Studiu al cercetătorilor americani: Nu a existat niciun caz de infectare din potirul Sfintei Împărtășanii

Un articol semnat de cercetătorii americani James Pellerin și Michael B. Edmond, de la Departamentul de Medicină Internă al Universității din Virginia (Virginia Commonwealth University) evidențiază faptul că infectarea cu o boală prin împărtășirea din același Potir este mai mult decât improbabilă, informează agenția Basilica.
Articolul, apărut pe portalul Science Direct, americanilor analizează literatura de specialitate privind ceremoniile religioase în iudaism, creștinism, islam și hinduism despre care s-a raportat că ar fi cauzat infecții, scrie sursa citată.
Studiul apare în contextul în care, fără a se fonda pe vreo lege sau studiu, DSP Constanța a cerut Arhiepiscopiei Tomisului să renunțe la modul statornicit de administrare a Sfintei Împărtășanii. Instituția condusă de ÎPS Teodosie a refuzat.
Iată capitolul studiului care face referire la Sfânta Împărtășanie:
Sfânta Împărtășanie este o practică creștină care constă într-un grup adunat pentru a se împărtăși din pâine și vin primite de la un slujitor sau preot. Vinul este în mod frecvent oferit dintr-o cupă sau prin îmbibarea pâinii în vin, o practică numită întingere. După ce fiecare participant bea din potir, slujitorul îi șterge marginea înainte ca următoarea persoană să se împărtășească din acel potir. De asemenea, în unele biserici, prescurile sunt așezate în potirul cu vin, iar o linguriță (în latină cochlear) este utilizată pentru a scoate prescura de împărtășanie din potir pentru a fi așezată în gura primitorului. Lingurița comună nu este ștearsă între primitori.
Posibilitatea ca potirul să împrăștie infecție a fost dezbătută în literatura medicală din secolul al 19-lea, când Forbes și Andres au ridicat ipoteza că o gură contaminată poate produce bacterii în vin.
De atunci, patru alte studii, o recenzie și mai multe articole de opinie, inclusiv unul de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) au fost publicate pe tema riscului infecției din potir.
Continuarea este aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: COVID Sănătate Terapie și Prevenție Covid
Persoane: IPS Teodosie
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)