A murit Dan Adamescu. Nora fostului om de afaceri: Condițiile din închisoare, toată lumea, tot sistemul, au ținut un om și l-au torturat
Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marți, a declarat într-o intervenție televizată nora acestuia, Adriana Constantinescu.
„Nu mai este printre noi. De ziua Unirii s-a dus. A fost o tortură. Asta a fost. O tortură. Cu semnătura judecătorilor și a procurorilor. O tortură. S-a stins din viață la faimosul spital. Toți judecătorii care au semnat sentința lui. Toți care nu s-au uitat cel puțin pe documentele de la medici. Condițiile din închisoare, toată lumea, tot sistemul, au ținut un om și l-au torturat. Pur și simplu a fost torturat în închisoare, în spital și uite că nu a mai putut să lupte. S-a dus să își facă operație la genunchi, a cerut să fie eliberat, își făcuse o treime din pedeapsă, toată lumea a spus că starea lui este foarte gravă, trebuie să plece acasă, nu mai poate să stea acolo, am cerut arest la domiciliu, orice numai să trăiască", a declarat Adriana Constantinescu, la România Tv.
Omul de afaceri Dan Adamescu era internat la un spital privat din Capitală. Familia acuza la finalul anului 2016 că nu a fost lăsată să îl vadă.
Dan Adamescu deținea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări și Medien Holding, trustul care include ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din București.
Avocatul lui Adamescu susținea, la sfârșitul anului trecut. că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea.
La finele lunii noiembrie, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiționată depusă de Dan Adamescu astfel că acesta ar trebui să rămână în închisoare cel puțin până pe 19 februarie 2017, când putea depune o nouă solicitare de eliberare condiționată, a stabilit instanța.
Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani și patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvență, alături de el fiind condamnați și patru magistrați la pedepse cuprinse între 3,4 ani și 12 ani și două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența, pentru ca aceștia să dispună soluții favorabile în două dosare de insolvență.
Dan Adamescu și fosta șefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, au fost trimiși în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu și spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcții de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.
Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788,9 milioane de lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714,08 milioane de lei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
COLOANA DE MANIFESTANȚI A DEPĂȘIT 3 KILOMETRI, DE LA UNIVERSITATE LA VICTORIEI SPRE COTROCENI - Cel mai mare protest după anularea alegerilor. Românii s-au unit ca să își apere drepturile încălcate de CCR. Circa 150.000 de voci la unison: TURUL 2, ÎNAPOI!
Mel Gibson amenință întreaga industrie a cancerului: Am 3 prieteni care s-au vindecat de cancer în stadiul 4 cu Ivermectină și Fenbendazol - VIDEO cu Joe Rogan
Cătălin Predoiu, contrazis de Reuters: A ieșit la iveală prețul Schengenului. Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria și Germania
Alex Jones: Incendiile din Los Angeles au fost puse intenționat de extremiștii ANTIFA - VIDEO
"Însemnele rusești" de la mitingul AUR erau UCRAINENE, de la un JOC VIDEO. Jucării, bricege și jocuri pe calculator: cum a manipulat presa Sistemului și Jandarmeria în legătura cu protestul din 12 ianuarie 2025
Imagini apocaliptice: Los Angeles după cinci zile de incendii
Recomandările noastre
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
De ce îl urăsc pe Georgescu gemenii ideologici Tismăneanu și Bănescu: sunt chinuiți de același tată - tatăl minciunii
Secțiuni: Social
Persoane: Dan Adamescu
Locații: București
Organizații: Astra Asigurari
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)