ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit unui studiu al Institutul Național de Statistică, cei mai mulți români s-ar mulțumi cu venituri de până la 2.000 de lei lunar, suma care le-ar acoperi lejer toate cheltuielile. Cei care așteaptă mai mult sunt din zonele bogate ale țării.

E vorba de cercetarea „Condițiile de viață ale populației din România", citată de adevarulfinanciar.ro, ce arată că o treime dintre români consideră că și-ar putea acoperi cheltuielile curente, asigurându-și un trăi decent, cu sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei lunar. Un sfert din populație ar avea nevoie între 2.000 și 3.000 de lei lunar și doar 25% ar avea nevoie de mai mult de 3.000 de lei.
 
Există însă și români care se mulțumesc cu mai puțin. Potrivit studiului, între 15% și 20% dintre respondenți au afirmat că le-ar fi de-ajuns mai puțin de 1.000 de lei lunar.
Evident, cele mai mai mari așteptări le au cei din zonele mai dezvoltate ale țării, unde și cheltuielile sunt mai mari dar și ambiția de a afișa un anumit statut mai prezentă. Astfel, 28% dintre bucureștenii au declarat că le-ar trebui între 2.000 și 3.000 de lei iar 37% dintre aceștia ar avea nevoie chiar de mai mult de 3.000 lei, sensibil mai mult peste media națională (25%).

La celălalt pol, oltenii sunt cei mai mulți dintre românii care s-ar mulțumi cu mai puțin de 1.000 de lei (20%), urmați de moldoveni (15%). Doar 8% dintre bucureșteni ar face asta.