Un studiu de la Harvard arată că nu există o „genă gay”. Comportamentele homosexuale au drept cauze „numeroși factori non-genetici”.

Trebuie spus că idee „genei gay” a fost de la bun început o fraudă. Ideea a fost lansată în circulație începând cu 1993 de Dean Hamer, un genetician și activist homosexuale . Studiul lui Hamer a fost contestat și infirmat încă din 1994 (deci doar un an mai târziu) de William Byne, printr-o cercetare realizată pe gemeni identici, care arăta că „gena lui Hamer, orice s-ar dovedi că e ea, nu este nici necesară, și nici sufiecientă pentru a determina orientarea homosexuale.” Patru ani mai târziu a fost publicat un alt studiu în revista Science, de o serie de cercetători care demontau „studiul” lui Dean Hamer.

Apariția studiilor ulterioare nu a împiedicat, însă, ca „gena gay” să devină un fel de mit urban. Ea a fost amplu invocată de activiști în campanii pentru legalizarea așa-ziselor „parteneriate civile”, „căsătorii” și adopții homosexuale și a devenit chiar tema unui turneu al lui Lady Gaga, intitulat „born this way”. Cum ar veni, nu lăsați adevărul să strice o minciună bună.

Și dacă s-ar fi dovedit că există un factor biologic, în cazul unor anumite persoane, este o cu totul altă discuție dacă comportamentele homosexuale sunt dezirabile sau acceptabile. E adevărat că formele de terapie cunoscute sunt dificile și produc schimbări lente, însă succesul tratării altor forme de perversiune sexuală, cum este pedofilia, e de asemenea unul relativ scăzut. Și pedofilii susțin că manifestă o atracție puternică față de copii și că nu manifestă nici un fel de atracție față de persoanele adulte de sex opus. Există, de asemenea, teorii care spun că pedofilia ar fi genetică – sau înnăscută. Este acesta un argument suficient pentru a elimina legile care pedepsesc comportamentele pedofile? Și pentru a transforma pedofilia într-o „preferință” sexuală acceptabilă? Tot mai multe voci spun deja că da – și există încă din anii 1990 o mișcare puternică de „emancipare” a pedofiliei, îndeaproape legată de lobby-ul gay.

Să privești aceste persoane cu compasiune, să le înțelegi, până la un punct, și să încerci să le ajuți este una. Dar este cu totul altceva să „normalizezi” comportamente precum sadomasochismul, fetișismul, coprofilia, zoofilia, necrofilia și pedofilia, și să spui că aceste comportamente sunt „dezirabile”. Și chiar să le „celebrezi” în public, prin parade ale fetișiștilor și sadomasochiștilor, de exemplu. De fapt, asta deja se întâmplă – paradele „gay” din ziua de azi au o puternică componentă fetișistă și sadomasochistă; iar în aceste spectacole profund indecente sunt adesea implicați copii de vârste foarte fragede.

Toată această mișcare de „emancipare” a unor comportamente deviante a fost de la bun început bazată pe minciună – și această minciună persistă și, probabil, va persista, în ciuda oricăror dovezi și evidențe. Însă ce ne spune că, în câțiva ani, societății nu i se va cere să accepte, să normalizeze și chiar să „celebreze” toate celelalte comportamente fetișiste și deviante, după modelul „normalizării” homosexualității? Situațiile sunt, în fond, quasi-identice, și „argumentele” sunt aceleași.

P.S.: Conform unor studii realizate în anii 80 și 90, pedofilii sunt, în majoritatea cazurilor, bărbați, și o treime dintre toți copiii abuzați de bărbați sunt băieți. Mulți dintre pedofili recunosc că sunt homosexuale. Citim într-o știre de ieri că un pedofil homosexual din Reșița a cumpărat un copil cu 1.500 de lei; bărbatul vâna băieți vulnerabili, pe care îi exploata sexual. Din păcate, exemplele îngrozitoare de acest fel sunt destul de numeroase, iar reacțiile de revoltă a societății par să devină din ce în ce mai slabe, în fața lor.