi și a oamenilor care au fost receptivi la mesajul său. Dr. Zelenko a salvat mii de oameni cu celebrul său protocol Zelenko. Dar a salvat în plus sute de mii de oameni transmițând în lume cunoștințele sale.
Dr. Zelenko nu a încetat să ajute oamenii, prin formulele sale care au rămas valabile, la zstacklife.com.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: COVID Prima pagină Sănătate Știri Terapie și Prevenție Covid
Persoane: Uri Weiss VLADIMIR ZELENKO
Subiecte: afectarea sistemului imunitar nocivitatea purtarii mastilor studii despre nocivitatea mastilor suprimarea sistemul imunitar înnăscut tratament coronavirus tratament timpuriu coronavirus Vitamina D
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)