ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În 2015, românii erau în jur de 350 000 în Franța. Unii dintre ei s-au întors să trăiască în țara lor de origine. Alegere sau nevoie, întoarcerea este adesea mai puțin pregătită decât plecarea, deși ea întotdeauna înseamnă schimbare, iar uneori declanșează un șoc cultural inversat, scrie lepetitjournal.com, ziarul francezilor și fracofonilor din străinătate.

Iulia, Mirela și Luminița au trăit în Franța și locuiesc acum în România. Trei povești, trei întoarceri diferite.

Conform unui studiu realizat de Observatorul expatrierii în 2011, 42% dintre expatriați considera că întoarcerea în țara lor de origine reprezintă o perioadă dificilă. Unii suferă chiar și un șoc cultural inversat: după mai mulți ani în străinătate, expatriații pot fi, la întoarcerea lor, în decalaj cu țara din care au plecat. Readaptatea profesională, socială și culturală poate dura și până la doi ani.

Iulia a sosit în București doar cu o lună în urmă, după ce a studiat doi ani în Franța. Ea a descoperit lumea afacerilor acolo. „Trebuie să mă readaptez la maniera de lucru din România, care este mai transversală, mai puțin specializată”, explică ea. La 24 de ani, Iulia și-a început cariera în România.

Mirela a avansat în carieră în Franța. De la recepționeră la antreprenor în restaurare, trecând prin funcția de manager de hotel, ea s-a reîntors după ce contractul nu i-a mai fost reînnoit. După douăzeci de ani în capitala franceză și în împrejurimile lui, întoarcerea în București a fost pentru ea o ușurare. Departe de a se confrunta cu un șoc cultural, ea se simte, uneori, un decalaj: „Aici oamenii se plâng, dar nu fac nimic. De exemplu, strada mea este în construcție, deci colectorii de gunoi nu au mai trecut de mai multe zile. Toată lumea se plângea. Am luat telefonul, am sunat la primărie, am cerut numărul companiei de colectare, și a doua zi, la ora 7:00 dimineața, au venit și au luat gunoiul.”

Dacă a vrut să se întoarcă, e în primul rând pentru a-și menține ridicat nivelul de confort, pe care nu și-l mai putea permite la Paris. „Oamenii sunt surprinși că m-am întors. Vor să le spun că am dat greș”, se plânge Mirela. Dar întoarcerea ei este o alegere. Astăzi e consultant pentru clienți și nu are responsabilități mari, și-a găsit confortul, dar și un sentiment de securitate, pe care nu-l mai avea la Paris.

Luminița a trăit mereu în oraș. Mai întâi în România, și apoi în Franța, din 2000. Plecată pentru a fi alături de cel care i-a devenit soț, ea a trăit în Franța timp de 10 ani. După pensionarea soțului ei, este din nou în țara ei de origine. „Era mai degrabă el cel care dorea să părăsească Franța și orașul, pentru a merge la țară, România. Pentru mine era ceva nou”, își amintește ea. Cu această mutare, schimbările sunt numeroase, dar Luminița se adaptează rapid. „În România, Franța sau în altă parte, dacă mă simt bine, e ca și cum ar fi țara mea”.

Expatrierea dă un recul asupra propriei țari. Chiar dacă simte o afinitate reală cu cultura franceză, pe Iulia anii de studiu în Franța au făcut-o mândră de România. „Pentru mine, era important să revin, pentru a schimba politica”, spune ea. Luminița nu este interesată de politică. Ea s-a întors și-și trăiește viața liniștită, în mediul rural. Vreo diferență între viața ei de dinainte și cea de acum? Luminița râde: „Singurul lucru care s-a schimbat e faptul că în România nu-mi puneam centura de siguranță. M-am obișnuit să o fac în Franța, iar acum, de fiecare dată când urc, mi-o pun.”