42 de migranți din Irak, Siria și Insulele Comore au încercat să iasă ilegal din țară, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un turc (VIDEO)

În aceasta dimineață, în jurul orei 07:30, la P.T.F Nadlac II - Csanadpalota s-a prezentat la ieșirea din țară cetățeanul turc Gulafer C., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui automarfar, în care erau transportate materiale textile din Turcia cu destinația Germania.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, ascunse în compartimentul marfă al autocamionului, 42 persoane - 25 bărbați, 11 femei și 6 minori.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, Siria și Insulele Comore, cu vârste cuprinse între 7 și 57 de ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în țara noastră. La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu are cunoștință despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion, pe timpul călătoriei el staționând în mai multe parcări.

Totodată, persoanele ascunse au declarat că doreau să ajungă în Spațiul Schengen și au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru.
Polițiștii de frontieră au întocmit persoanelor ascunse acte de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar șoferului turc – dosar pentru trafic de migranți, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Subiecte: cote refugiați Criza refugiați intrare ilegala migranti migranti Romania Refugiaţi în România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)