„Un bunic în vacanță” – Arhiepiscopia Tomisului lansează un proiect adresat vârstinicilor nevoiași

Astfel, în colaborare cu Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare și Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator Sfânta Elena de la Mare, lansează un proiectul social destinat seniorilor intitulat „Un bunic în vacanță”. Acesta se adresează persoanelor vârstnice cu o situație materială fragilă, informează Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.
Proiectul social va fi lansat la data de 1 octombrie 2016. Fiecare participant va beneficia de un pachet de 10 zile, pe baza trimiterii de la medicul de familie și a cardului de sănătate.Parohiile vor asigura integral beneficiarilor cazarea cu pensiune completă (mic dejun, prânz și cină) și 3 proceduri recomandate de medicul specialist de balneofizioterapie în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament Recuperator Sfânta Elena de la Mare.
Proiectul a fost inițiat de către parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța și, iar de la 1 octombrie, va fi extins la nivelul Tomisului.

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: Constanţa
Subiecte: Proiect social pentru vârstinci nevoiași
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)