În urmă cu două săptămâni, ambasadorul SUA la București, într-o sesiune publică de webchat, răspundea astfel unei fantome care-l întreba despre executarea trustului Intact: „ANAF doar a acționat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătoreasca definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obținute prin acte de corupție și furate de la poporul român”.

Cred că știe toată lumea de ce spun că ambasadorul vorbea cu o fantomă. Cel care-i punea întrebarea folosea o poză de profil a unui italian ucis la Cairo, iar celebritatea i-a venit de la respectiva întrebare. Nu m-ar mira ca, peste ceva vreme să se dovedească faptul că respectivul profil era în realitate unul fals, făcut pe genunchi într-unul din birourile Ambasadei SUA.

Să trecem peste întâmplarea cu pricina și să vedem totuși ce avem aici. Un ambasador începe să se amestece în subiecte de politică internă ale țării în care activează, țară teoretic independentă și suverană. În urmă cu vreo douăzeci de ani, o asemenea atitudine s-ar fi lăsat oriunde în lume cu trimiterea acasă a ambasadorului respectiv. Știu că pentru mulți - în special pentru cei din categoria frumoșilor și liberilor de creier - ceea ce afirm acum este SF, însă așa funcționează relațiile internaționale. Ambasadorul nu are treabă cu politica internă a țării în care este trimis ci promovează interesele propriei țări. Nici măcar într-o colonie ambasadorul(dacă ar exista) n-ar face ceea ce face Klemm, acest rol fiind asumat de către Guvernator.

Este posibil totuși ca eu, mai conservator în gândire, să nu țin pasul cu vremurile. Mă gândesc că s-au schimbat paradigmele în politica mondială. Mai ales privind prin prisma descălecărilor în Parlament ale ambasadorilor din SUA și Olanda pentru a protesta în legătură cu promulgarea anumitor legi. Este posibil ca binele să fi devenit o noțiune atât de clară încât să existe proceduri prin care niște funcționari mediocri - precum ambasadorii - să se preocupe de implementarea sa oriune. Păi dacă-i așa, înseamnă că avem de lucru.

Dacă n-aș ști că ambasadorul nostru la Washington este o coadă de topor, i-aș cere plenar să publice un comunicat în care să se arate îngrijorat de banii furați de la poporul american, eventual să descalece în Senat și să bată cu pumnul în masă. Păi ce altceva înseamnă tarageaca aia zburătoare de F35? Ar trebui să ne simțim mândri că F16 - fierul vechi pe care americanii ni l-au vândut pe post de avioane - este superior mult finanțatului F35. Păi asta cum se numește asta, dragă Klemm? Nu furt? Nu corupție? 

De asemenea, ar trebui să ne îngrijorăm și de banii aruncați efectiv în vânt pe așa-zisul scut antirachetă. În fapt, scutu' lu' Pește nu prea e scut. Conform unor analize făcute de instituții cu capul pe umeri (americane, se-nțelege, că altfel mi se aruncă-n freză cu rusofonia), eficienta scutului american se situează undeva între 2% și 4%. Asta înseamnă că, într-o confruntare teoretică cu Rusia, din zece rachete, cel puțin șase defilează în veselie fix acolo unde-au fost trimise de taica Ivan. Înălțător! Cum credeți că motivează cei din spatele „interesului național” al scutului? Cică trebuie instalate cât mai multe, în cât mai multe zone din lume, astfel încât să se ajungă - pentru teritoriul SUA - la o eficiență care ar trece de 50%. Oare n-ar trebui să fim îngrijorați? Dincolo de faptul că de-aici deducem că americanilor li se rupe de „țărișoara noastră”, totuși, banii contribuabililor americani sunt pompați cu generozitate în fundurile unor șmecheri corupți. Păi dacă tu speri doar într-o ipotetică protecție de 50% după ce îneci lumea în scuturi, înseamnă că ori ești prost, ori mafiot. În cazul nostru prost e Departamentul Apărării, iar mafiot ... ghici cine!
 
Textul integral este disponibil AICI.