A apărut și actorul din documentarul Sky News: credea ca face film de ficțiune

Unul dintre personajele documentarului, identificat de autorități, a declarat că a fost indus în eroare de jurnaliștii britanici care i-au promis că pe genericul filmului se va preciza că este vorba de o ficțiune.
Pe numele sau Aurelian Szanto, acesta a fost audiat la sediul DIICOT din Capitală, în dosarul în care s-au făcut mai multe percheziții miercuri dimineață, arată Mediafax. După audieri, acesta a explicat cum a fost abordat de jurnaliștii britanici.
"Eu am fost contactat prin cineva care are contacte la trustul Sky, dacă sunt de acord să filmez un documentar pe teritoriul României în legătură cu traficul de arme care se desfășoară pe tot teritoriul continentului est-european. Persoana respectivă mi-a spus că este vorba despre un documentar pe care trustul Sky îl face pe teritoriul Europei în legătură cu traficul de arme, pentru informarea populației. Mi-au spus: dorim ca să fie doi oameni care să ne prezinte niște arme. Prin prezentarea armelor respective să atragem atenția la cum se săvârșesc aceste vânzări. Am avut un prieten care știam că are arme de vânătoare, l-am contactat telefonic din Anglia și l-am întrebat dacă este de acord să facem acest documentar, bineînțeles nu pe gratis. O renumerație pentru actorie, pentru prezentare, eu urmând să iau remunerația mea de translator", a declarat Aurelian Szanto.
"Mi-au declarat : nu vă faceți griji, la momentul difuzării va apărea la sfârșit, pe display, că toate personajele din acest documentar sunt fictive și sunt doar cu caracter informativ. Așa mi s-a comunicat. Ei mi-au cerut să le prezint arme de război. Comunicarea mea către ei a fost nu, nu pot să vă ofer arme de război. Ei m-au asigurat că este un documentar care va apărea în luna decembrie. Nu va fi o știre, nu va fi ceva pus pe sticlă care să defăimeze imaginea României. S-au negociat la mii de euro, dar nu foarte multe", susține bărbatul.
Szanto a afirmat că nu exclude ca după cercetările făcute de DIICOT să formuleze o plângere împotriva jurnaliștilor britanici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)